La Congresul al XI-lea al UTC, l-am văzut pe Nicolae Ceauşescu cu ochii înlăcrimaţi

Nu-mi amintesc exact în ce context am fost contactat de către cineva de la Comitetul Judeţean Timiş al UTC, care m-a invitat la anumite şedinte şi activităţi ale tineretului timişorean, deşi eram doar în primul meu an de învăţământ. La un moment dat, mi s-a şi făcut propunerea de a intra, în viitor, în aparatul Comitetului Judeţean Timiş al UTC, dar am refuzat din start, eu fiind foarte pasionat de meseria mea de dascăl, despre care i-am scris şi lui Iorgu Iordan, care îmi răspundea la două zile după începerea anului şcolar: “Mă bucură de asemenea satisfacţia d-tale în legătură cu munca didactică. Ea dovedeşte că eşti pasionat, în sensul frumos al termenului, că, adică, vezi în activitatea de dascăl nu o meserie, ci o menire, izvorâtă dintr-o necesitate. Se întâmplă asta foarte rar astăzi”.

Cu toate acestea, m-am pomenit invitat la Congresul al XI-lea al UTC (5-7 mai 1980), care s-a ţinut la Palatul Sporturilor şi Culturii din Bucureşti, o clădire impunătoare, relativ nouă (fusese inaugurată în august 1974). De fapt, manifestarea politică se numea Forumul Tineretului, fiindcă se reuneau Congresul al XI-lea al UTC, Conferinţa a XII-a a UASCR şi a IV-a Conferinţa Naţională a Organizaţiei Pionierilor.

Am plecat din Timişoara cu un autocar confortabil, împreună cu toţi delegaţii la Congres, ajungând seara în Bucureşti şi fiind cazaţi la un hotel foarte bun, al cărui nume nu mi-l amintesc.

A doua zi, în 5 mai, de la hotel ne-am deplasat la Palatul Sporturilor şi Culturii, tot cu autocare, escortaţi de maşini ale Miliţiei.

În prima zi, la deschiderea Congresului, a participat şi Nicolae Ceauşescu, împreună cu Elena Ceauşescu şi alţi conducători cu funcţii înalte în partid şi în stat: Ilie Verdeţ, premier, Iosif Banc (fost prim-secretar la Mureş, care îmi semnase carnetul de partid), Emil Bobu, Cornel Burtică, Virgil Cazacu, Ion Coman, Nicolae Constantin, Constantin Dăscălescu, János Fazekas, Ludovic Fazekas, Cornelia Filipaş, Petre Lupu, Gheorghe Pană, Ion Păţan, Gheorghe Rădulescu, Aneta Spornic (care cred că era atunci ministrul Învăţământului şi care spusese, la Cluj, că nu trebuie să înveţe copiii limbi străine, pentru că ea a ajuns, iată, ministru, fără să ştie nicio limbă străină!), Virgil Trofin, Ştefan Voitec, Ştefan Andrei, Mihai Gere, Nicolae Giosan, Suzana Gâdea (ministrul Culturii, “gâdele” culturii, cum i se mai spunea), Ion Ioniţă, Ana Mureşan, Elena Nae, Marin Rădoi, Ion Ursu, Richard Winter, Ilie Rădulescu, Marin Vasile. Acestora li s-au adăugat reprezentanţii celor trei organizaţii: Pantelimon Găvănescu (care va fi reales prim secretar al CC al UTC), Nicu Ceauşescu, secretar al CC al UTC, Ion Sasu (care a fost ulterior secretar cu propaganda la Cluj), preşedintele UASCR, şi Constantin Boştină, preşedintele Consiliului Naţional al Organizaţiei Pionierilor. Mă aflam într-un sector destul de aproape de masa prezidiului, încât am distins bine figurile celor prezenţi.

Când a apărut Nicolae Ceauşescu în sală, a fost primit cu ovaţii, aplauze şi urale, pe care acesta le-a stopat cu gestul cunoscut al mâinii.

