De câte ori citesc teze de doctorat, pentru a le face un referat, mǎ gândesc la ce a însemnat doctoratul pe vremea studenţiei mele şi ce înseamnǎ acuma.
De fiecare datǎ, îmi amintesc de o observaţie pe care o fǎcea profesorul Ion Zamfirescu, într-un articol din Contemporanul (nr. 19 (1696), 11 mai 1979, p. 2), intitulat Doctoratul: “Cred şi salut cu admiraţie doctoratele care rezumǎ în ele rezultate ale unei munci de-o viaţǎ întreagǎ. Tot pe atâta însǎ, cred şi mǎ bucur de doctoratele tinere, deci nu puncte terminus într-o carierǎ cǎrturǎreascǎ, ci prolegomene ale acesteia, pentru chemǎri şi pentru împliniri viitoare.”
Am fost întotdeauna extrem de exigent cu tezele de doctorat, fiindcǎ am avut ca reper tezele de doctorat ale foştilor mei profesori şi mentori de la Facultatea de Filologie (Liviu Rusu, Liviu Petrescu, Ioana Em. Petrescu, Doina Curticǎpeanu, Ion Pop, Mircea Zaciu, Ion Vlad, G. Gruiţǎ, Ion Vartic, Marian Papahagi, V. Fanache ş.a.), materializate în cǎrţi fundamentale pentru cultura românǎ. Am ca reper apoi, dacǎ mi se scuzǎ lipsa de modestie, propria mea tezǎ de doctorat, dedicatǎ lui Aron Pumnul, la care am lucrat 7 ani şi pentru care am investigat tot ce a scris Aron Pumnul şi aproape tot ce s-a scris despre el, valorificând documente din arhive existente la Viena, Budapesta, Cernǎuţi, Bucureşti, Cluj-Napoca, Blaj, Alba Iulia etc.
Vǎd în fiecare tezǎ de doctorat o viitoare carte, iar exigenta mea creşte şi din acest motiv. Nu am încǎ niciun doctorand în faza finalǎ pentru susţinerea tezei.
Doctoranzii mei trebuie sǎ ştie cǎ nu le va fi uşor.