Întâlnirea cu poetul şi caricaturistul Traian Furnea (1954-2003)

“Domnului Ilie Rad, ca o marturie a plinei de vicisitudini prietenii, cu suprema amicitie, Aurel Traian Furnea. Ludus, 10 iulie ’73”

Cum ne-am cunoscut. În calitate de iniţiator şi redactor al gazetei de perete Ghimpele, cu caracter satiric, evident (gazetă afişată pe un coridor al Liceului Teoretic Nr. 1 din Luduş), am publicat acolo o caricatură făcută de mine. Îmi amintesc foarte vag tematica ei: era un ring de box, cu doi boxeri total diferiţi ca mărime, parcă erau David şi Goliat, dar nu ştiu pe cine reprezentau (profesorii şi elevii?). Sunt sigur însă că nu era de calitate, dată fiind lipsa taletului meu şi la desen. Totuşi, această caricatură i-a atras atenţia lui Aurel Traian Furnea, elev la Liceul Nr. 2 din Luduş, mai mare decât mine cu un an. M-a căutat la internat şi astfel ne-am cunoscut şi ne-am împrietenit. Aveam multe pasiuni comune, inclusiv literatura. Frecventam amândoi Cercul de creaţie literară al liceului nostru (nu ştiu ca în Luduş să fi funcţionat atunci Cenaclul “Pavel Dan”, cum se scrie în unele lucrări). Vineri, 28 ianuarie 1972, notam în jurnal, între altele: “Apoi a citit Aurel lucrarea sa, Am minţit un om. De fapt, era o prelucrare după o altă povestire scrisă de el, Truda, pe care i-am citit-o de mult. Mi-a plăcut şi noua variantă, şi colegii de cenaclu au fost mai activi parcă.” Aurel încă nu debutase nici ca poet şi nici in iposxtaza de caricaturist, dar când i-a apărut prima caricatură în ziarul Steaua roşie (anul XXIV, nr. 54 (4339), 5 martie 1972, p. 3), a venit să-mi împărtăşească această bucurie.

La un moment dat mi-a făcut o vizită la Nandra, fără să mă anunţe. Mama s-a bucurat foarte mult, a tăiat rapid un pui, în timp ce noi cutreieram hotarul satului Nandra. Ulterior am aflat că acest comportament era specific firii sale de boem. Iată ce povesteşte scriitorul Dumitru Augustin Doman: “Sunt trezit din somn, noaptea, de telefonul dat de Traian Furnea, venit din Luduş. La ora 2, dimineaţa, apare Traian Furnea, subţire ca un schelet ambulant. El râde numai cu ochii, buzele fiindu-i strânse pungă. Scoate din geanta lui de pe umăr o sticlă de pălincă, o bucată de slănină afumată şi o ceapă roşie şi lunguiaţă, pe care o pune pe masă, precum trezorierul lui Petru Cercel, pungile cu aur pe masa sultanului.”[1]

Fotografie din armata, cu textul: “Colegului de-acum si prietenului dintotdeauna, Ilie Rad, cele mai bune ganduri. Traian Furnea, Baia Mare, 1.02. 1975”

După ce Traian a terminat liceul, cu un an înaintea mea, drumurile noastre s-au despărţit. Nu cred că ne-am mai întâlnit vreodată. Am ţinut legătura, prin scrisori, în timpul stagiilor noastre militare şi al anilor mei de studenţie. După care am pierdut legătura. Dar eu continuam să-i urmăresc activitatea literară şi cea de caricaturist, mai ales că era (şi rămâne!) singurul caz în cultura română, când un autor este deopotrivă poet şi caricaturist. În dialogul nostru epistolar, îmi vorbea despre concepţiile sale de viaţă, despre dragoste şi poezie, despre vizitele sale prin redacţiile bucureştene, unde i se reţineau, spre publicare, poezii, caricaturi, epigrame.

Reproduc, în cele ce urmează, una din multele scrisori primite de la Traian Furnea, atât de specifică adolescenţei noastre:

Baia Mare, la 20 III 1974¹

Dragul meu prieten,

Am primit epistola ta cu o săptămână în urmă, însă sânt din nou la infirmerie şi n-am prea avut timp să mă ocup de problema aceasta, a răspunsului. Astăzi am reuşit să fac rost de-o carte poştală şi mă grăbesc să-ţi răspund.

