În aceastǎ searǎ, fiul fostului premier Adrian Nǎstase, Andrei Nǎstase, a dat publicitǎţii scrisoarea de adio pe care i-a lasat-o tatǎl sǎu, înainte de tentativa de sinucidere, cu un mesaj emoţionant:
“Andrei, dragul meu,
Vei rămâne capul familiei, să ai grijă de mama şi de Mihnea. Ştiu că va fi greu, dar ştiu că vei reuşi, va trebui cu ajutorul avocaţilor să-mi restitui dreptul la onoare şi la demnitate. Poate că va fi greu să înţelegi decizia mea, dar nimeni nu va reuşi să mă umilească după o viaţă de muncă şi de eforturi. Prefer să plec de lâgă voi cu demnitate şi cu sentimente că nu accept nedreptăţile. Îţi doresc să fii fericit, să ai o viaţă frumoasă şi să nu faci niciodată politică. Vei avea multe griji, dar vei găsi mulţi oameni care îţi vor fi aproape.
Te îmbrăţişez cu toată dragostea, Tata”.
Mi-am amintit de un gest similar, fǎcut de sociologul Petre Andrei, din Iaşi, în 1940, când a fost vizitat acasǎ de poliţia legionarǎ. Ştiind ce va urma, Petre Andrei a cerut voie sǎ meargǎ pânǎ la baie, unde s-a otrǎvit, nu înainte de a scrie pe un bileţel un sfat pentru cei doi copii ai sǎi: “Sǎ nu faceţi politicǎ!”