Am participat, vineri, 7 aprilie, în cadrul Târgului de Carte „Gaudeamus”, la festivitatea de lansare a unei excelente cărţi, iniţial teză de doctorat, scrisă de fostul meu doctorand, Cornel Crişan: Infotainmentul în televiziune. Comunicare – Divertisment – Informaţie. Prefaţă: Ilie Rad. Postfaţă: Gianina Corondan, Editurile Argonaut/Eikon, Cluj-Napoca/ Bucureşi, 2022.
A fost o lansare cu un public numeros, ceea ce m-a bucurat enorm. Dacă există încă prietenie, omenie, solidaritate de breaslă, dragoste de carte etc., înseamnă că nimic nu e pierdut.
*
Afirmat, în timpul anilor de studenţie, nu doar ca lider al studenţilor, ci şi ca un cercetător pasionat al fenomenului mediatic (fiind participant la sesiunile ştiinţifice studenţeşti), activând, după absolvire, ca jurnalist şi producător TV la Televiziunea clujeană, Cornel-Nicolae Crişan şi-a concentrat eforturile de cercetare într-o teză de doctorat, cu titlul Înfotainmentul de televiziune în societatea românească de astăzi. Comunicare – Divertisment – Informaţie, o radiografie ştiinţifică a unui fenomen mediatic de mare importanţă şi actualitate, radiografie care ne este oferită acum şi sub formă de carte.
Lucrarea beneficiază de o amplă introducere, în care autorul îşi prezintă ipotezele de lucru, structura lucrării şi, ceea ce este foarte important, definirea conceptelor şi a termenilor folosiţi (amintindu-ne astfel de Voltaire, care spunea: “Dacă vrei să stai de vorbă cu mine, defineşte-ţi termenii!”). E vorba de câteva noţiuni de bază (jurnalism, comunicare, divertisment, informare, infotainment, televiziune, imagine), după care sunt prezentate metodele de cercetare, între care excelează analiza de conţinut, metoda cantitativă şi calitativă, interviul specializat, studiul de caz etc.
Primul capitol explicitează modul în care a apărut şi s-a dezvoltat televiziunea a noi. Capitolul acesta nu este important doar pentru că prezintă date interesante din istoria Televiziunii Române (date pe care le găsim mult mai extinse în lucrarea lui Valentin Nicolau, TVR. Mărire şi decădere. Televiziunea publică în România şi modelele europene, 2009), ci şi pentru că autorul a vrut să demonstreze cum s-a ajuns, de la emisiuni de informate şi divertisment, la infotainment.
Al doilea capitol, cu un pronunţat caracter teoretic, abordează modul în care trebuie să funcţioneze televiziunea, pentru a răspunde nevoilor sale de informare, socializare, educaţie, interpretare, divertisment etc.
Foarte util pentru publicul larg este şi capitolul următor, care face o trecere în revistă a celor mai importante tipuri de emisiuni TV (ştiri, talk show-uri, reality show-uri, emisiuni documentare, de divertisment, de călătorii etc.).
Infotainmentul este analizat prin comparaţie cu producţii de televiziune similare din SUA, Marea Britanie, Franţa, Germania, Italia, Spania etc. Se subliniază aici cum a apărut şi s-a dezvoltat în România acest tip de emisiuni, cum a evoluat pe piaţa audioviziualului românesc şi ce statut are în prezent.
Se dicută în acest capitol celebrul caz al jucătorului profesionist O.J. Simpson, a cărui mediatizare a scos la iveală priorităţile televiziunii: infotainmentul şi profitul. După cum se ştie, sportivul american şi-a ucis soţia şi pe amantul acesteia, dar a fost achitat în 1995. În scurt timp după aceea, “cazul a adus în prim plan şi alte probleme cu care se confrunta societatea americană. În anul 1997, acesta a fost găsit vinovat şi a trebuit să plătească 33,5 milioane de dolari”. Zece ani mai târziu, spre “deliciul” televiziunilor, O.J. Simpson a fost arestat în Las Vegas, sub acuzaţia de furt de arme şi răpire, iar in 2008 a fost găsit vinovat şi condamnat la 33 de ani de închisoare. Concluzia autorului merită citată: “Revenind la popularizarea acestui caz faimos în America, între 1 ianuarie şi 29 septembrie 1995, ştirile de noapte de la televiziuni precum ABS, CBS sau NBC au acordat 1.392 de minute cazului Simpson, cu mult peste mediatizarea războiului din Bosnia. Astfel, o persoană publică, în cazul de faţă un fost sportiv de perforamnţă şi actor, a stârnit mai mult interes decât un război, în care erau implicate mii sau chiar milioane de oameni.” Un alt caz interesant, prezentat tot aici, este cel al alegerilor americane din 2000, la care au participat George W. Bush şi Al Gore, câştigând în final republicanul Bush, la diferenţă de doar… 5 voturi!