Felicitari pentru numele tipărit² – ce n-aş da să am articolul –, felicitări pentru locul III la muncă patriotică³. Premiu III pe oraş, pe liceu?

Am observant că tu, la fel ca şi mine de altfel, suferi de nişte fantastice complexe de inferioritate. Am exact aceeaşi impresie ca şi tine, când sânt cu o fată. Zici că societatea nu a câştigat nimic de pe urma ta. Te gândeşti, cred eu, la câştig material, fără să-ţi dai seama că societatea a câştigat, totuşi, de pe urma ta, spiritual. M-a câştigat poate chiar pe mine, care am căutat să-mi corijez comportamentul după al tău. Şi m-am cam schimbat, Ilie, de când te cunosc. Şi poate, la fel ca şi mine, şi alţii.

Îmi scrii că înveţi necontenit. Foarte pozitiv. Eşti un om de o rară ambiţie. Şi vei învinge, o să reuşeşti⁴. Şi-o să reuşeşti printre primii. Şi asta, fiindcă TREBUIE. Şi asta, fiindcă aşa e normal.

O veste bună pentru tine. După cum ştii, Barbu⁵ a devenit academician şi n-o să mai scrie niciodată despre fotbal. În locul rubricilor sportive, a făcut contracte cu rubrici de critică teatrală.

Cu toată dragostea,

Traian

P.S. În armată, m-am interesat cum poţi tine jurnalul intim⁶.

Note şi comentarii

În perioada respectivă, Traian Furnea îşi satisfăcea stagiul militar obligatoriu la Baia Mare.
Probabil că îmi apăruse numele în vreo publicaţie.
Liceul nostru luase de fapt locul II la concursul de muncă patriotică între licee, iar premiul ne va fi înmânat de însuşi inspectorul general şcolar al Judeţului Mureş, Ioan Raţiu.
Era vorba de reuşita la examenul de admitere la facultate.
Scriitorul Eugen Barbu devenise membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România.
Probabil că îl întrebasem pe Aurel dacă este posibil să ţii în armată un jurnal intim, cum aveam eu.

Voi publica o parte din aceste scrisori în volumul aflat în lucru, Scrisori de la contemporanii mei.

O biografie literară. Documentându-mă pentru acest capitol, am observant că Traian Furnea nu este menţionat în dicţionarele noastre literare, deşi a publicat două volume de versuri, apărute la prestigioasa Editură Albatros, foarte bine primite de critica literară. Doar Marian Popa, în Istoria literaturii române de azi pe mâine, vol. II, îi reţine numele, la capitolul Etc., pentru volumul Steaua secretă.