S-a intonat Imnul de Stat al R.S. România, după care Pantelimon Găvănescu, prin secretar al CC al UTC, i-a dat cuvântul lui Nicolae Ceauşescu. Şi de această dată, Ceauşescu a oprit cu mâna uralele şi ovaţiile, după care a spus:

“Dragi tovarăşi şi prieteni,

Doresc să încep prin a evoca, în cadrul Forumului Tineretului Român, memoria tovarăşului Iosip Broz Tito. Am aflat cu toţii, cu profundă durere, vestea încetării sale din viaţă. Dispariţia tovarăşului Tito constituie o grea pierdere pentru popoarele prietene iugoslave, pentru comuniştii iugoslavi, pentru tineretul iugoslav, pentru poporul şi tineretul nostru, precum şi pentru forţele progresiste, revoluţionare, antiimperialiste de pretudindeni.

În aceste momente doresc să exprim cele mai sincere condoleanţe Uniunii Comuniştilor din Iugoslavia, popoarelor iugoslave şi să le asigur că partidul şi poporul nostru se află alături de ele.”

După ce a evocat personalitatea lui Tito, Ceauşescu a spus, în încheiere: “Sântem convinşi că prietenia şi colaborarea dintre partidele şi popoarele noastre vor dăinui veşnic, vor fi o chezăşie a înaintării lor pe calea socialismului şi comunismului, o contribuţie nepieritoare la cauza păcii, independenţei, destinderii şi colaborării internaţionale. În aceste momente doresc să evoc încă o dată personalitatea tovarăşului Tito şi prietenia dintre noi, să evoc relaţiile dintre partidele şi popoarele noastre, aducând, de la această tribună a tinerei generaţii române, un ultim omagiu marelui dispărut.

Adio, dragă prietene şi tovarăşe Tito!

Propun să păstrăm un moment de reculegere în amintirea marelui dispărut.”

Pe măsură ce vorbea, glasul lui Ceauşescu devenea tot mai tremurat, iar la un moment dat a lăcrimat pur şi simplu.

În 8 mai, Nicolae Ceauşescu va participa la funeraliile lui Tito, una dintre cele mai mari înmormântări de stat din istorie. Printre cei prezenţi s-au aflat patru regi, 31 de președinți, șase prinți, 22 de prim-miniștri și 47 de miniștri ai afacerilor externe. Dintre cele 154 de state membre ale ONU în acel moment, 128 de țări au fost reprezentate la ceremonie.

După momentul de reculegere, Ceauşescu a dat citire  cuvântării pregătite cu mult timp înainte. De-a lungul a două ore, cât a durat cuvântarea, aceasta a fost întreruptă de peste 50 de ori de aplauze puternice, prelungite, de scandări şi ovaţii. Câţiva din primele rânduri (activişti şi securişti) dădeau tonul lozincilor care trebuiau scandate: Ceauşescu – PCR!, Ceauşescu şi poporul!, Ceauşescu – tinerii!, Ceauşescu, România – ocrotesc copilăria!, Ceauşescu – pace!, spre finalul discursului paleta de lozinci scandare îmbogăţindu-se cu altele, noi: Vom munci şi vom crea, ţara o vom înălţa!, Ceauşescu, România – pacea şi prietenia!, Vom munci şi vom lupta, pacea o vom apăra!

La final cei doi conducători au primit buchete de flori, făcând apoi o “baie de mulţime” în esplanada din fata Palatului Sporturilor şi Culturii, secvenţe pe care noi le-am văzut doar la televizor.

După masa de prânz, cele trei organizaţii de tineri s-au împărţit în trei părţi: La Sala Palatului a avut loc Congresul UTC, la Palatul Marii Adunări Naţionale a avut loc Conferinta UASCR, iar în Sala de Concerte a Radioteleviziunii s-a desfăşurat Conferinţa CNOP.

