În ziarul Făclia de Cluj, ziar independent (anul XXXV, nr. 10.655, 29 ian. 2026, p. 5), sărbătoritul Mircea Popa face câteva referiri la o carte a subsemnatului, şi anume Incursiuni în istoria presei româneşti, Editura Accent, Cluj-Napoca, 2008, pe care o consideră „un fel de bază de curs, caraghioasă şi incoerentă”, reproşându-mi că „am uitat să recomand la bibliografie” (vechea obsesie a domniei sale, că nu este citat şi apreciat cum se cuvine) lucrarea pe care a publicat-o, în colaborare cu Valentin Taşcu, Istoria presei literare româneşti din Transilvania: de la începuturi pînă în 1918, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1980.
Câteva precizări în legătură cu cele afirmate:
- În Cuvântul-înainte al lucrării mele, la p. 8, am declarat că acest curs universitar „rămâne îndatorat unor lucrări de specialitate” (şi am amintit volumele semnate de Vasile Păsăilă şi Marin Badea), „la care se adaugă lucrările de profil ale colegilor şi prietenilor mei, distinşii profesori Mircea Popa şi Marian Petcu”.
Fiind un suport de curs, acesta nu are o bibliografie generală, ci una specială, aferentă fiecărui capitol. Fiindcă lucrarea lui Mircea Popa şi a lui Valentin Taşcu se referea exclusiv la presa din Transilvania, aceasta nu a putut fi citată la fiecare capitol, fiindcă nu aveam de ce, incursiunile mele referindu-se la presa din toate teritoriile locuite de români. Dar, atenţie, la bibliografia capitolului Presa românească la mijlocul secolului XIX (1840-1859), p. 44, am citat un articol al lui Mircea Popa, Cele mai vechi reviste şcolare româneşti, publicat în Acta Musei Porolissensis, I, 1977.
- În monumentala lucrare apărută sub egida Academiei Române, Dicţionarul general al literaturii române. P/R. Ediţia a II-a revizuită, adăugită şi adusă la zi, Editura Muzeul Literaturii Române, Bucureşti, 2020, p. 720, Mircea Popa scrie următoarele despre lucrarea mea, incriminată mai sus, în cadrul articolului care îmi este dedicat în dicţionar şi unde scoate în evidenţă multiplele calităţi ale lucrării denigrate acum (din motive pe care, de asemenea, le voi face publice în curând): „Aceste perioade de dezvoltare literară sunt puse în mod constant în relaţie cu cele de înflorire a presei, de libertate a cuvântului şi de luptă împotriva cenzurii şi a controlului comunicării cu publicul. Asupra acestor aspecte stăruie cu deosebire în volumul Incursiuni în istoria presei româneşti (2008), o succintă sinteză, centrată pe principalii protagonişti şi pe gazetele care au făcut epocă în decursul timpului, impunând un stil de presă, o formulă jurnalistică adecvată şi un nivel informativ în continuă creştere. Este un domeniu în care [Ilie] Rad ştie să recupereze o moştenire jurnalistică bogată, dar insuficient pusă în valoare, atrăgând atenţia asupra unor iniţiative noi, atât în legătură cu birourile de presă, cât şi cu încercările de a fonda un învăţământ de presă autohton, aşa cum se poate desprinde dintr-o altă lucrare a sa, apărută în 2006, Învăţământul jurnalistic clujean (1993-2006).”
În faţa acestor opinii contradictorii, un cititor se poate întreba: Când are dreptate Mircea Popa (în privinţa cărţii semnate de mine), în anul 2020, când a apărut articolul scris despre mine, în Dicţionarul general al literaturii române, sau în 2026, în interviul din Faclia?
- În acelaşi interviu, Mircea Popa afirmă: „În anii postdecembrişi […], am introdus cursul de istoria presei (sic!) peste tot unde am predat: Cluj, Târgu Mureş, Oradea sau Alba Iulia”. Afirmaţie parţial inexactă! La Departamentul de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca (nu din Cluj, cum eronat scrie Mircea Popa), eu însumi am introdus cursul de istorie a presei (nu istoria presei, cum îl denumeşte domnia sa). E adevărat că l-am invitat pe Mircea Popa să susţină un curs opţional, Presa locală şi regională, care a fost suspendat după câţiva ani, din motive pe care nu le mai arăt acum, dar o voi face în alt context.
Ilie Rad