Ţestoasa de pe stâlp
Un tânăr mergea pe jos printr-un sat şi, la un moment dat, decide să ia o pauză.
Se aşează pe o bancă, unde se afla un om mai în vârstă şi încep, firesc, să vorbească despre ţară, guvern, despre legiuitori şi cei asemenea lor.
Domnul îi spune tânǎrului:
– Eu îi compar pe parlamentari şi pe alţii asemenea cu o broascǎ ţestoasă aşezată pe un stâlp.
Intrigat, tânărul îi spuse:
– Eu nu înţeleg aceastǎ analogie … Ce vreţi să spuneţi, domnule?
Domnul a explicat:
– Dacă te plimbi prin ţară şi vezi cumva o broască ţestoasă stând în echilibru pe capătul de sus al unui stâlp de gard, ce poţi să te-ntrebi?
Văzând nedumerirea de pe faţa tânărului, continuă cu explicaţia:
– În primul rând: Nu înţelegi cum A AJUNS acolo.
În al doilea rând: Nu poţi să crezi că STĂ acolo.
În al treilea rând: Ştii sigur că nu ar fi putut SĂ AJUNGĂ ACOLO SINGURĂ.
În al patrulea rând: E clar că N-ARE CE CĂUTA ACOLO.
În al cincilea rând: Eşti convins de faptul că aceasta NU VA FACE NIMIC FOLOSITOR cât timp stă acolo.
Concluzia: singurul lucru raţional ar fi s-o ajuţi să coboare, iar ca să o ajuţi să coboare, trebuie să fii ACOLO, la VOT.
VIITOARELE ALEGERI SĂ LE FACEM BINE! SĂ NE-NGRIJIM CA NICI UN ANIMAL SĂ NU AJUNGĂ PE STÂLP!
P.S.
NICI UN ANIMAL SĂ NU AJUNGĂ PE STÂLP!
P.S. Tocmai am citit în Jurnalul naţional de azi un interviu preluat din Cotidianul, din 4 ianuarie 2011 – ultimul interviu acordat de marele istoric Florin Constantiniu, decedat acum cateva zile. Iatǎ ce spune el despre oamenii politici, asemǎnaţi cu o broascǎ ţestoasǎ pe un stâlp, ca în povestea de mai sus: “Oamenii politici au acţionat ca nişte vandali, distrugând şi jefuind totul. Mongolii, ungurii, turcii, nemţii, ruşii nu au făcut românilor atâta rău cât au făcut politicienii postdecembrişti în două decenii.”
Întrebat ce îşi doreşte în 2011, Florin Constantiniu a dat urmǎtorul rǎspuns cutremurǎtor: “Ce-mi doresc în 2011? Să scap cât mai curând din această lume de hoţie, ticăloşie şi nevolnicie, care este România de astăzi. Întrucât sunt prea bătrân pentru a mai emigra, cum nu există la noi clinici de eutanasiere voluntară, cum procurarea Furadanului salvator e oprită prin lege, nu-mi rămâne decât să-l rog pe Dumnezeu să mă ia la El rapid şi uşor.” Ceva similar exprimase şi Ştefan Andrei.
Oare aceste semnale chiar nu sunt auzite de nimeni?