Intâlnirea cu profesorul V. Fanache

*Am avut o intâlnire cu profesorul Vasile Fanache, unul din marii dascǎli ai Literelor clujene şi ai Universitǎţii noastre, în general, de care suntem, şi eu şi Doina, foarte ataşaţi (mie mi-a fost în comisia de doctorat, Doinei i-a fost chiar conducǎtorul tezei). I-am predat dactilograma ediţiei de memorii Mihai Beniuc, Însemnǎrile unui om obişnuit, pentru a scrie un Argument la aceastǎ carte. Apoi voi trimite textul Editurii Polirom. A fost impresionat de munca mea: transcrierea cu maximǎ rigoare filologicǎ şi ştiinţificǎ a celor şapte caiete de însemnǎri, redactarea a peste 250 de note, o prefaţa consistentǎ, o notǎ asupra ediţiei de bunǎ calitate etc. A fost de acord ca ediţia sǎ fie însoţitǎ de texte facsimilate, de imagini din presa vremii şi de fotografii inedite, legate de Mihai Beniuc. M-a frapat ce mi-a spus în legǎturǎ cu relaţiile dintre Blaga şi Beniuc: ideea de a scrie o carte despre peozia lui Beniuc i-a dat-o Domnului Fanache însuşi… Lucian Blaga! Sǎ fie o lucrare despre un scriitor ardelean, era argumentul lui Blaga. Desigur, dupǎ aceae relaţiile dintre cei doi s-au tensionat, odatǎ cu apariţia romanului pe muchie de cuţit (1959), în care Blaga este denigrat, iar tatǎl acestuia, preotul Isidor Blaga, batjocorit, ceea ce va duce la redactarea faimosului memoriu trimis de Blaga CC al PMR, document publicat integral de profesorul meu, Mircea Zaciu, în revista Echinox. În orice caz, este clar cǎ Beniuc a scris acest roman la comandǎ pliticǎ, asa cum tot la comandǎ politicǎ a scris Sorin Toma articolul denigrator la adresa lui Argheiz, Poezia putrefacţiei sau putrefacţia poeziei, în 1948. În spatele ambelor “creaţii” se aflǎ odiosul personaj, Iosif Chişinevschi. Ce este interesant e faptul cǎ, ulterior, în calitate de preşedinte al Uniunii Scriitorilor, Beniuc îl va ajuta pe Blaga cu bani, pentru traducerea din Faust. Dar el n-a fǎcut, totuşi, nici în memoriile sale postume, gestul lui Nestor Ignat, de pildǎ, care a scris şi el un articol împotriva lui Blaga, desigur, mult mai puţin violent decât romanul lui Mihai Beniuc, dar care s-a dus la … mormântul poetului, din Lancrǎm, şi şi-a cerut iertare!
*Am fost în aceastǎ dupǎ-masǎ la biblioteca Facultǎţii de Litere (unde mǎ întâlneam cu Doina, pe vremea când o curtam), bibliotecǎ în care nu cred cǎ am mai intrat de la terminarea facultǎţii (1979) Desigur, 33 de ani reprezintǎ ceva în viaţa unui om! Clǎdirea este aceeaşi. Am trecut pe lângǎ Sǎlile Ovidiu, Shakespreare, care erau şi pe vremea studenţiei mele. Doar o salǎ poartǎ numele Mircea Zaciu! Ce ciudat, în loc sǎ mǎ întâlnesc cu marele meu profesor, cel care m-a pus, practic, pe drumul cercetǎrii, m-am întâlnit cu o salǎ care îi poartǎ numele! În holul facultǎţii, o vitrinǎ omagialǎ: Gheorghe Perian, la 60 de ani. Ce gest frumos, de mirare într-o instituţie cu multe sensibilitǎţi şi orgolii exacerbate. Gheorghe Perian, delicatul şi sensibilul cronicar literare de la Echinox, cadru didactic al facultǎţii, a rǎmas aşa cum îl ştiam: modest, în afara cancanurilor vieţii literare (şi politice cu atât mai mult), exemplu de nobleţe intelectualǎ.
La mulţi ani, Ghiţǎ!
La bibliotecǎ, am verificat dacǎ cele şase poezii (de fapt şapte, ultima neterminatǎ), din caietele Mihai Beniuc, din care am pregǎtit ediţia de memorii, nu au fost cumva publicate. Nu au fost. Am verificat seria de Scrieri (vol. 2, 3, 4, 8), apǎrutǎ la Editura Minerva, în intervalul 1972-1979. Nu le-am gǎsit, aşa cum mǎ şi aşteptam, încât o sǎ-i propun Martei Petreu, pentru Apostrof, o paginǎ de poeme inedite Mihai Beniuc.
Rǎsfoind şi volumul 5 din aceeaşi serie, dedicat traducerilor lui Beniuc, dau peste urmǎtoarea tǎlmǎcire din Guillaume Apollinaire (1880-1918), intitulatǎ Cântec de dragoste pentru Linda. Cum pe prietena lui Mihai o cheamǎ Linda, am transcris poemul, tradus, deci, de Mihai Beniuc: “Ai nume de pǎgânǎ şi-i cam pretenţios,/ Dar cum îţi aparţine, el e delicios;/ Cuvântul, în spaniolǎ, cum ştii, <<frumoasǎ>>-nseamnǎ/ Şi au deplin dreptate acei ce-aşa te cheamǎ.// E melancolic nume acesta pe nemţeşte,/ Şi-n boarea primǎverii duios şi-ncet zvoneşte,/ E teiul cel poetic, un arbor legendar,/ Din care spiriduşii în timpul nopţii sar.// În fine, rarul nume era-n Antichitate/ Ca azi de cǎtre tine purtat de o cetate/ Din Rodos, o cetate de tot înfloritoare/ Printre frumoase roze şi porumbei în soare”. Un frumos cadou de ziua Lindei, dar cine sǎ aştepte pânǎ în 4 decembrie? Eu am un principiu: Dacǎ e sǎ facem cuiva o bucurie, sǎ i-o facem cu o clipǎ mai devreme!
*Sedinţǎ de consiliu la facultate. E vorba sǎ dǎm o replicǎ Rectoratului, pentru nişte acuzaţii aduse unor cadre didactice şi facultǎţii noastre în ansamblu. Ideea a fost acceptatǎ în unanimitate. Unii colegi, ştiind ce se va discuta, au lipsit de la şedinţǎ, ca sǎ nu ia atitudine. Jalnice caractere! Vorba lui Marian, care citeazǎ pe cineva: “Haracteru’ şi talentu’/ E probleme epocale/ Întro ţarǎ, când lipseşte,/ E fatale!”.