Azi, în drum spre Faget, am ascultat, transmisǎ de un post de radio, celebra melodie, Lasǎ-mi, toamnǎ, pomii verzi!, compusǎ de Margareta Pâslaru, pe versurile poemului Cântec, de Ana Blandiana. Melodia a fost creatǎ acum trei decenii, dar îsi pǎsteazǎ înca actualitatea, dovadǎ cǎ este reluatǎ, în diferite interpretǎri (cea mai reuşitǎ mi se pare cu formaţia Savoy), în fiecare toamnǎ. “Acest șlagăr – se scrie pe Wikipedia – solicitat de admiratori ani la rând, difuzat la Radio si pe CD-uri, se califică prin votul publicului în „Top 80” Radio România Actualitați, ca fiind una dintre cele mai frumoase melodii din ultimii 80 de ani.” O recunoaştere mai mare a valorii unei melodii, decât rezistenţa ei în timp, nu existǎ!
Eram profesor stagiar la Timişoara, în anii 1979-1982, iar într-o toamnǎ m-am dus la un concert cu Margareta Pâslaru, unde am ascultat si aceasta melodie. Cred cǎ a fost unul din ultimele ei concerte, pentru cǎ solista a plecat în strǎinǎtate, de unde nu a mai revenit decât dupǎ Revoluţie.
Ştiu cǎ acum este antrenatǎ în diferite acţiuni caritabile, ceea ce îi face cinste, nu doar ca artist, ci şi ca OM (recent, la o activitatew de la Bucureşti, desfǎşuratǎ sub egida Fundaţiei Caritas, Ina a avut şansa de a se fotografia cu celebra cântǎreaţǎ).
De când am aflat cǎ tatǎl dânsei a fost un respectabil jurnalist (în numǎrul 2 din 2011 al Revistei române de istorie a presei, am publicat un excelent articol despre activitatea acestuia), artista a devenit şi mai aproape de sufletul meu.
Iar în privinţa Doamnei Ana Blandiana, însemnǎrile mele de pe acest blog depun mǎrturie privind imensa preţuire pe care i-o port, mai ales în urma vizitei fǎcute la Cluj, în toamna anului trecut, la conferinţa prilejuitǎ de cel de-al XI-lea Simpozion Naţional de Jurnalism, la care dânsa a rostit conferinţa inauguralǎ. O poeta care merita sa ia Premiul Nobel!
Iubitorii de poezie şi frumos meritǎ sǎ asculte aceastǎ piesǎ (http://www.youtube.com/watch?v=RYovVGeF0No&feature=related), eventual sǎ citeascǎ poemul Anei Blandiana, reprodus mai jos.
Cântec
Lasă-mi, toamnă, pomii verzi,
Uite, ochii mei ţi-i dau.
Ieri spre seară-n vântul galben
Arborii-n genunchi plângeau.
Lasă-mi, toamnă, cerul lin.
Fulgeră-mi pe frunte mie.
Astă-noapte zarea-n iarbă
Încerca să se sfâşie.
Lasă, toamnă-n aer păsări,
Paşii mei alungă-mi-i.
Dimineaţa bolta scurse
Urlete de ciocârlii.
Lasă-mi, toamnă, iarba, lasă-mi
Fructele şi lasă
Urşii neadormiţi, berzele neduse,
Ora luminoasă.
Lasă-mi, toamnă, ziua, nu mai
Plânge-n soare fum.
Înserează-mă pe mine,
Mă-nserez oricum.
“Lasǎ-mi, toamnǎ, pomii verzi!” (duminicǎ, 7 octombrie 2012)
“