*Am primit un mesaj de la A.S., care îmi spune, miratǎ, cǎ a citit în presǎ ştirea cǎ actorul Marcel Iureş va recita 31 de peozii “necunoscute” ale lui Mihai Eminescu. Se întreba, pe bunǎ dreptate, cum şi de unde au apǎrut acele poezii “necunoscute” ale lui Eminescu? Am cǎuat pe internet şi am flat misterul, dintr-o ştire transmisǎ de Hotnews: “De Ziua Culturii Naţionale, serbatǎ la aniversarea poetului naţional Mihai Eminescu, Editura Casa Radio lanseaza o antologie de poeme descifrate de regretatul eminescolog Petru Cretia, alese şi prezentate de Mircea Cartarescu, în rostirea lui Marcel Iureş. Volumul (carte cu CD inclus) este comentat plastic de cinci pasteluri originale, semnate de bine cunoscutul ilustrator de poezie, care este Tudor Jebeleanu, informeaza editura.
Aparitia audiobookului Mihai Eminescu, Vis şi alte treizeci de poeme necunoscute, în colecţia “Biblioteca de poezie româneasca” a Editurii Casa Radio, reprezinta un eveniment excepţional, datorat unor nume importante ale culturii române de azi, ce contribuie la omagierea geniului tutelar al creaţiei artistice româneşti.
Munca asiduǎ de filolog a lui Petru Creţia a dat la ivealǎ, în completarea monumentalei ediţii de Opere, la care a contribuit, texte eminesciene fie complet inedite, fie reconstruite din fragmente pâna acum niciodata puse în relaţie, poeme rǎmase publicate doar în numarul 1 (82) din 1991 al revistei Manuscriptum, despre care cercetatorul afirma entuziast ca nu este vorba <<de nişte rǎmǎşiţe de ordin secundar, adiacent ori documentar, ci de mare poezie>>.
Acelaşi entuziasm îl împǎrtǎşeşte şi poetul Mircea Cǎrtǎrescu, autorul selecţiei de faţǎ şi al amplei Predoslovii la o carte audio, în care ne dezvǎluie fundamentul ataşamentului sǎu necondiţionat pentru <<poemele necunoscute>>: <<Citind deodatǎ întregul corpus al noilor poezii, am avut surpriza sǎ nu vǎd nicio deosebire faţǎ de textele cunoscute. Toate sunt de acelaşi înalt interes, toate cuprind poeme puternice, îndrǎzneţe, inventive, de rarǎ frumuseţe. Am renunţat cu greu la câteva dintre ele pentru ediţia actualǎ pe compact disc, şi aceasta numai datorita spaţiului de înregistrare limitat prin forţa lucrurilor.
Pretutindeni este Eminescu, un Eminescu mai proaspǎt si mai surprinzǎtor, pentru cǎ e netocit încǎ de citiri şi recitiri, tǎlmǎciri şi rǎstǎlmǎciri, ataşǎri artificiale la diverse doctrine şi ideologii…>>.
Un actor complex şi inspirat, cum este fenomenalul Marcel Iureş, a desǎvârşit şirul acestor empatii artistice, oferindu-ne prima rostire a celor 31 de poeme necunoscute ce compun culegerea Vis..., înregistrate în studiourile Radio România.” (hotnews, accesat la 15 ianuarie 2012). Aceasta este ştirea, la care vreau sǎ fac douǎ comentarii.
Aşadar, poeziile lui Eminescu nu sunt “necunoscute”, ceea ce ar însemna inedite, ci “mai puţin cunoscute”. Eroarea de exprimare se datoreazǎ şi Editurii Casa Radio. Iar ziaristul care a preluat ştirea trebuia declarat repetent în timpul studiilor. Când vǎd astfel de enormitǎţi, de rǎstǎlmǎciri şi improvizaţii, îmi vine sǎ urlu şi sǎ propun desfiinţarea urgentǎ a facultǎţilor de jurnalism (la una lucrez eu însumi!). Noi, profesorii, vorbim aici, adesea, ca Moise în pustiu! În al doilea rând, mǎ bucur cǎ marele scriitor care este Mircea Cǎrtǎrescu a revenit la dragostea sa faţǎ de Eminescu (îmi amintesc ce a scris în revista Dilema, în numǎrul devenit celebru, prin atacul virulent la adresa lui Eminescu).
*Este fantasticǎ reacţia popularǎ la evenimentele cotidiene! Pe internet circulǎ deja, la doar câteva zile de la eveniment, urmǎtoarea poezie despre medicul Raed Arafat, palestinian de origine, care a “implementat” SMURD-ul în România, iar acum preşedintele Traian Bǎsescu vrea sǎ îl desfiinţeze, în contextul noii reforme propuse de Legea sǎnǎtǎţii. Mǎ tem cǎ este aici nu doar un interes politic, ci şi ceva specific românesc. Undeva, Livius Ciocârlie spunea cǎ, în România, dacǎ un lucru devine foarte bun, acesta se desfiinţeazǎ! Şi iar începem de la zero! Nu avem vocaţia tradiţiei, a experienţei câştigate în zeci sau sute de ani! Alt pǎcat al naţiei noastre! Dar iatǎ poezia:
Desperado
(după El Zorab, de George Coşbuc)
La vodă vine un arab,
cu o figură de asab.
„Eu, doamne, şeful de la SMURD,
la tine vin, ca la un surd,
ajuns astăzi nabab.
