Niciodatǎ toamna….
Niciodatǎ toamna nu fu mai frumoasǎ
Sufletului nostru bucuros de moarte.
Palid aşternut e şesul cu mǎtasǎ.
Norilor copacii le urzesc brocarte.
Casele-adunate, ca nişte urcioare
Cu vin îngroşat în fundul lor de lut,
Stau în ţǎrmu-albastru-al râului de soare,
Din mocirla cǎrui aur am bǎut.
Pǎsǎrile negre suie în apus,
Ca frunza bolnav-a carpenului sur
Ce se desfrunzeşte, scuturând în sus
Foile, -n azur.
Cine vrea sa plânga, cine sǎ jeleascǎ
Vie sǎ asculte-ndemnul ne-nţeles,
Şi cu ochii-n facla plopilor cereascǎ
Sǎ-şi îngroape umbra-n umbra lor, în şes.
Poezia poate fi ascultatǎ şi în interpretarea magistralǎ a lui Tudor Gheorghe, la adresa: http://www.youtube.com/watch?v=Fxf2S84FbrE
Meritǎ ca, “din clipa cea repede/ Ce ni s-a dat”, sǎ dedicǎm cinci minute acestui monument liric.