Familia lui Traian Furnea locuia la Luduş, dar el se născuse de fapt la un spital din Cluj, la 14 aprilie 1954 (între 1950-1960, Luduşul era arondat Regiunii Cluj. Când Mama a avut probleme la naşterea surorii mele, Maria, a fost trimisă tot la Cluj.) Fiul Anei Furnea, contabilă, şi al lui Aurel Furnea. A urmat clasele primare (1961-1965), gimnaziale (1965-1969) şi liceale (1969-1973) la Liceul Teoretic Nr. 2 din Luduş (bacalaureatul în 1973). A dat examen de admitere la o facultate a Universităţii din Bucureşti, fără succes şi fără să ştim care anume. La 27 VIII 1973, îmi scia: “La examen a trebuit în final să trec pe sub ale Universităţii furci caudine, cu fruntea mângâind iarba. Fără a vrea să-mi aduc atenuante circumstanţe, îţi spun că am fost foarte mulţi pe un loc, în jur de 20.” Face stagiul militar obligatoriu, la Baia Mare. Din informaţiile oferite de soţia sa, doamna Rodica Sărmaş Furnea, rezultă că, după armată, Traian Furnea a devenit liber profesionist, trăind din scris şi din caricaturile publicate. Membru al Uniunii Scriitorilor, din 1990. A fost prieten apropiat cu actorii Florian Pittiş, Adrian Pintea, George Mihăiţă, Horaţiu Mălăele şi alţii. A colaborat cu TVR (la două emisiuni: un matinal de weekend şi la albumele duminicale, realizate de Eugen Dumitru). O vreme a locuit la Alba Iulia, fiind căsătorit cu Mirela Dragoman, din acest oraş (Mirelei şi fiului lor, Andrei, le este dedicat al doilea volum de versuri, Steaua secretă). Andrei Furnea este artist fotograf la Cluj-Napoca. Din relatia cu Daniela Tomoroga (cas. Dialog) s-a nascut Luana (aflată în prezent in Canada). În 1990 se stabileşte la Bucureşti (unde rămâne până la moarte), iar din căsătoria cu Rodica Sărmaş Furnea, din Năsăud, au rezultat încă doi copii: Tania (artist plastic) şi Flaviu, programator, care locuiesc la Bucureşti, împreună cu mama lor. În 1992, a suferit un accident vascular cerebral şi de atunci nu a mai putut scrie deloc. În anul 1994, la 40 de ani, s-a pensionat pe caz de boală, prin Uniunea Scriitorilor (i s-a calculat vechimea după debutul literar, din 1982, pensia fiind raportată, desigur, la venitul minim pe economie, de atunci).

A murit la 3 august 2003, la vârsat de 49 de ani, la Bucureşti, fiind înmormântat la Cimitirul Străuleşti II, din Bucureşti, pe Aleea Scriitorilor, lângă poeta Mariana Marin.

Bustul lui Traian Furnea, realizat de sculptorul Ioan Astalus. La ora actuala este amplasat la Poarta de su’ Feleac, de langa Cluj.

În urmă cu câţiva ani, sculptorul Ioan Astăluş i-a făcut un bust foarte reuşit, care însă nu a putut fi amplasat pe domeniul public al oraşului Luduş, din motive birocratice, fiind adus la Poarta de su’ Feleac, de lângă Cluj.

Activitatea literară. Traian Furnea a debutat ca poet în 1975, colaborând apoi cu versuri la Luceafărul, Săptămâna, Familia, Argeş, România liberă, Vatra, România literară, Cuvântul liber, Viaţa românească etc. A publicat două volume de versuri (Legitimaţie de poet, Editura Albatros, Bucureşti, 1982, respectiv Steaua secretă, Editura Albatros, Bucureşti, 1985), redactor de carte fiindu-i poetul şi traducătorul Ion Acsan. Postum i-a apărut volumul Nişte poezii (2013), îngrijit de cunoscutul critic şi istoric literar, profesor universitar la Tg. Mureş, Iulian Boldea, el însuşi fiu al Luduşului.

Despre primul volum au scris elogios Cezar Ivănescu, Laurenţiu Ulici, Ion Arieşanu, Constanţa Buzea, Voicu Bugariu, Cristian Livescu, iar despre al doilea s-au pronunţat Aurel Pantea, Traian T. Coşovei ş.a. Iată câteva aprecieri ale unora dintre cei menţionaţi.

Cezar Ivănescu: “Caricaturist incomparabil, de-o inteligenţă diabolică, şi amar poet prévertian, Traian Furnea duce o existenţa vagantă, marcată de «inseriozitate», care ar putea să-i fie fatală: fără o «înrădăcinare» oarecare, nu poţi să faci nimic, chiar având geniu. Cartea (Legitimaţie de poet, n. I.R.) e întrutotul cuceritoare, originală prin spontaneitatea angelica a rostirii, vie prin continua sugestie vizuală, tulburătoare prin intense trăire lirică. […] Debutând exact când trebuia, spre a nu deveni «un caz», Traian Furnea, artistul plin de talente, va şti de acum ce să facă, sântem siguri, cu «talantul de aur care i s-a dăruit».”

