Dis-de-dimineaţǎ, mai precis la 5,30, plecǎm spre Bucureşti, în excursia de trei zile, pe care o gândim de multǎ vremne, respectiv de un an, dupǎ vizita noastrǎ la Regele Mihai I. Participǎ 32 de studenţi, însoţiţi de mine şi de Raluca (Deac), fosta mea studentǎ, acum asistenta şi doctoranda mea, cea care m-a ajutat în multe probleme ale organizǎrii excursiei, luptându-se cu toate hǎţişurile birocraţiei. Corina (Mihǎşan) m-a întrebat pe autocar cum mi-a venit ideea organizǎrii acestei excursii. Ideea s-a nǎscut acum câţiva ani, pe mǎsurǎ ce relaţiile mele cu studenţii jurnalişti deveneau tot mai strânse, în urma implicǎrii acestora în numeroase proiecte ştiinţifice şi culturale. Ştiu cǎ, în perioada interbelicǎ, dar şi în anii comunismului, unii profesori obişnuiau sǎ îşi ducǎ studenţii în excursii tematice. Poate o fac şi în prezent. În orice caz, cum scria o altǎ studentǎ, Bianca Dumitru, dupǎ vizita la Sighet: un asemenea eveniment face cât … zece seminarii! Dar mai este încǎ ceva: am ajuns la concluzia cǎ o bucurie mare devine şi mai mare dacǎ o împǎrtǎşeşti cu cei din jurul tǎu! Iar majoritatea celor 32 de studenţi meritǎ acest privilegiu, fiindcǎ sunt cu adevǎrat extraordinari. Învǎţǎmântul jurnalist este, ca şi cel filologic, puternic … “feminizat”. Iar studentele sunt nu doar frumoase, elegante, inteligente şi talentate, ci au şi o frumuseţe interioarǎ, provenitǎ din inocenţa specificǎ vârstei, din faptul cǎ încǎ nu sunt marcate de agresiunile existenţei şi de multele mizerii ale lumii în care trǎim. Sunt tinere pe care le-am vǎzut şi în timpul excursiei la Sighet şi care ştiu sǎ se bucure de o floare, de un peisaj, de o melodie, de un tablou, de graţia unei mişcǎri pe o scenǎ de coregrafie. Este apoi interesant cum s-au selectat acesti studenţi, din masa celor peste 140, câţi sunt în anul II, studenţi care au în comun mai mult decât opţiunea pentru cursul de istorie a presei, ţinut de mine. Ei au în comun acel set de valori, despre care Tudor Vianu spunea cǎ formeazǎ “idealul clasic al omului”. T., care ne-a însoţit în aceastǎ excursie (şi m-am bucurat, ca pǎrinte, cǎ ne-am aflat, timp de trei zile, împreunǎ), a fost de pǎrere cǎ “sunt studenţi faini, pe care te poţi baza”, o caracterizare fǎcutǎ în spiritul generaţiie lui. Cu aceştia am pornit, aşadar, în lungul drum spre Bucureşti.
M-am temut puţin de lungimea drumului Cluj-Napoca-Bucureşti, fǎcutǎ cu autocarul (chiar având “un şofer de elitǎ”, Alexandru Feurdean). Dar nu a fost aşa. De fapt, am constatat cǎ fac pentru prima datǎ acest traseu, cu autocarul, fiindcǎ zecile mele deplasǎri la Bucureşti, mai ales de când lucrez la Universitate, au fost fǎcute cu trenul sau cu avionul. De aceea acest drum a constituit pentru mine un fel de premierǎ. Am admirat verdele crud al câmpiei, dupǎ ce am trecut munţii, cu holde înspicate şi, din loc în loc, cu pâlcuri de maci (“grâu pǎzit de maci”, cum zicea Mircea Dinescu într-un vers), galbenul culturilor de rapiţǎ, care îmi amintesc de cǎlǎtoria mea la Viena, din acel fabulos mai al anului 1995. Imaginea pe care o am, privind “ţara” de la fereastra autocarului, coincide exact cu aceea pe care o descria Rodica Palade, într-un excelent editorial recent, intitulat Ţara mea, publicat în revista 22, nr. 21, din 22-28 mai 2012, p. 1, din care reproduc un fragment: “Între Bucureşti şi oraşul X, sute de kilometri, prin câmpie. Satele şi oraşele care în iarnă pieriseră sub nămeţi se întind aţă, cum le ştim: năpădite de o copăcime întâmplătoare, corcoduşi, salcâmi, de un verde strălucitor. În sate, case, mai toate îngrijite. Unele chiar cu termopane, inox, grădini cu borduri de cărămidă date cu var. Numai la porţi şi pe şanţuri, bălării, pir şi rochiţa rândunicii, dominate de tulpini înalte de ştevie cu seminţe în vârf. Nelipsita bancă pentru taifasurile duminicale. La fel şi în cartierele mărginaşe ale oraşelor, care însă mai au în plus vecinătăţile unor scheletice hale sau fiare ruginite, rămase de pe vremea industriilor ceauşiste.
