Am primit azi un email de la Doamna Irina Petraş, prin care suntem invitaţi marţi, 27 noiembrie a.c., ora 12,00, la Filiala Uniunii Scriitorilor, unde îşi va lansa douǎ cǎrţi, cu ocazia împlinirii vârstei de 65 de ani. Mǎ mirǎ cǎ, femeie fiind, îşi dezvǎluie fǎrǎ reticenţe vârsta!
Mǎ gândeam de multǎ vreme sǎ scriu un articol despre Irina, în care sǎ o compar cu Al. Rosetti, pentru cel puţin douǎ calitǎţi: generozitate faţǎ de scriitori, indiferent de valoarea acestora, şi talentul cu care le editeazǎ cǎrţile. Iatǎ ce a ieşit:
Doamna Irina Petraş – la aniversarǎ
Irina Petraş – un Al. Rosetti al Clujului
O cunosc pe Doamna Irina Petraş încǎ din timpul studenţiei mele (1975-1979). Era pe atunci asistent univesitar la Catedra de limba românǎ pentru studenţi strǎini (cred cǎ aşa se numea catedra care îi şcolariza pe numeroşii studenţi de pe alte meleaguri – arabi, greci, dar şi chinezi şi vietnamezi). Doamna Irina Petraş avea sǎ îmi atragǎ atenţia, mai ales, prin volumul ei de debut, Proza lui Camil Petrescu (1981), iniţial tezǎ de doctorat, publicatǎ într-un context de revigorare a interesului pentru Camil Petrescu (cu câţiva ani înainte, în 1975, marele nostru profesor, Mircea Zaciu, îi editase lui Camil Petrescu volumul Note zilnice, cu mare ecou în lumea literarǎ a vremii).
Plecarea mea la Timişoara, în 1979, pentru efectuarea stagiului obligatoriu în învǎţǎmânt, m-a rupt puţin de realitatea culturalǎ clujeanǎ, dar pe Doamna Irina Petraş am reîntâlnit-o prin intermediul cǎrţii publicate ulterior, devenitǎ un reper în domeniu, Un veac de nemurire: Mihai Eminescu, Veronica Micle, Ion Creangă, eseu, 1989.
Au venit “deranjamentele” din decembrie 1989, cum spunea regretatul scriitor Tudor Ionescu, evenimente dupǎ care s-au întâmplat atâtea în jurul nostru şi cu noi. Irina a lucrat la mai multe instituţii – Editura Didacticǎ şi Pedagogicǎ, Biblioteca Judeţeanǎ “Octavian Goga”, iar acum este redactor-şef al Editurii Casa Cǎrţii de Ştiinţǎ – peste tot dovedind ataşament faţǎ de instituţia la care lucra (lucreazǎ), ilustrând vorba cǎ “omul sfinţeşte locul”. Totuşi, opinia mea este cǎ niciunul din aceste “joburi” nu a fost pe mǎsura înzestrǎrii sale. Prin anvergura intelectualǎ pe care o are, prin limbile strǎine pe care le vorbeşte, prin forţa de muncǎ, prin hobby-urile unui om ales (a avut zece expoziţii personale de picturǎ), prin generozitatea pusǎ la dispoziţia celorlalţi, prin capacitatea ei extraordinarǎ de comunicare, locul îi era la o catedrǎ universitarǎ. Poate a avut oferte, dar le-a refuzat (am încercat eu însumi sǎ o lǎmuresc sǎ ţinǎ mǎcar un curs, la Jurnalism, dar fǎrǎ succes).
În 1978, am fost plecat la Viena, cu o bursǎ, iar la întoarcerea acasǎ am publicat, în coloanele ziarului Fǎclia (numit o vreme, vǎ amintiţi, Adevǎrul de Cluj), un lung serial, Jurnal vienez. Într-o zi, Doamna Irina Petraş m-a sfǎtuit sǎ-mi reunesc într-un volum aceste articole. Aşa s-a nǎscut prima mea carte, Peregrin prin Europa. File de jurnal: Viena, Budapesta, Praga, Varşovia. Cuvânt înainte de Constantin Ciopraga, membru al Academiei Române, carte publicatǎ (în 1998) chiar la Editura Didacticǎ şi Pedagogicǎ, în colecţia “Akademos”, coordonatǎ de Irina.
De fapt, dupǎ Revoluţie, Irina a lucrat mai ales ca editor, astfel încât nu existǎ un autor clujean care sǎ nu fi publicat, cel puţin o carte, “la Irina”.
Ceea ce m-a apropiat şi mai mult de Doamna Irina Petraş a fost prietenul nostru comun, Ştefan J. Fay, care pur şi simplu o diviniza, deşi nu s-au întâlnit niciodatǎ faţǎ în faţǎ. Mǎrturie, în acest sens, stau scrisorile de la Ştefan J. Fay, pe care le-am publicat în volumul De amicitia (2009), prefaţat de Irina, unde referinţele la personalitatea sa sunt superlative.
Doamna Irina Petraş este de o energie debordantǎ în toate funcţiile publice pe care le are: preşedinte al Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor, funcţie pe care o deţine din 2005 (coordonez o tezǎ de doctorat despre istoria Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor, iar când aceasta va fi încheiatǎ, se va vedea rolul imens pe care l-a avut şi îl are Doamna Irina Petraş în viaţa asociaţiei noastre), vicepreşedinte al Societǎţii Culturale “Lucian Blaga”, recent propunându-i-se funcţia de director al Filialei Cluj a Institutului Cultural Român etc.
Scriitorii sunt, în general, plini de orgolii şi sensibilitǎţi exacerbate. O spune şi Ovidiu Pecican: “În ceea ce privește lumea artiștilor și a oamenilor de cultură, nu este necunoscut faptul că aceasta este pasională, colorată de orgolii, întemeiate, de altfel, de cele mai multe ori, pe caracterul original al prestațiilor din domeniu și pe sentimentul unei demnități a creatorului asumate în toate componentele ei.”
Cu toate acestea, Doamna Irina Petraş se înţelege cu toţi scriitorii, îi ascultǎ cu rǎbdare, le tipǎreşte volumele, actualizând, pentru mine, prin generozitate şi talent editorial, modelul marelui editor din perioada interbelicǎ, Al. Rosetti, despre care G. Cǎlinescu scria: “Cu un zâmbet etern, circulǎ în toate mediile, de la Curte la cafenea, din cercul academic şi politic în acela al tânãrului scriitor proletar, suportând cu delicateţã infinitã cele mai omeneşti insistenţe şi stabilind o punte prudentã între adversarii literari, adunându-i laolaltã în aceleaşi colecţii, pãstrându-şi cu fineţã libertatea şi nerenunţând la producţia unora de dragul altora” (G. Cãlinescu, Istoria literaturii române de la origini pânã în prezent, Fundaţia Europeanã Drãgan, Editura Nagard, Madrid – Paris- Roma – Pelham N. Y., 1980, p. 832).
La mulţi ani, Irina, cu tot dragul!