(Luceafărul, anul XXV, nr. 48 (1073) 27 nov. 1982, p. 7)

Laurenţiu Ulici: “Atitudinea de ştrengar sentimental şi limbajul colorat la modul oralităţii sânt evidenţele poeziilor lui Traian Furnea. […] Important este că, în această punere de acord, Traian Furnea nu e un simplu compilator liric, ci un poet adevărat, care face efortul, în bună măsură răsplătit, de a-şi contura un profil distinct, înlăuntrul generaţiei sale. Poeziile lui au, poate, şi din pricina atitudinii nonşalante şi a rostirii narativ-dezinvolte, un are d esuperficialitate, dar sub el, sub aparenta ştrengărească a discusrului, se ascunde un relief liric mai curând grav, uneori cu zone dramatice abia umbrite de iarba incredulă a ironiei. […] Legitimaţia de poet a lui Traian Furnea este valabilă.”

(România literară, anul XV, nr. 48, 25 nov. 1982, p. 11)

Constanţa Buzea: “Dintr-un prea plin sentimental, Traian Furnea reuşeşte să facă o carte de poezii admirabile despre candoare, despre disperarea celui pierdut în timp, despre singurătatea celui care îşi atacă mereu şi mereu o rană veche, pentru că această rană poate fi şi rămâne întreţinută în stare vie, singura lui raţiune. Fiecare poem e o scrisoare fugară trimisă dintr-un mişcător prezent, spre copilărie, spre trecutul închegat, stabil, oprit definitiv, încâlcit în întâmplări emoţionante. Cine va răsfoi această carte de debut, această Legitimaţie de poet (Albatros, 1982), va trebui s-ă o citească aşa cum nu se mai obişnuieşte astăzi, toată, şi de la prima către ultima poezie, nu pe sărite, poetul fiind un ordonat, construindu-şi cartea în formă de scară simplă, cu trepte muzicale, care răsună fiecare, muzica lor pierzându-se dacă sari vreuna, dacă îţi închipui o altă aranjare a lor în spaţiu, în timp.”

(Amfiteatru, anul XVII, nr. 10 (204), dece. 1982, p. 11)

Traian T. Coşovei: “Un poet interesant al generaţiei ’80 este Traian Furnea. Fără să se alinieze zgomotos la nucleele «teritoriale» ale acestei generaţii –c Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara –c şi, fără îndoială, mai retractile la manifestările «aerobice» ale unora dinpoeţii ce s-au impus atenţiie, după1980, Traian Furnea a debutat în 1982, cu volumul Legitimaţie de poet, EdituraAlbatros. Volumul său de atunci nu a trecut neobservat , cu toate că ar fi meritat o atenţie mai aparte.

Ceea ce îl individualiza pe Traian Furnea în versurile publicate atunci era o subtilă ştiinţă a «recuperării» biografiei – lucru ce pare cu osbtinare urnărit acum de poeţii nouăzecişti, aflaţi abia la început de drum. Nu este pur şi simplu o retranscriere a jurnalului copilăriei şi adolescenţei, ci căutarea expresiei sensibile a unei stări de spirit.[…]

Nu există în aceste versuri de început o candoare vicleană: este vorba de o viclenie «textuală», fiindcă, altminteri, sinceritatea poetului ar putea aluneca uşor în sentimentalism. Multe poezii din Legitimaţie de poet încep calm, acumulând locuri şi personaje, imagini şi glasuri, pentru ca, în final, totul să fie «deturnat» spre metafora integratoare.”

(Contemporanul. Ideea europeană, nr. 37 (74), 13 sept. 1991, p. 3)

Iulian Boldea: “Poet melancolic şi abulic, ce cultivă prozaismul şi ironia, cotidianul şi irizările nostalgice, ţesându-şi din detalii anecdotice o biografie fictivă, Traian Furnea nu este, încă, pe deplin cunoscut şi apreciat, critica literară tratându-l mai degrabă cu indiferenţă sau, cel mult, cu bunăvoinţă. Volumul de faţă (Nişte poezii, n. I.R.), ce reuneşte, cred, întreaga operă poetică a lui Traian Furnea, are şi o menire recuperatorie; restituirea poemelor nepublicate sperăm să întregească imaginea unui poet de reală anvergură, poet născut, iar nu făcut, ce şi-a transformat, cu fiecare vers publicat, biografia în operă, gestul în cuvânt, fapta în imagine lirică, melancoliile în expresie suavă şi delicată a unei rostiri interiorizate, amare şi candide.”

