Abia a închis ochii, pentru totdeauna (azi, 5 august), fostul Preşedinte al României, Ion Iliescu, că au şi apărut opinii pro şi contra în legătură cu rolul acestuia în istoria României.
Noi, românii, poate suntem prea aproape de cele petrecute în România, după 1989, pentru a avea o imagine obiectivă asupra acestui segment de istorie.
De aceea vreau să reproduc opiniile unui străin, care poate fi mult mai obiectiv decât noi, aşa cum a fost istoricul A.D. Xenopol. Mi-am amintit de ceea ce îmi scria, la 22 V 1981, marele lingvist Iorgu Iordan despre A.D. Xenopol: „Cred că cel mai obiectiv istoric al nostru a fost Xenopol, şi aceasta – îti va părea ciudată explicaţia mea – şi fiindcă era străin din punct de vedere etnic.” (Ilie Rad, Întâlnirile mele cu Iorgu Iordan. Scrisori şi interviuri. Ediţie îngrijită, prefaţă, notă asupra ediţiei, note şi comentarii, indice de nume de Ilie Rad. Cu un Argument de acad. Marius Sala, vicepreşedinte al Academiei Române, Editura Tribuna, Cluj-Napoca, 2011, p. 91).
Dar să vedem cine este Robert D. Kaplan, căruia i s-au tradus mai multe cărţi în limba română, una dintre acestea fiind În umbra Europei. Două războaie reci şi trei decenii de călătorie prin Europa şi dincolo de ea. Traducere din engleză de Constantin Ardeleanu şi Oana Celia Gheorghiu, Humanitas, Bucureşti, 2026.
De pe coperta acestei ediţii, aflăm că Robert D. Kaplan „este unul dintre cei mai importanţi analişti de politică externă americani şi un specialist de renume în istoria Războiului Rece. Revista Foreign Policy l-a inclus de două ori în «Top 100 Global Thinkers», iar The New York Times l-a nominalizat printre cei mai influenţi analişti ai epocii de după cel de-al Doilea Război Mondial, alături de Francis Fukuyama, Paul Kennedy şi Samuel Huntington.
În ultimii treizeci de ani a scris articole pentru The Atlantic, The New York Times, The Washington Post, Financial Times, The Wall Street Journal şi The Los Angeles Times. În calitate de corespondent de presă, a călătorit în peste 100 de ţări şi a locuit vreme îndelungată în Israel, Portugalia şi Grecia. Ca umare a numeroaselor sale vizite în estul şi sud-estul Europei, a devenit un fin cunoscător al Balcanilor, fiind unul dintre primii autori americani care au prevăzut izbucnirea unui război în regiune. Între volumele sale de analiză geopolitică şi de călătorii se numără: Asia’s Cauldron: The South China Sea and the End of Stable Pacific; The Revenge of Geography. What the Map Tells Us About Coming Conflicts and the Battle Against Fate (Răzbunarea geografiei. Ce ne spun hărţile despre viitoarele conflicte şi lupta împotriva destinului, 2013); Monsoon: The Indian Ocean and the Future of American Power; Balkan Ghosts: A Journey Through History (Fantomele Balcanilor. O călătorie în istorie, 2007) şi Eastward to Tartary: Travels in The Balkans, the Midle East, and the Caucasus (La Răsărit, spre Tartaria. Călătorii în Balcani, Orientul Mijlociu şi Caucaz, 2002).
Robert D. Kaplan este în prezent senior fellow la Center for a New American Security; a lucrat ca analist geopolitic pentru Agenţia Stratfor, a fost profesor invitat la United States Naval Academy şi membru al Departamentului Apărării Statelor Unite.
A consiliat mai mulţi preşedinţi, secretari de stat şi miniştri ai apărării americani.”
Autorul a făcut prima călătorie în România în anul 1973, „pe când era un tânăr jurnalist cu spirit de aventură, iar ţara era un colţ întunecat al Europei comuniste, ignorat de presa occidentală”, cum se scrie pe coperta cărţii.
În orice caz, cartea amintită este o sinteză foarte obiectivă a Istoriei României, cu puncte de vedere interesante despre mulţi oameni politici români (Mareşalul Ion Antonescu, Regele Carol al II-lea, Nicolae Ceauşescu ş.a.).
Despre Ion Iliescu, Kaplan scrie că este „simbolul postdecembrist al stabilităţii corozive – figura şi liderul compromisului deplin între trecutul comunist şi un viitor neliniştitor”, care „a amânat cu înverşunare reforme indispensabile, dar se poate să fi salvat ţara de la război civil şi haos, la începutul anilor ‘90” (p. 83). „Unii conducători se remarcă nu atât prin realizări efective, cât prin prevenirea unor evenimente mult mai grave.” (p. 165, subl. I.R.).