Spre centru, blocuri jerpelite şi, în fine, piaţa cu clasicul centru civic, şi el jerpelit, dar garnisit din abundenţă cu jardiniere şi ghivece (în spaţiile verzi, tot bălării). Speciale pe traseul de sute de kilometri sunt însemnele campaniei electorale pentru alegerile locale din iunie. Portrete şi bannere cu tipi în costum şi cravată, părând una şi aceeaşi persoană, însoţite de sloganuri gen <<om bun>>, <<să continuăm>>, <<ei v-au luat, noi vă dăm înapoi>>. Domină, bineînţeles, roşul USL. Portocaliul PDL s-a topit complet. Dacă mai zăreşti în câte un colţ, scris discret, negru pe alb, PDL. […].Toată desfăşurarea asta de forţe e undeva, sus, pe stâlpi, pe calcane. Jos, viaţa merge mai departe. La bufet, printre cuiburile de cartofi, la discotecă, la Real.”
Aş mai adǎuga douǎ constatǎri: la marginea fiecǎrui oraş, se pot vedea cartierele de vile noi, apǎrute dupǎ Revoluţie. De asemenea, observ, pe bannarele electorale, schimbarea culorii portocalii a PDL-ului cu un verde care se confundǎ cu tradiţionala culoare a UDMR-ului. Ar merita studiatǎ aceastǎ “rebranduire” a unei formaţiuni politice importante din România actualǎ.
Şi arterele Bucureştilor poartǎ insemnele campaniei electorale. Peste tot sunt afişate bannere uriaşe, cu Sorin Oprescu, Silviu Prigoanǎ, Gigi Becali (“Pentru Cruce şi Bucureşti”), Irinel Columbeanu, Neculai Onţanu şi mulţi alţii. Mi se pare cǎ existǎ mai puţine afişe pe stâlpi, pe garduri, pe poduri etc., ceea ce poate fi un semn de civilitate.
Dupǎ cazarea la Hotelul Hello, unde ne-am bucurat de sprijinul doamnei Elena Şerpoi, “Sales Coordinator”, cu care am negociat un preţ de cazare foarte bun pentru studenţi, ne-am deplasat, cu metroul, la Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA). Am strǎbǎtut Bulevardul Unirii (fost “Victoria Socialismului”), cu numeroase fântâni arteziene, unele încǎ în funcţiune. Teii de pe alei sunt înfloriţi, dar şi foarte “maturizaţi” faţǎ de ultima mea “întâlnire” cu ei, înainte de 1989. Doamne, cum trece timpul! Iatǎ, mi-am dat seama de acest lucru şi dupǎ evoluţia teilor de pe faimosul bulevard!
La CNA ne-a primit, extrem de amabil, domnul Gelu Trandafir, jurnalist cu experienţǎ, care ne-a fǎcut un tur al sediului, poposind apoi în sala de şedinte a consiliului, unde ne-am mai vǎzut cu încǎ trei membri ai CNA: Narcisa Iorga, Valentin-Alexandru Jucan şi Lorand Turos, toţi încercând sǎ ne spunǎ cât mai multe lucruri despre activitatea CNA, organism a cǎui filosofie coincide cu aceea pe care aş vrea sǎ o inoculez şi eu studenţilor noştri de la Jurnalism: obiectivitate, imparţialitate, documentare pânǎ-n pânzele albe etc. Ne-au fost prezentate câteva studii de caz: ştirea cu documentul difuzat de Antena 3, din care rezulta cǎ fostul ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, nu-şi trecuse examenul de bacalaureat în prima sesiune (o ştire neverificatǎ), respectiv mizeriile transmise la emisiunea “Un show pǎcǎtos”, moderatǎ de un individ mediocru, care mânjeşte cu noroi nobila profesie de jurnalist şi cǎruia, în ţǎri în care funcţioneazǎ Codul de Onoare al Jurnalistului, i s-ar interzice sǎ mai profeseze aceastǎ meserie.
Dupǎ vizita la CNA, am luat cina (dupa o sugestie a lui Cosmin Dumitrache, adevarata „vedeta” a grupului nostru, cum se va vedea) într-un restaurant (al cǎrui nume nu mi l-am notat) de la etajul III al fostului magazin Unirea, magazin radical schimbat. Apoi am revenit acasǎ, mâine urmând sǎ avem întâlnirea cu fostul Preşedinte al României, Domnul Ion Iliescu.