Întâlnirea dintre Părintele Dionisie şi Prinţul Charles (actualul Rege Charles al III-lea al Angliei)

Nu întâmplător, Prinţul Charles i-a mărturisit Părintelui Dionisie, în contextul care se va vedea mai jos: „Eu nu sunt ortodox, dar sunt creştin şi respect cu sfinţenie pe Domnul nostru Iisus Hristos, Dum­nezeul tuturor. Plus de aceasta, de când am vizitat Biserica Ortodoxă, în sufletul şi în inima mea s-a instalat o adevărată bucurie sufletească, mai mult ca înainte de a cunoaşte această  Biserică.”

În ciuda acestor afirmaţii, nu se poate dovedi că Prinţul Charles ar fi trecut la Ortodoxie, fiindcă el era moştenitorul coroanei regale britanice, care devine, automat, şi şeful Bisericii Anglicane.

Prinţul Charles, din considerentele arătate mai sus, venea anual la Mănăstirea Vatopedu – considerată „Parisul Muntelui Athos”, prin strălucirea, bogăţia şi eleganţa ei. Probabil că, la o astfel de vizită, călugării de la Mănăstirea Vatopedu i-au vorbit Prinţului despre Părintele Dionisie Ignat, renumit în tot Muntele Athos, pentru calităţile sale duhovniceşti, care i-au atras renumele de „mângâietorul de suflete”. Se pare că, la vizita din anul 2000, când a avut loc întâlnirea Prinţului cu Părintele Dionisie Ignat, Prinţesa Camilla a rămas pe yahtul cu care familia princiară venise la Athos. Atunci, ca şi în toate vizitele la Athos, Prinţul Charles era însoţit, evident, de gărzile de protecţie. „Nu vreţi să ştiţi cum foşneau apele mării de ambarcaţiunile serviciilor speciale britanice, când venea prinţul aici”, scrie Dan C. Mihăilescu (Mihăilescu, 2011, p. 63).

Părintele Dionisie a plecat la Domnul în seara zilei de 11 mai a anului 2004. A doua zi, 12 mai 2004, ora 19,00, a avut loc înmormântarea, conform tradiţiei athonite. Printre cei 200 de călugări, preoţi şi diaconi, prezenţi la înmormântarea marelui duhovnic român, s-a aflat şi Charles, Prinţul de Wales. Se pare că Prinţul era în vizită în România, când a aflat această tristă veste şi nu a ezitat să participe, discret (cum dovedesc fotografiiel), la înmormântarea celui care i-a fost, la un moment dat, un fel de duhovnic.

Aşa cum se ştie, în ultimii zece ani de viaţă, Părintele Dionisie Ignat îşi pierduse vederea. Se spune că el îşi înregistra pe bandă cuvintele de învăţătură, dialogurile cu ucenicii săi sau cu unii mireni. Aceste înregistrări au fost publicate în trei volume, iar în volumul III (apărut în 2010) sunt incluse şi câteva Pagini de jurnal, în care este descrisă şi întâlnirea Părintelui Dionisie cu Prinţul Charles, pe care le reproducem mai jos. Credem că acesta este textul autentic al relatării, cu lux de amănunte, al întâlnirii dintre cele două personalităţi.

                                                                               Pagini de jurnal (III)

                           20 aprilie 2000, Miercurea Luminată

Vizita Principelui Marii Britanii, Charles, cu suita lui, la Chilia românească „Sfântul Mare Mucenic Gheorghie” din Colciu, Sfântul Munte Athos

După cum ştim cu toţii, turismul în Sfântul Munte s-a înmulţit, iar în timpul sfintelor sărbători importante sporeşte şi mai mult.

Anul acesta s-a întâmplat de a trecut şi Principele Charles al Marii Britanii ca musafir la Mănăstirea Vatopedului, unde a venit pe 19 aprilie, dimineaţa. Iar a doua zi, miercuri, în Săptămâna Luminată, s-a hotărât să treacă şi pe la chilia noastră, a Sfântului Mare Mucenic Gheorghie, luând cu el şi trei părinţi vatopediniţi: părintele Isidor şi părintele Matei, ca traducători, şi părintele Nicolae, şofer, cu maşina.