(Din Cuvântul înainte la vol. Nişte poezii. Ediţie, cuvânt înainte, note bio-bibliografice de Iulian Boldea, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2013, p. 13)

Activitatea de caricaturist. Traian Furnea a practicat cu talent egal şi cu aceeaşi pasiune deopotrivă caricatura şi poezia, dar a debutat, cum am văzut, cu o caricatură, în 1972, în Steaua roşie. A publicat desene şi caricaturi în Urzica, Vatra, Flacăra, Scânteia tineretului, Új Élet, Viaţa studenţească, Steaua roşie, Vörös Zászló, Ambasador, Albina, Sportul, Rebus (epigrame). A obţinut premiul revistei Vatra la Salonul de umor grafic, Târgu-Mureş, 1984.

Într-un interviu din Dilema veche (nr. 944, din 2018 mai 2022), Horaţiu Mălăele (el însuşi un talentat grafician) îl aşeza pe Traian Furnea într-o galerie ilustră: “Saul Steinberg, Eugen Mihăescu, Cik Damadian, Mihai Stănescu, Gopo, Traian Furnea sânt câțiva dintre graficienii care au reușit să demonstreze că mai important este cum se uită desenul la tine, decâ cum te uiți tu la el.”

Acelaşi mare actor spunea: “Traian Furnea a fost o personalitate proteică, de o inteligență nepereche. Agitaţia noastră, de multe ori inutilă, cecitatea noastră cronică au făcut să nu distingem clar această apariţie meteorică atemporală, ce uluieşte cititorul sau privitorul interesat sau din întâmplare. Consider că întâlnirea mea cu el a fost o soluție cerească şi binecuvântată.”[2]

Iată un fragment dintr-un articol al lui Vasile Răvescu[3], publicat în Scânteia tineretului: “Participant activ la majoritatea saloanelor de umor din ţară, cu peste 700 de caricaturi publicate în presă, cu lucrări expuse la muzeele din ţară, cu patru expoziţii personale, Traian Furnea este şi posesorul multor premii: Premiul I la Salonul Naţional de la Petroşani (1978), Premiul Uniunii Artiştilor Plastici (1978), Premiu I la concursul iniţiat de Informaţia Bucureştiului, menţiune la Festivalul Umorului de la Vaslui şi alte distincţii, pe care spaţiul nu ne permite să le enumerăm. Lucrările tânărului caricaturist, însoţite de o tulburătoare tăcere poetică, implică¸ fireşte, ca orice lucru bine făcut, o reaşezare a impresiei lăsate la prima vedere. Simplă, curată, vulcanică, dar şi interiorizată, caricatura lui Traian Furnea dă impresia unei contradicţii perfecte între autorul ei şi poetul, afirmaţi în aceeaşi măsură.”

Tudor Octavian scria: “Traian Furnea s-a născut în anul 1954, câteva zile mai târziu de 1 aprilie. Debutează în caricatură la 17 ani, câteva săptămâni mai târziu decât vârsta la care ar fi fost prea devreme. A publicat sute de de desene, cu câteva sute mai puţine decAt ar fi fost să se spună că a publicat prea multe. A publicat poezie şi ziceri paradoxale, din care câteva apar mai devreme chiar în această pagină, la numai câteva zile după ce au fost scrise de el şi cu câteva zile înainte de a fi fost scrise de alţii. Traian Furnea are talentul de a fi confundat mereu cu Traian Furnea, fapt care creează oarecari probleme. A expus la Luduş şi la Montreal. În afara expoziţiilor organizate de aceste oraşe, au mai fost câteva la care Traian Furnea nu a expus. Are un umor crud, destul de copt pentru a-l face popular. În orice caz, cel mai popular caricaturist dintre caricaturiştii care, din cauza umorului lor crud, sânt puţin populari. Opinia noastră este că Traian Furnea poate să obţină oricând şi oriunde – în ţară şi în lume – un mare premiu de caricatură, astfel încât tot ce a fost paradoxal până aici în creaţia sa să pară providenţial”.

