Mircea Popa îmi spune cǎ a iniţiat, cu sprijinul Fundaţiei Culturale “Carpatica” (o fundaţie condusǎ de inimosul arhitect Ionel Vitoc, care investeşte bani în culturǎ, organizând expoziţii, tipǎrind revista Oraşul etc.), ciclul de conferinţe “România încotro?”. Mircea a dat şi un comunicat în presǎ, în care îşi expune obiectivele demersului sǎu: “Sânt invitaţi toţi reprezentanţii societăţii civile, ONG-urile şi asociaţiile de locatari, sindicatele, lucrătorii din mass-media, dar şi politicieni şi aleşi ai administraţiei locale, să vină alături de cetăţenii Clujului, spre a realiza acele consultări absolut necesare, care au dispărut de mult din practica politică a ultimilor ani. Se doreşte o relansare a dialogului democratic şi absolut necesar al politicienilor cu cei nemulţumiţi, realizarea unui inventar cât mai exact şi mai corect al neajunsurilor legilor, al aberaţiilor din administraţie, al imposturii, samavolniciilor şi necinstei celor desemnaţi să facă justiţie; să stârpim neghina, răul şi necinstea. Fiecare va fi binevenit şi cuvântul fiecăruia va fi ascultat cu seriozitate şi respect, în aşa fel încât ideea responsabilităţii civice să fie implementată la toate nivelele vieţii publice, iar cei vinovaţi să sufere rigorile legii.”
Foarte frumos acest proiect. Prima conferinţǎ a fost susţinutǎ de profesorul Liviu Zǎpârţan, acum douǎ sǎptǎmâni (întâlnirile vor fi bilunare), iar a doua conferinţǎ trebuia sǎ aibǎ loc azi şi sǎ fie susţinutǎ de profesorul Vasile Muscǎ, pe tema “Universitatea româneascǎ azi”. M-am dus efectiv interesat de temǎ, dar dezamǎgirea mea a fost mare: conferenţiarul n-a venit, fiind bolnav. Pentru a salva situaţia, Mircea Popa a vorbit despre realizǎrile ca rector ale lui Florian Ştefǎnescu-Goangǎ, dupǎ care a fost invitat profesorul Zǎpârţan, luat de la un examen, sǎ improvizeze ceva pe tema datǎ. Oamenii au început apoi sǎ vorbeascǎ, fiecare despre ce-l durea. Reţin aceastǎ nevoie a oamenilor de a comunica şi de a fi ascultaţi, numai cǎ vorbim degeaba. Ca şi la Congresul de Pace de la Berlin, din 1878, noi vom fi “auziţi”, dar nu şi “ascultaţi”.
Înainte de începerea dezbaterilor, am aflat (de la Traian Bradea) cǎ premierul Emil Boc a demisionat. Ulterior, preşedintele Bǎsescu a declarat cǎ demisia a fost pusǎ în discuţie încǎ din luna decembrie, dar cǎ a devenit efectivǎ doar acum din raţiuni strategice (bugetul pe 2012, acorduri cu organismele internaţionale etc.). De aceea Emil Boc a dat mâna la despǎrţire, zâmbind, cu toţi miniştrii din cabinetul sǎu. Ce va face Emil în continuare? Poate revine la facultate. Are biroul în vecinǎtatea biroului meu.
* Un fost admirabil student de-al meu, Ormeny Francisc, cel care mi-a tradus în englezǎ (din proprie iniţiativǎ şi ulterior terminǎrii facultǎţii, deci fǎrǎ scopul ascuns de a mǎ flata, pentru obţinerea unor avantaje la note) vreo trei capitole din volumul meu, Peregrin prin Europa, mǎ invitǎ la susţinerea tezei sale de doctorat (“Vǎ aştept cu drag la acest eveniment şi mǎrturisesc cǎ mi-ar face o deosebitǎ plǎcere şi onoare dacǎ aţi putea veni.” Din pǎcate, nu mǎ pot duce, fiindcǎ va trebui sǎ plec la Bucureşti, pentru o comisie de la minister.)
“Va reamintesc – îmi scrie Francisc – cǎ teza mea are ca subiect Construcţia Realitǎţii şi este o încercare de continuare a socio-fenomenologiei lui Schutz, Luckmann si Berger, în contextul modernitǎţii târzii (Giddens) sau lichide (Zygmunt Bauman). Am realizat cercetarea într-o perspectivǎ trans-disciplinarǎ şi trans-contextualǎ şi am încercat sǎ elaborez un model de funcţionare şi de generare (construcţie) a realitǎţii, printr-o reapropriere a textelor clasice ale fenomenologiei (Husserl, Heidegger, Levinas) într-o cheie transdisciplinarǎ. Teza încearcǎ o fenomenologie şi o hermeneuticǎ a limitei (a spaţiilor intermediare de constituire – nisa, non-loc, non-fiinţa, rest constitutiv, minus funcţie etc.) şi o asumare a acestei limite în 3 instanţe concrete ale lumii: I casa transcendentǎ, II limbajul drept casǎ a Fiinţei şi sfera publicǎ şi III drept trans-casǎ a fiinţǎrilor.”