La şedinţa Congresului UTC au participat doar Emil Bobu, Constantin Dăscălescu şi Aneta Spornic. Au fost alese organele de lucru ale Congresului, s-a votat ordinea de zi (cu şase puncte), între care am notat: propuneri de modificare a statutului UTC, propuneri pentru cei 235 de membri ai CC al UTC şi pentru cei 115 membri supleanţi, Raportul Comisiei Centrale de Cenzori. Au fost propuse apoi nouă secţiuni de lucru.

Nicu Ceauşecu a prezentat propunerile de modificare a statutului UTC (am notat că textul său a fost singurul în care nu s-a pomenit numele lui Nicolae Ceauşescu, înlocuit cu formula “secretarul general al partidului”). S-a creat un moment festiv, în s-au prezentat mesajele de salut ale celor 126 de delegaţii străine, prezente la Congres. Am scultat Raportul Comisiei Centrale de Cenzori. Din raport am aflat că existau în România circa 3,2 milioane de utecişti, la Congres fiind prezenţi 2.480 de delegaţi, 20 lipsind motivat, precum şi 540 de invitaţi (activişti de partid şi de stat). Erau prezenţi tineri reprezentând toate categoriile sociale (muncitori, ţărani, intelectuali) şi minorităţile naţionale. Am notat cifra de 75 de profesori şi învăţători (unde mă încadram şi eu).

Marţi, înainte de masă, în plen, a luat cuvântul Suzana Gâdea, iar după-masă au avut loc lucrările pe secţiuni, eu fiind repartizat la comisia “pentru activitatea politică, ideologică şi culturală”.

A doua zi, Scânteia publicat integral cuvântarea sa, care a fost citită de pe foi, scrise cu liteară mare (fiindcă el nu voia să poarte ochelari). Am aflat că şi Scânteia se tipărea într-un exemplar special, cu litere mari, pe care să le poată vedea. Cuvântarea respectivă a fost tipărită ulterior, fără modificări, în volumul 20 din seria de Opere ale lui Nicolae Ceauşescu, sub genericul România pe drumul construirii societăţii socialiste multilateral dezvoltate. Rapoarte, cuvântări, interviuri, articole. Aprilie-octombrie 1990, Editura Politică, Bucureşti, 1981, p. 24-52.

Îmi mai amintesc apoi că au fost şi dezbateri ale proiectului de program al UTC, care urma să fie validat la Congres. Acel proiect, scris în limba de lemn a epocii, era plin de foarte multe greşeli de exprimare şi de punctuaţie, pe care eu le-am corectat, în timp ce la tribună se perindau cei care luau cuvântul.

La aceeaşi secţiune, l-am ascultat pe Tudor Dumitru Savu, viitorul scriitor clujean, care atunci era redactor al revistei Tribuna, abia în 1981 debutând cu volumul Marginea Imperiului (Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1981), pentru care va lua Premiul CC al UTC, acordat în 1982.  El a vorbit în calitate de scriitor, cerând un tratament egal pentru scriitorii din provincie, dezavantajaţi faţă de cei din Capitală etc.

În octombrie 2013, participând la o conferinţă internaţională, la Sarajevo, am avut şansa întâlnirii cu Svetlana Broz, una dintre nepoatele lui Iosip Broz Tito, cu care am făcut un amplu interviu, publicat în cartea mea, America din Cortland. Relatându-i acel moment legat de Nicolae Ceauşescu, având ochii înlăcrimaţi când l-a evocat pe Tito, şi întrebând-o dacă şi dictatorii pot trăi asemenea emoţii, Svetlana Broz mi-a răspuns: “Orice fiinţă umană are trăiri profunde. Deşi inumani în atitudine, dictatorii sunt, la rândul lor, oameni!”[1].

Ce cuvinte profunde, pentru finalul acestui capitol!

[1] Dr. Svetlana Broz, nepoată a lui Iosip Broz Tito: “Am vrut să arăt că Binele din om triumfă, supravieţuieşte şi învinge Răul”, în Ilie Rad, America din Cortland, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2020, p. 363.