Şi prezentându-se la chilie, părintele Isidor l-a anunţat pe stareţul Dionisie, bătrânul şi orbul, că a venit Principele Britaniei să ne viziteze. Atunci Bătrânul s-a pogorât de la chilia lui la biserică, unde s-a întâlnit cu musafirii respectivi şi le-a spus: „Hristos a înviat!” şi „Bine aţi venit în sfântul nostru locaş!” Şi a continuat: „Mai întâi de toate, să-mi fie cu iertare, că nu pot găsi cuvinte de ajuns, pentru a vă exprima cu sinceritate titanica bucurie şi marea admiraţie, primind în mijlocul nostru nişte persoane atât de înalte. Căci în această sfântă comunitate ortodoxă românească, de care se bucură românii de două sute de ani şi unde au trecut mulţi vizitatori, nu ni s-a întâmplat să primim astfel de persoane înalte în mijlocul nostru. Pentru aceasta vă mulţu­mim respectuos şi încă o dată vă zic bine aţi venit!“.

Prinţul Charles a spus: „Gheronda, bine v-am găsit sănătoşi şi, după cum aţi amintit de Ortodo­xie, eu nu sunt ortodox, dar sunt creştin şi respect cu sfinţenie pe Domnul nostru Iisus Hristos, Dum­nezeul tuturor. Plus de aceasta, de când am vizitat Biserica Ortodoxă, în sufletul şi în inima mea s-a instalat o adevărată bucurie sufletească, mai mult ca înainte de a cunoaşte această  Biserică. Şi, fiindcă sunteţi înaintat cu vârsta (Părintele avea 91 de ani, n. I.R.), nu vreau să vă obosesc mult, decât să vă pun câteva întrebari”.

Prinţul Charles a întrebat: „De când vă nevoiţi în Athos şi dacă aveţi scrisă viaţa voastră în Sfântul Munte de către ucenici? Şi ce aţi păzit mai impor­tant şi ce v-au învăţat înaintaşii, bătrânii, care v-au crescut şi îndrumat pe această cale?”

Părintele Dionisie a răspuns: „În Sfântul Mun­te Athos, numit Grădina Maicii Domnului, sunt ve­nit din 1926 şi nu s-a întâmplat să mă închinoviez în vreo mănăstire, ci de la început am fost la viaţa liniştită de la chilii, unde părinţii cei vechi m-au în­drumat cu sfaturile lor cele duhovniceşti, pentru a mă putea încadra şi a respecta viaţa monahală. Cea mai de căpetenie faptă a monahului, dupa Sfinţii Pă­rinţi, este ca monahul să nu-şi facă cu niciun chip voile sale şi orice ar dori să facă, să fie cu întrebare la superiorul lui. Respectând cu sfinţenie această poruncă, poate să-şi agonisească în sufletul şi în inima lui smerita cugetare, căci viaţa monahală şi chiar cea creştinească este o luptă continuă cu patimile omului, după cum ne asigură Sfântul Apostol Pavel, că «nu ne este nouă lupta împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva duhurilor răutăţii întru cele cereşti.» Iar ca să putem fi biruitori, după toate scrierile Sfinţilor Părinţi, trebuie să avem în suflet şi în inimă smerita cugetare. Aceasta este arma princi­pală a noastră, în lupta cu duhurile răutăţii”.

Aici Prinţul a zâmbit şi a zis: „Apoi eu pot să am smerita cugetare?”

Părintele Dionisie i-a răspuns: „Fie omul cât de simplu, fie cât de înaintat în înţelepciunea lumii acesteia, această patimă, mândria, este la fieca­re. Dar dacă ştim că suntem oameni şi ne aducem aminte ce ne învaţă proorocul David, că «omul este ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului», atunci vrând-nevrând se smereşte”.