(Tudor Octavian, Traian Furnea, într-o publicaţie neprecizată, Bucureşti, 1999)

Fiind vorba de caricatură, merită să să reproduc o scrisoare pe care mi-a trimis-o la 27 iulie 1973:

Stimate prieten,

Îţi scriu la ora la care cocoşii pârăsc înserarea şi limbile în formă de cireş ale umbrei din curtea-mi au terminat de lins pământul. Acum am scufundat corabia de întuneric din cameră, aprinzând lumânarea şi începând să-ţi redactez prezenta epistolă.

La examen a trebuit în final să trec pe sub ale Universităţii furci caudine, cu fruntea mângâind iarba. Fără a vrea să-mi aduc atenuante circumstanţe, îţi spun că am fost foarte mulţi pe un loc, în jur de 20¹.

Cel puţin am avut un câştig pe de altă parte. Am vizitat multe redacţii, mi-am făcut mulţi prieteni.

În primul rând, am fost la Albina. Mi-au reţinut două caricaturi şi o poezie. Apoi am fost la Urzica. Am intrat la Rodica Tott. O tipă de vreo jumătate de secol, mică, […] foc, cu două pachete de Virginia² pe masă. Birou neîncăpător, o masă arhiplină de scrisori, un coş de gunoi plin cu un ziar, un fişier şi cam atât. Mi-a ales circa 7 caricaturi. Mi-a spus s-o urmez.

L-a chemat pe un coridor pe caricaturistul A. Poch³. Acesta a ales 5, m-a lăudat, i le-a arătat râzând la R. Tott şi, culmea, impasibilă până atunci, insensibilă, a început şi ea să râdă. A luat 5 din ele. Mi-au spus că le vor discuta într-un colegiu, prezidat de redactorul-şef, A. Baranga⁴. M-au rugat să trec în altă zi. Am trecut şi mi-au spus că în unanimitate au fost propuse toate pentru publicare. Din partea lui Baranga, Poch mi-a urat succes la examen.

Apoi am fost la Sportul, mi-au reţinut două. La Flacăra mi-au reţinut tot două. La Rebus – o epigramă. De fapt, cu epigrama cum a fost. În birou, la redactorul de la Flacăra, era Toma Michinici. Mi-a spus că mi-a citit o epigramă în Orizont, şi dacă nu-i spui şi lui una. I-am spus-o, m-a rugat s-o scriu pe-o coală, a scris pe coală “DA, nr. 38” şi mi-a spus c-o să fie publicată în numărul din 20 august. Apoi am fost la Scânteia tineretului. Am lăsat [câteva] caricaturi, iar una, cu toate că era deja ora 12, mi-au publicat-o în numărul din următoarea zi (sâmbătă). Interesant mi s-a părut faptul că pe culoar, la redacţie, era o gazetă, unde erau afişate critici la adresa ziarului, din partea cititorilor. Cred că şi critica ta fusese înainte pe acolo⁵.

În rest, ce să-ţi mai spun? Am fost încă pe la două redacţii, Informaţia şi Gazeta cooperaţiei, însă în vizită. De publicat am publicat relativ puţin, de la începerea vacanţei: 3 caricaturi în Orizont, o poantă în Sportul, 2 caricaturi în Gazeta cooperaţiei, una în Scânteia tineretului şi cam atât. Acum lucrez la o expoziţie personală de caricaturi, care se va deschide curând la Luduş şi apoi la Tg. Mureş. Vor fi invitaţi ştabi de la Centrul de Îndrumare a Creaţiei Populare, un tip de la Steaua roşie…

Am să-ţi trimit o invitaţie.

Să ştii că am stat o zi la Clenciu⁶. [Cuvânt indescifrabil] ştii de ce, dar tipul mă simpatizează.

Oricum, te rog sa-mi mai scrii.

Al tău sincer prieten,

Traian

P.S. În mod special pentru tine, ţi-am adus de la Bucureşti două reviste studenţeşti: Ing⁷ şi Universitas⁸, perntru faptul că te-am văzut că-ţi aduni, pentru reuşita revistei voastre⁹.