În fine, e de amintit momentul din 20 iulie 1969, în care astronautul Neil Armstrong a păşit pe lună, moment în care circa 650 de milioane de oameni au urmărit cu sufletul la gură “cea mai mare transmisie din istoria omenirii”. Se discută apoi cazul Monica Lewinsky, moartea prinţesei Diana etc. sau alte cazuri din Franţa, Spania şi Germania, care au generat emisiuni de infotainment.
Dintre emisiunile de infotainment din România, se analizează Chestiunea zilei, realizată de Florin Călinescu, cu invitaţi celebri, apoi Profesioniştii, Te pui cu blondele, La Mustaţă, Vrei să fii milionar? etc.
Plecând de la ideea enunţată de cercetătorul Paul Watzlavick, şi anume că procesul de comunicare reprezintă o condiţie sine qua non a vieţii omeneşti şi a ordinii sociale în general, autorul cărţii abordează în alt capitol specificul comunicării prin televiziune, respectiv prin intermediul emisiunilor de infotainment.
S-a spus adesea că o imagine face cât o mie de cuvinte. Convins de acest adevăr, Cornel-Nicoale Crişan arată că televiziunea (ca şi forma succesoare de comunicare, internetul) este ca o sabie cu două tăişuri: pe lângă transmiterea ştirilor şi informaţiilor corecte, redactate în spiritul adevărului, al obiectivităţii şi al deontologiei jurnalistice, emisiunea TV poate fi şi un mijloc de propagandă, deci o sursă de minciuni şi manipulare (exemplul cel mai recent şi mai pregnant, care ne vine în minte, este dat de emisiunile din decembrie 1989, când se vorbea la TVR de atacurile teroriştilor, otrăvirea apei potabile etc.).
Tocmai pentru a evita alunecările în propagandă şi manipulare, un capitol special al cărţii este dedicat, într-o logică perfectă, problemelor de legislaţie şi deontologie, cu o privire specială asupra specificului infotainmentului. Sunt prezentate aici numeroase informaţii despre rolul Consiliului Naţional al Audiovizualului, despre unele coduri deontologice ale jurnaliştilor din România etc.
Foarte interesant este “studiul de caz”, respectiv prezentarea caracteristicilor a două emisiuni de la TVR Cluj, din perioada 2010-2013: Bună dimineţa, Transilvania! şi Regional café. Valorificându-şi propria sa experientă de producător TV, Cornel-Nicolae Crişan ne oferă detalii despre desfăşurătorul de emisie, despre publicul ţintă, invitaţi, rubricile şi materialele jurnalistice, dar şi informaţii despre decor, platou, logo-ul celor două emisiuni, muzica şi ilustraţia muzicală, calcularea audienţei etc.
Folosind tehnica interviului specializat, autorul realizează interviuri cu câţiva foarte cunoscuţi specialişti ai domeniului: Titus Munteanu, Iuliana Tudor, Mircea Radu, Gianina Corondan, Irina Gaşpar şi alţii.
Lucrarea se încheie cu un capitol de Concluzii, cu Bibliografia aferentă şi Anexele, în care se prezintă grile de programe, imagini etc. De altfel, întreaga lucrare este împânzită cu numeroase ilustraţii color şi alb-negru, care vin în sprijinul ideilor enunţate.
Sunt convins că lucrarea lui Cornel-Nicolae Crişan se va bucura de un real interes din partea studenţilor de la facultăţile de jurnalism, a cercetătorilor fenomenului mediatic, a jurnaliştilor şi a publicului larg. Ar fi o binemeritată răsplată, pentru eforturile de cercetare, extinse de mai mulţi ani, ale autorului.