Cum Nelu are astazi liber de la serviciu, ne propune sǎ mergem, cu douǎ maşini, la Alicante (în catalanǎ: Alacant), capitala provinciei Alicante, din marea comunitate autonomǎ valencianǎ, însemnat port la Marea Mediteranǎ, ca şi Barcelona sau Valencia, şi unde existǎ o mare comunitate româneascǎ, având peste 12.000 de români (într-adevǎr, pe stradǎ am auzit adesea vorbindu-se româneşte). Cetatea a fost întemeiatǎ de greci, dupǎ care au venit cartaginezii, romanii şi maurii (pe vremea ultimilor ocupanţi, localitatea se numea Al-Lukant, de aici şi denmirea actualǎ a oraşului).
Trecem pe lângǎ Altea Hills, cartierul ruşilor cu bani, care au investit aici în imense vile şi case de vacanţǎ. Vedem şi o bisericǎ otodoxǎ, în stil rusesc, pe care o recunoştem uşor, dupǎ turlele aurii, sub forma unor cepe.
De pe autostradǎ, paralelǎ cu ţǎrmul mǎrii, se vǎd zgârie-norii din oraşul Benidorm (unele blocuri au peste 80 de etaje). În construcţie se aflǎ douǎ blouri de circa 100 de etaje, asemǎnǎtoare cu turnurile gemene din New York, distruse în 2011. Cele din Benidorm, spre deosebire de cele americane, sunt legate între ele, la etajele superioare, printr-un fel de pasarelǎ, sub formǎ de diamant, care, se spune, va fi un restaurant de lux (oare cât va costa acolo o cafea?). Solul stâncos din zonǎ, la fel ca acela din Manhatten, permite înǎlţarea pe verticalǎ, fǎrǎ teama de cutremure, care nu au ce cǎuta pe aici, tocmai din cauza terenului stâncos. Se mai spune cǎ finanţatorul acestei uriaşe construcţii ar fi tot un rus.
Trecem apoi prin localitatea La Vila Joiosa (Vilajoyosa), cu multe case de vacanţǎ colorate în albastru, important centru cultural, dupǎ care ţinem drumul spre Alicante. Strǎbatem autostrada cu numeroase tuneluri şi mici defilee tǎiate în stâncǎ, încǎ un prilej pentru a admira “lucrul bine fǎcut”, deşi nu suntem în Germania, ci, iatǎ, tot într-o ţarǎ latinǎ. Dar la ei se poate.
Ajungem destul de repede în oraşul vechi, situat chiar în spatele portului pentru ambarcaţiuni de agrement, unele de mare lux, preţul depǎşind 20 de milioane de euro. Nelu, care a lucrat pe o astfel de ambarcaţiune, ne spune cǎ în unele existǎ un lux inimaginabil. Mi-aş dori aşa ceva vreodatǎ? Nu, categoric nu, şi aş spune ca şi Socrate, care trecea prin faţa unor tarabe pline cu tot felul de obiecte şi zicea (citez din memorie): “Câte lucruri de care eu nu am nevoie!”. Îmi amintesc şi de ceea ce ne spunea Juan Manuel Cotelo: “Omul care are yaht se bucurǎ de douǎ ori: când cumpǎrǎ yahtul şi când îl vinde! – vorbǎ care aratǎ cât de costisitoare este întreţinerea acestuia.
Parcǎm maşinile într-un uriaş parking subteran, din care ieşim direct pe faimosa Explanada de Espana, cu secularii copaci banyan, la care trunchiul se amestecǎ cu rǎdǎcinile şi ale cǎror coroane formeazǎ maiestuoase arcade vegetale, care oferǎ turiştilor umbra necesarǎ. Strada este pavatǎ integral cu ceramicǎ multicolorǎ, în anumite forme geometrice, care îţi dau senzaţia de drum vǎlurit, pe care, la început, parcǎ ţi-e teamǎ sǎ calci, pentru a nu te împiedica. Admirǎm clǎdirea numitǎ Ayuntamiento, din secolul XVIII, cu o frumoasǎ faţadǎ barocǎ. Şi aici, ca şi în celelalte oraşe spaniole vizitate, dǎm de numeroase tarabe cu suveniruri şi de negri care vând poşete şi ochelari de soare.
Din pǎcate, nu avem prea mult timp pentru vizitarea oraşului. Admirǎm doar Castillo de Santa Barbara, o fortǎreaţa construitǎ iniţial de cartaginezi, care servea şi ca punct de apǎrare şi de observare a celor care venea de pe mare spre oraş. Ar trebui sǎ luǎm un lift pentru a ajunge la cetate, care adǎposteşte, ne spune Mariana, impresionante colecţii de artǎ.
Luǎm masa de prânz la un restaurant japonez, Big House, asemǎnǎtor, ca meniu, cu cel chinezesc. Şi aici ai un preţ fix (12 euro), de care poţi mânca, din toate felurile, cât vrei. Plǎteşti doar bǎutura. Pe pereţi vǎd douǎ înscripţii, pe care nu le-am gǎsit în celelalte restaurante chinezeşti şi care sunt tipice pentru societatea japonezǎ, renumitǎ nu numai prin altuism şi putere de sacrificiu, ci şi prin politeţe, modestie şi cumpǎtare: Sirvase con moderacion puede repetir las veces que quiera! Gracias! [Serviţi-vǎ cu moderaţie! Puteţi sǎ repetaţi de câte ori vreţi! Mulţumim!]. Alǎturi, un altul: Coma todo lo que quiera fero no desperdicie la comida [Mǎnâncǎ tot ce vrei, dar nu risipi mâncarea!]. Am ascultat cu sfinţenie acest sfat, nelǎsând nici mǎcar un bob de orez în farfuria mea, lucru care nu s-a întâmplat cu majoritatea celor care serveau masa acolo.