Distinsa jurnalistă, Oana Bota, de la cotidianul Cuvântul liber din Târgu Mureş, mi-a cerut câteva gânduri, la început de an, pentru o anchetă pe care o face la ziar. Iată ce i-am răspuns.
*
Aş dori ca Anul Nou, 2022, care tocmai a început, să aducă lumii liniştea şi pacea la care omenirea are dreptul, certitudinea că am scăpat definitiv de virusul blestemat şi de toate multiplicările lui, iar vieţile noastre să reintre în normalitate. Sunt convins că aşa va fi, chiar şi pentru simplul fapt că totul este trecător în lumea aceasta, şi binele şi răul, şi fericrea şi nefericirea, şi bogăţia şi sărăcia. Pandemia în care am trait ne-a arătat cât de mult contează pentru om statutul său de fiinţă socială, căruia nu-i place să trăiască în izolare.
În plan personal, îmi doresc să putem lansa, la Nandra, satul meu natal, monografia pe care am publicat-o (împreună cu soţia mea, Doina Rad) în anul care a trecut, să dezvelim placa de pe clădirea Bisericii din sat, cu cei 22 de eroi şi martiri ai satului, să putem salva de la distrugere cărţile din patrimoniul Bisericii, care fac parte şi din patrimoniul naţional, să terminăm defrişarea pădurii din cimitirul satului etc.
Îmi doresc, de asemenea, să pot finaliza proiectele editoriale pe care mi le-am propus: primul volum al memoriilor mele, cu titlul Viaţa ca un dar, care vor avea în vizor naşterea şi copilăria mea în satul natal, ediţia în limba engleză a volumului America din Cortland, o ediţie prefaţată a cărţii lui Ion Agârbiceanu, Pustnicul Pafnuţie şi ucenicul său, Ilarion, pentru colecţia “Mica Romă XXI”, de la Editura Vremea, colecţie coordonată de profesorul Cristian Bădiliţă. Aş mai adăuga publicarea, în serial, a unor epistole adnotate şi comentate, cu titlul Scrisori de la contemporanii mei, în care voi include epistole primite, de-a lungul unei jumătăţi de veac, de la personalităţi importante ale vremii, începând cu profesorul Constantin Ciopraga, de la Iaşi, şi ziaristul Ştefan Izsák, angajat la ziarul Steaua roşie, în anii ’70, şi terminând cu poeta Ana Blandiana.
Aş încheia citând, în locul unei urări banale, un fragment din splendida poezie a lui Nichita Stănescu, Urare: Să vă fie anul-an,/ suplu ca pe râuri unda,/ să nu fie bolovan/ peste suflete secunda,/ nori să fie doar de ploaie/ peste câmpuri, jos, la vale,/ niciodată să-ntretaie/ raza fragedă de soare;/ fie aerul curat,/ plin de păsări liniştite,/ niciodată sfâşiat/ de lungi fumuri stalactite;/ limpede vă fie apa,/ verde pururea pământul,/ nu vi-l tulbure cu sapa/ semnul rău, înnămolindu-l;/ pasul zvelt şi luna albă,/ gestul mâinii prietenos,/ niciodată steaua slabă/ cu luci mohorât de os,/ pâinea să vă stea pe masă/ aburindă, aburind/ gheaţa ultimă rămasă/ pe ferestrele din gând./ Pură fie-vă zăpada,/ încălzind la subţioară/ floarea albă din livada/ înflorită-n primăvară. (Ilie Rad)