Azi am fost invitatul domnului Beniamin Pascu, realizatorul emisiunii “Bursa valorilor”, de la Alpha TV. Am vorbit despre obiectivitatea din jurnalismul românesc, tema simpozionului nostru din octombrie.
Obiectivitatea, după dicţionare, este definită drept „însuşirea de a reda realitatea în chip nefalsificat, detaşat de impresii subiective; nepărtinitor, imparţial”. Această trăsătură obligatorie a actului jurnalistic este puternic accentuată în toate facultăţile de jurnalism din România. Într-o carte de-a mea am scris, mai în glumă, mai în serios, că, dacă ar fi după mine, la intrarea în Facultatea de Jurnalism a UBB, aş pune ca deviză celebra replică pe care un alt Ilie, mult mai celebru decât autorul acestor însemnări (Ilie Moromete, faimosul personaj al lui Marin Preda), a spus-o, pe patul de moarte, cu mândrie şi satisfacţie, doctorului său: „Domnule, eu întotdeauna am dus o viaţă independentă!”
Există însă, în spaţiul românesc în care trăim şi muncim, trei factori care împiedică atingerea idealului de obiectivitate despre care vorbeam.
Primul factor ţine de gena noastră latină. Suntem, vorba Conului Leonida al eternului Caragiale (Conul Leonida faţă cu reacţiunea, farsă într-un act, 1880, scena I), „giantă latină” (id est: „gintă latină”), prin care pulsează sânge latin, pasional prin definiţie. Nu putem relata ceva, sută la sută în mod obiectiv, tocmai din cauza acestei pasionalităţi inerente. În noiembrie 2003, când Ovidiu Şimonca, redactor la BBC România, a demisionat din funcţie, acesta spunea: „BBC semnifică Everestul acurateţei şi obiectivităţii. Toate manualele de presă din lume reţin gesturi antologice ale britanicilor. Exemplu. În 1982, în timpul conflictului Malvinelor, când Anglia era în plin război cu Argentina, BBC a intervievat un general argentinian, care spunea altceva decât comunicatele de presă oficiale de la Londra. Guvernul s-a indignat, însă BBC şi-a văzut imperturbabil de treabă, oferind publicului său o relatare corectă asupra unui conflict în care lupta propria armată” (să adaug că, în toate ştirile şi reportajele de pe teatrul de operaţii, nu s-a folosit niciodată formula „trupele noastre”, ci „trupele britanice”!) Aşa ceva nu este posibil în spaţiul românesc. Iar dacă cineva îmi poate da exemple contrare (dar care să nu fie excepţii care să confirme regula), îl rog să mă anunţe şi pe mine!
A doua cauză a subiectivităţii presei noastre se leagă de tradiţiile acesteia. Se ştie că primii noştri gazetari (Ion Heliade Rădulescu, Cezar Bolliac, Mihail Kogălniceanu, Gh. Asachi, Vasile Alecsandri ş.a.) au fost în primul rând scriitori. Or, scriitorul lucrează mai degrabă cu imaginaţia, cu fantezia, decât cu datele concrete, palpabile. Să mai adăugăm faptul că presa noastră a fost mereu în situaţia nu numai de a informa, ci şi de a forma publicul, pentru realizarea unui ideal (care s-a numit unirea, independenţa, România Mare, apoi, pe măsură ce au apărut dictaturile (carlistă, legionară, antonesciană, comunistă), presa a fost obligată să se pună în slujba formării „omului nou”, cerut de aceste dictaturi). Iar această tradiţie puternică nu avea cum să nu aibă consecinţe pe termen lung. Am mai spus, cu altă ocazie, că faptele din istorie, repetate timp de secole, intră în gena poporului respectiv – vezi cazurile corupţiei, birocraţiei, superficialităţii, al lucrului făcut de mântuială etc., atât de specifice românilor).
În fine, o altă cauză, vizibilă mai ales în perioada postdecembritstă, se referă la influenţa factorului economic şi politic asupra actului jurnalistic. În condiţiile în care cele mai multe instituţii de presă depind, financiar vorbind, de interese economice (contracte de publicitate) sau politice (lupta împotriva adversarilor), obiectivitatea este o vorbă-n vânt. Libertatea absolută a presei, câştigată după „deranjamentele” din 1989, este, din păcate, asociată, cel mai adesea, cu lipsa de resposabilitate în faţa cuvântului scris sau difuzat.
*Marian Petcu, prietenul şi colegul nostru de la Universitatea din Bucureşti, a împlinit azi 51 de ani. I-am urat “La mulţi ani!”, la primele ore ale dimineţii. Sper sǎ o fi fǎcut şi ceilalţi colegi din bordul ARIP.