Note şi comentarii

După terminarea liceului şi susţinerea examenului de bacalaureat, Traian Furnea a dat admitere la o facultate a Universităţii din Bucureşti, fără a fi declarat admis.
Virginia era o marcă de ţigări.
A[lbert] Poch (1930-2013) a fost un cunoscut caricaturistşi grafician, care era atunci angajat al revistei Urzica.
Dramaturgul Aurel Baranga (1913-1979) a fost redactor-şef al revistei de satiră şi umor, Urzica, între 1949-1979.
Traian Furnea se referă la faptul că trimisesem şi eu o scrisoare Scânteii tineretului, în care îmi exprimam nemulţumirea pentru un articol.
Alexandru Clenciu (1913-2000), caricaturist şi epigramist.
Revista ING a fost o publicație a studenților din Institutul Politehnic București (azi Universitatea Politehnica din București), care a apărut din 1968 până în toamna anului 1990.
E posibil ca Universitas să fi fost tot o publicaţie studenţească, pe care lucrările de specialitate nu o înregistrează.
Un grup de colegi de la Liceul Nr. 1 din Luduş intenţionam să scoatem o revistă şcolară, Ludens, proiect utopic pentru vremea aceea, despre care discutasem cu Traian Furnea.
Concluzii. Acum, că a fost publicată integrala creaţiei sale poetice, cred că s-ar impune un album cu o parte din desenele şi caricaturile sale, care îl fac inconfundabil între marii noştri graficieni şi caricaturişti.

Dintre poeziile sale, cea mai cunoscută este Vânătoreasa cea fricoasă, publicată iniţial în România literară, de unde a preluat-o Florian Pittiş, care a recitat-o la numeroase ocazii (la reluarea în volumul de debut, poezia îi este dedicată actorului). Poezia a fost apoi pusă pe muzică de Adrian Ordean, din formaţia “Roşu şi Negru”. După cum afirmă acesta, în volumul memorialistic, După ani şi ani. Povestiri din spatele scenei, Editura Cartea Daath, s.l., 2021, acesta s-a întâlnit cu Traian Furnea întâmplător, la una din ediţiile Serbărilor “Scânteii tineretului”, când a primit textul poeziei Vânătoreasa cea fricoasă, pe care a pus-o apoi pe note, devenind una dintre cele mai cunoscute melodii ale formaţiei “Roşu şi Negru” (dintr-un site cu această melodie, rezultă că melodia a fost accesată de un număr de 142.189 de persoane!).

În aceeaşi carte, Adrian Ordean mai spune că, din cauza cenzurii, titlul Vânătoreasa cea fricoasă a fost modificat în Pseudofabulă, iar versul “Într-o nu ştiu care ţară” a devenit “Într-o nu ştiu care vară”!

O altă poezie foarte cunoscută a lui Traian Furnea este Cântec, recitată de George Mihăiţă la numeroase spectacole şi pusă pe note de Tudor Gheorghe (un mare degustător de poezie bună!), sub titlul Testament.

Spuneam că niciun dicţionar literar nu-l include şi pe Traian Furnea. În schimb, este prezent în câteva lucrări legate de scriitorii şi artiştii mureşeni sau de Luduş: Romeo Soare, Caricaturişti mureşeni, Casa de Editură Mureş, Târgu- Mureş, 1995, p. 37-38; Ana Cosma, Scriitori români mureşeni. Dicţionar biobibliografic, Biblioteca Judeţeană Mureş, Târgu-Mureş, 2000, p. 57; Vasile Cigher, Oamenii de seamă ai Luduşului. Portrete şi medalioane, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2009, p. 134-138.

A lăsat în manuscris o carte de versuri pentru copii, precum şi volumul Poveşti aproape mincinoase (ziceri paradoxale, epigrame – “furnisme”, cum le numea Tudor Octavian).

Ilie Rad

Vânătoareasa cea fricoasă

Lui Florian Pittiș

Într-o nu știu care sară
Într-o nu știu care țară
Într-un nu știu care sat
Sub un nu știu care pat,

Mititel cât un cercel
Stă pitit un șoricel
Tremurând bietul de el
Fiindcă-aflase dintr-o carte