Românii toţi s-au minunat,
când SMURD-ul am înfiinţat.
Sunând la unu, unu, doi,
prin frig, prin zloată, prin noroi,
pe mulţi noi i-am salvat.
Dar unora le stau în gât,
ca un broscoi tare urât,
cum ar fi spus Ioan Oltean,
un mizerabil de curtean,
nu zic mai mult de-atât.
Se îngrozesc românii toţi,
că SMURD-ul e vizat de hoţi
şi, pupăză peste colac,
măria ta le faci pe plac
acestor mafioţi.”
Tăcu arabul Arafat,
căci vodă, prost şi îngâmfat,
sări, ca arsul, de pe tron
şi, precum ultimul poltron,
se puse pe-njurat.
„Să vii în faţa mea cutezi,
şi să acuzi, fără dovezi?
Îţi spun aşa, mai voalat,
că, de la mine, din palat,
te-arunc, de nu te vezi!
Azi, pentru mine-i un mister,
prezenţa ta în minister.
Chiar n-o fi mai găsit Emil
un pedelist cât mai umil,
doar un arab sever?!
Tu, venetic în astă ţară,
mă faci pe mine de ocară?
Ia vezi, poate-ţi găseşti de treabă,
urgent, în ţară ta arabă
sau alta, bunăoară!
Chiar dacă-n două mii şi cinci,
când, zice-se, munceai pe brânci,
te-am decorat cu mâna mea,
azi dau cu tine de podea,
de te mai scoli c-un vinci!”
Arabul, stând cu ochi uimiţi,
strigă, pe cât putu: „Săriţi,
căci pacientul a scăpat
de la un medic alopat
şi şi-a ieşit din minţi!
De munca mea s-alege scrum,
bolnavii vor muri, duium,
de-acum, de-acum sunt condamnaţi,
de-acum nu vor mai fi salvaţi,
când vor cădea în drum.
Pe vodă cum să îl îmbun,
săracilor ce să le spun,
când vor vedea c-au fost lăsaţi
în seama unor îmbuibaţi
chitiţi să dea un tun.
Ei nu vor aştepta, şirag,
„Salvarea” să le vină-n prag,
să ia bolnavul la spital.
Acest măcel fără egal
îl dau eu în vileag.”
Se-ncruntă vodă: „Eşti nebun?
Voieşti pe sepepişti să-i pun
să te arunce peste zid?
E SMURD-ul meu şi te desfid,
atât aş vrea să-ţi spun.”
„Al tău? Acel care-l făcu,
din mai nimic, doar n-ai fost tu!
Eşti tu a-toate-făcător,
dar n-ai făcut pentru popor
nimic. O, vodă, nu!”
Dă vodă semn: „Să-l debarcaţi
şi SMURD-ul să-l privatizaţi,
să nu mai văd niciun dărab
din ce-a făcut acest arab,
de-ar fi şi să crăpaţi!”
*Seara am aflat cǎ a murit Valer Hossu, jurnalist şi istoric, cu care am fost în excelente realţii (doamna Sidonia Hossu a fost învǎţǎtoarea lui Mihai şi Tudor). În toamna acestui an, ne-am întâlnit în Fǎget, ocazie cu care ne-a oferit, cu dedicaţie, cel mai recent volum al sǎu (nu ştiam atunci cǎ va fi şi ultimul), Elita Chioarului, elogios prefaţat de acad. Ioan-Aurel Pop. Am trimis la Faclia, unde valer Hossu a fost redactor, un articol adus la zi şi puţin adaptat, pe care îl aveam pregǎtit pentru Dicţionarul jurnaliştilor clujeni. Sper sǎ aparǎ marţi, chiar în ziua înmormântǎrii.
*Sunt mari proteste de stradǎ în Bucureşti şi în toatǎ ţara, ciocniri violente între demonstranţi şi forţele de ordine, cu rǎniţi de ambele pǎrţi, scânteia fiind aprinsǎ de medicul palestinian Raed Arafat (în decembrie 1989, rolul lui l-a îndeplinit preotul reformat Lászlo Tökes). Acum se vede obiectivitatea televiziunilor sau obedienţa lor faţǎ de putere: unele dau ştiri non-stop, din Bucureşti şi din alte oraşe ale ţǎrii, în timp ce altele, aservite puterii, îşi continuǎ emisiunile trecute în program. Îmi amintesc cǎ şi în decembrie 1989 a fost la fel: în Timişoara şi în Bucureşti se trǎgea, iar Televiziunea Românǎ transmitea … cântece revoluţionare! Iar lipsa disponibilitǎţii pentru dialog a conducǎtorilor este dezarmantǎ. Îţi face impresai cǎ nu le pasǎ de ce se întâmplǎ în ţarǎ! În 1977, în timpul cutremurului, Ceauşescu se afla într-o vizitǎ în mai multe ţǎri din strǎinǎtate. Şi-a întrerupt cǎlǎtoria şi a revenit urgent în ţarǎ. Anul trecut, pe fondul criezei economice actuale, în multe ţǎri europene (Grecia, Italia, Spania) au avut loc mişcǎri de stradǎ. Dar preşedintele şi primul ministru fǎceau ceva: ieşeau pe post, dǎdeau declaraţii, unii au demisiionat. La noi – nimic! Democraţia noastrǎ postdecembristǎ este cu adevǎrat “originalǎ”, cum spunea fostul preşedinte, Ion Iliescu.
Despre documentarea în jurnalism
D