Sǎ recunoaştem cǎ este chiar o tezǎ de filosofie. I-am recomandat ca, dupǎ susţinere, sǎ şi-o publice neîntârziat, pentru a intra în circuitul ştiinţific românesc sau chiar internaţional (foarte bun vorbitor de englezǎ, lui Francisc nu-i va fi greu sǎ-şi traducǎ lucrarea în limba lui Shakespeare).
Apropo de doctorat. O viitoare doctorandǎ de-a mea, Raluca Dinicǎ, vorbitoare de germanǎ, vrea sǎ scrie o tezǎ despre mişcarea Aktionsgruppe din Banat. I-am sugerat sǎ ia legǎtura cu profesorul Cornel Ungureanu de la Timişoara, sǎ îl întrebe dacǎ crede cǎ aceastǎ mişcare meritǎ a fi tratatǎ într-o tezǎ de doctorat. Civilizat, ca de obicei, domnul Cornel Ungureanu, de care mǎ leagǎ foarte frumoase amintiri (în 1979, dupǎ terminarea facultǎţii, fiind repartizat la Timişoara, m-am dus la domnia sa cu o scrisoare de recomandare de la profesorul meu, Mircea Zaciu. Domnul Ungureanu m-a introdus imediat în cercul revistei Orizont, unde am publicat numeroase articole şi recenzii), i-a trimis Ralucǎi un rǎspuns încurajator: “Draga Raluca, in primul rand te rog sa-i transmiti dlui Ilie Rad salutarile mele: il urmaresc cu admiratie, face lucruri importante. Daca stii limba germana, e o.k. Bibliografia de baza e in limba germana, desi Wagner, Totok, Lippet s.a. au si carti traduse in romana. Sunt doua nivele de cultura germana care trebuie strabatute: cel afirmat in anii ‘50-‘70 (cu momentul central, Procesul de la Brasov din sept. 1959) si cel din 1970, cu felul in care Aktionsgruppe se raporteaza la traditia literara. Bibliografia de baza e, evident, pentru ambele nivele, in limba germana. Cu drag, Cornel Ungureanu”.
*M-am întâlnit, la BCU, cu Aurel Sasu, care mi-a arǎtat un splendid volum de versuri, apǎrut la Editura Eikon. Ştiam cǎ Aurel scrie şi versuri, pe care acum şi le-a strâns, iatǎ, într-un volum.
*Am primit, prin poştǎ, un volum de publicisticǎ al Doamnei Lelia Nicolescu (Între da şi ba, din publicistica postdecembristǎ, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2011), excelentǎ profesoarǎ de românǎ, afirmatǎ şi în ipostaza de critic literar: Ion D. Sârbu, despre sine şi lume, Editura Scrisul românesc, Craiova, 1999; Cu florile, în lumea cuvintelor (în colaborare cu Sanda Nicola), Casa Cǎrţii de Ştiinţǎ, Cluj-Napoca, 2004; Beldicenii, Casa Cǎrţii de Ştiinţǎ, Cluj-Napoca, 2010. A mai îngrijit o ediţie din publicistica lui Ion Negoiţescu, De la “elanul juvenil” la “visatul Euphorion”, Casa Cǎrţii de Ştiinţǎ, Cluj-Napoca, 2007.
Volumul conţine articole publicate în Dilema, Timpul – 7 zile, Mesagerul transilvan, precum şi câteva articole respinse de diverse publicaţii. Unele articole le ştiam sau cel puţin ştiam orientarea politicǎ a autoarei. I-am trimis imediat o scrisoare şi am felicitat-o pentru spiritul absolut independent în care trateazǎ problemele zilei, o independenţǎ pe care Ilie Moromete şi-a dorit-o şi a trǎit-o toatǎ viaţa. O independenţǎ pe care Doamna Lelia Nicolescu şi-o permite, fiindcǎ este pensionarǎ şi nu mai are ce pierde. Aşa cǎ sunt aspru sancţionate personalitǎţi ca Nicoale Manolescu (pentru atitudinea sa faţǎ de bombardamentele NATO din fosta Iugoslavie), H-R. Patapievici, pentru calomniile la adresa poporului române (din volumul Politice), liderii UDMR, pentru poltica lor antiromâneascǎ şi alţii. Pǎcat cǎ astfel de cǎrţi nu sunt bǎgate în seamǎ (nu am vǎzut nicio recenzie la carte). Recomand cititorilor mei sǎ caute aceastǎ carte şi sǎ o citeascǎ, fiindcǎ meritǎ.
Cartea are şi o frumoasǎ dedicaţie, pe care o reproduc cu scopul de a trage o concluzie: “Domnului profesor Ilie Rad, aceste texte – vechi şi noi –, un fel de a-i mulţumi pentru ceea ce a fǎcut şi face pentru afirmarea adevǎratelor valori ale culturii naţionale,/ cu stimǎ,/ Lelia Nicolescu”. Aceste cuvinte, ca şi cele citate mai sus ale Domnului Cornel Ungureanu, aratǎ cǎ uneori te apreciazǎ mai mult cei mai departe de tine, în timp ce colegii, cei aproape de tine (unii dintre ei), ţi-ar da în cap, dacǎ ar putea.
Pentru verticalitate şi caracter, am invitat-o pe Doamna Lelia Nicolescu sǎ se înscrie în ARIP.