După moartea lui Alex. Ştefănescu, literatura şi cultura română mai pierd un scriitor de mare valoare: Dinu Săraru.
A fost directorul Teatrului Mic și al Teatrului Foarte Mic din București, între anii 1977 și 1990. În 2001, este numit director al Teatrului Naţional din Bucureşti. A fost tatăl cunoscutei jurnaliste, Ruxandra Săraru.
A debutat ca romancier cu volumul Nişte ţărani (1974, pentru care a luat Premiul ”Ion Creangă” al Academiei Române). Cartea a fost ecranizată, în 1980, sub titlul ”Vânătoarea de vulpi”, în regia lui Mircea Daneliuc, fiind pusă în scenă de Cătălina Buzoianu, la Teatrul Mic, în 1981, cu titlul ”Scenariu dramatic în şapte anotimpuri”.
Când a împlinit 90 de ani, surprins că nicio instituţie de presă oficială nu a marcat acest eveniment, i-am trimis o scrisoare la Slatioara. Nu ştiam că, de fapt, scriitorul trăia la Bucureşti. În cele din urmă, scrisoarea i-a parvenit, m-a sunat şi mi-a mulţumit. Mă ştia după nume, mai ales că fostul meu doctorand, Mihai Cistelican, autorul unei teze de doctorat (transformată ulterior în carte), Publicistica lui Ion Brad, îi trimisese un exemplar din carte, despre care a avut doar cuvinte de laudă. Îmi pare rău că nu am insistat să facem un interviu.
A fost îngropat azi, în grădina casei sale din localitatea Slatioara, aşa cum Arghezi a dorit să fie îngropat în grădina casei sale din Mărţişor.
Pe piatra sa de mormânt a decis să fie gravate următoarele cuvinte ale Apostolului Pavel (din Epistola a doua către Timotei):
„Lupta cea bună am luptat. Alergarea mi-am împlinit-o, credința am păzit-o”.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!