Şi în continuare Prinţul Charles a spus că a fost în România acum doi ani:

„Am trecut pe la dum­neavoastră şi vreau să vă amintesc că am fost şi am vizitat România şi am rămas foarte mulţumit de frumuseţile făpturii. De fel, am vizitat multe ţări, dar de România am rămas mai mulţumit ca în alte părţi. Am văzut frumoşii munţi Carpaţi cu natura lor, mi­nunatele râuri ce brăzdează toată ţara şi bogaţiile pământului, dar, cu toate aceste mari frumuseţi şi bogăţii, pătura populaţiei de jos nu este mulţumită, ci în suferinţă. Constatând acestea, sunt hotărât ca, în timp, să ajutăm ca toată suflarea de pe faţa întregii Românii să fie mulţumită de viaţa sa. Trebuie ajutaţi oamenii şi sunt hotărât ca, în timpul cel mai apropiat posibil, să le venim în ajutor.“

Parintele Dionisie a spus: „Ne-am bucurat foar­te mult de frumoasele veşti ce le-aţi adus şi, dacă Bunul Părinte ceresc vă va ajuta să vă ţineţi promisiunea, vă veţi socoti ca samarineanul cel milostiv din Sfânta Evanghelie, căci am văzut că nici preo­tul, nici levitul nu l-au ajutat pe cel rănit de tâlhari, ci samarineanul, un străin, care l-a luat, l-a îngrijit, l-a dus la han, a plătit pentru el şi apoi i-a spus hangiului să-i poarte de grijă, că-i va plati. Şi dumneavoastră vă veţi asemăna cu acest samarinean. Ca şi pe acela, vă va răsplăti Dumnezeu în eternita­te, dacă aveţi scopurile pe care le-aţi spus.”

Dupa aceea el singur a spus că vrea să-mi spu­nă ceva tainic în biserică. La urmă, Prinţul Charles a zis să-i citesc o rugaciune, a plecat capul şi Părin­tele Dionisie a pus mâna pe capul lui şi a spus ur­mătoarea rugăciune: „Doamne Dumnezeule a toată făptura, binecuvântează persoana aceasta, Charles, superior al Marii Britanii, care conduce un popor atât de numeros, cu sănătate şi înţelepciunea Ta, ca să conducă spre pacea a toată lumea, că aşa vom cânta şi noi ca îngerii, care au cântat la naşterea Ta: «Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni binevoire.»“ Dar zicând pe româ­neşte, nu a înţeles nici părintele Isidor, care traducea, iar Prinţul Charles a întrebat: „Ce rugăciune ai zis?”.

Cu aceasta, terminând, a întrebat dacă este vreo cărare de-a dreptul spre Mănăstirea Pantocra­tor, pe jos. Şi aşa i-a condus părintele Ghimnazie, până la Faraklou, la drum.

De notat este că, în timpul discuţiilor, părintele stareţ, stând la masă cu oaspeţii, le-a oferit o cinste, după tipicul Sfântului Munte, adică o apă rece, de la Agheasma Sfântului Mare Mucenic Gheorghie, cu o dulceaţă şi cu un uzo¹, iar la sfârşit o cafea. La urmă, fiind zilele Paştilor, li s-a oferit ouă roşii şi a zis „Hristos a înviat!” la fiecare. Iar la ora plecă­rii, părintele Ghimnazie a sunat clopotele în cinstea plecării.

Şi cu aceasta s-a terminat vizita superiorului Britaniei, la comunitatea română ortodoxă Colciu din Sfântul Munte Athos, unde stareţ este bătrânul ieroschimonah Dionisie Ignat, bătrân şi orb, dar cu o sinodie de opt persoane, plus părintele ieroschimonah Gheorghe Boboc, care se găseşte acuma în România, cu sănătatea nu tocmai bine.

Slăvit să fie Domnul şi Hristos a inviat!, că suntem imediat după Sfintele Paşti din anul 2000, adică în Săptămâna Luminată, cel mai vesel timp după Sfintele Paşti. Amin şi slăvit să fie Domnul, că, iată, „ce este mai bine sau ce este mai frumos fără numai a locui fraţii împreună, că acolo au hotărât Domnul viaţa de veci.“ Amin.

(Stareţul Dionisie, Duhovnicul de la Sfântul Munte Athos, vol. III. Despre monahism şi Sfântul Munte, Editura Prodromos, 2010, p. 196-200)