Aşa cum am spus în primul volum al acestor memorii, în vara anului 1970 am dat admitere la Liceul Teoretic Nr. 1 din Luduş. Din oraş şi din satele din jur s-au strâns circa 50 de elevi, suficienţi pentru două clase. Nu ştiu după ce criterii am fost împărţiţi apoi în cele două clase. Cred că a fost un criteriu aleatoriu, pentru că abia în clasa a X-a am putut opta pentru uman sau real. Începutul anului a constat dintr-un careu, în care directorul liceului, Augustin Micu, a mulţumit elevilor şcolii pentru ajutorul dat în timpul inundaţiilor din vara care tocmai se încheiase (în special pentru că au dus suluruile de stofă pe dealuri, pentru a se usca).
Eu am nimerit în clasa I A. Trecerea de la gimnaziu la liceu nu a fost atât de şocantă precum cea de la clasele primare la gimnaziu, fiindcă şi acum aveam, la fiecare materie, un alt profesor. O noutate era faptul că profesorii erau mult mai stabili, adică titulari pe post, toţi fiind absolvenţi de studii superioare, nu doar suplinitori, în majoritate, cum fuseseră la Gâmbuţ şi Cecălaca. Şocant a fost doar faptul că, obişnuit doar cu note de 9 şi 10, m-am trezit cu nota 5 la chimie, 8 la engleză, 5 la teza de fizică, 9 la teza de matematică. La română am obţinut, ce-i drept, 9,10 (“media cea mai mare la română din clasă”). Prima medie generală trimestrială a fost de 8,50, ceea ce nu m-a mulţumit.
Anul şcolar era structurat în trei trimestre, cu ore făcute şi sâmbăta, în care am parcurs următoarele materii (în paranteză am dat numele cadrului didactic titular): Limba şi literatura română (Iosif Pop), Limba rusă (Elvira Şerban), Limba engleză (Dobri Klara), Limba latină (Lucreţia Pampu), Istoria (Marian Romul), Matematica (Susana Coman), Fizica (Crăciun Stelian), Chimia (Maria Ludoşan), Biologia (Elena Micu), Geografia (Liviu Raţiu), Desenul (Ana Crăciun), Muzica (Adorján Márta), Educaţia fizică (Ligiu Nemeş) şi Purtarea.
Aveam uniformă generală, de elev (fără chipiu), nu una personalizată pe profilul liceului, cum am aflat că aveau liceele faimoase, în perioada interbelică. Acum toţi trebuia să fim egali. Numărul matricol era obligatoriu cusut pe mâneca stângă a hainei. Îl păstrez şi acum. Apropo de uniformă, luni-miercuri trebuia să purtăm cămașă albă, iar joi-sâmbătă – cămașă albastră. După ce m-am mutat la internat, problema spălării şi călcării cămăşilor era rezolvată, fiindcă, o dată pe săptămână, ni se spălau şi călcau aici hainele.
În primul semestru am făcut naveta, ceea ce ducea la întârzieri frecvente la prima oră, din cauza “cursei”, care nu venea totdeauna la timp. Norocul nostru era că exista o staţie de autobus lângă Biserica Reformată, la doi paşi de liceu, dar tot întârziam. Mulţi consăteni apelau la mine, pentru diverse servicii (în special să le cumpăr pâine), iar eu nu îi puteam refuza.
Mi se pare că în primele săptămâni am făcut “practică” la culesul porumbului, în localitatea Cheţani, unde eram duşi cu un camion. Practica era un excelent mediu de socializare, cum se spune acum, mai ales pentru elevii de la ţară, obişnuiţi cu astfel de munci agricole. M-am împrietenit rapid cu doi colegi, care îmi vor fi buni prieteni în toţi anii de liceu, poate şi pentru că erau şi ei copii de ţărani: Iov Roiban din Oroi şi Crinişor Răchită, din Papiu. Iovu mă va vizita încă în primul semestru la Nandra, unde se va simţi excelent, după cum scrie el însuşi în jurnalul meu. Pentru că el făcuse şi gimnaziul la acelaşi liceu, îi cunoştea pe toţi profesorii, cu unii făcând ore şi în clasele gimnaziale. Ne spunea despre fiecare profesor cum e, ce pretenţii are, ce nu suportă să facă elevii etc.
Pentru mine, practica agricolă a fost şi un prilej de afirmare. Eram adeptul “lucrului bine făcut”, apelam la factorul conştiinţă, la solidaritatea umană (îmi ajutam colegele, rămase mult în urmă cu rândul, la culesul porumbului), ceea ce mi-a atras multe ironii din partea unor băieţi “de bani gata” (fiindcă aveam în clasă şi aşa ceva), dar şi aprecieri din partea profesorilor. Îmi amintesc că, la o şedinţă UTC pe liceu, cineva (poate domnul pedagog Nicu Palaghie) m-a dat exemplu că, fiind într-un grup de elevi, doar eu am aşteptat la semafor să se facă “verde”, pentru a traversa strada. Acumulate, aceste fapte, ca şi situaţia bună la învăţătură, m-am propulsat, în anul II, în funcţia de secretar UTC pe liceu, ceea ce era atunci o performanţă (lăudată şi de “omologul” meu de la Liceul Nr. 2, Emerik Törkos).
Tot acum am început corespondenţa cu foşti colegi de şcoală primară şi de gimnaziu (Adrian Brudan, Laurean Moga, Ioan Poruţiu, Ilie Cosma, Petru Oniţiu, Sever Tripon). Ca noutate, acum am început să citesc presa literară (România literară, Luceafărul), sub influenţa lui Ioan Bucşa, foarte avansat în acest domeniu (eu rămăsesem la Cutezătorii şi Tribuna).
În prima zi din vacanţa de iarnă, profesorul Iosif Pop m-a invitat să-i fac o vizită acasă, pentu a-mi da nişte cărţi, ceea ce era o mare realizare pentru mine. Ştiu ca mi-a oferit o ediţie din Cântice ţigănreşti, de Miron Radu Paraschivescu, cu multe foi lipite, fiindcă volumul ajunsese în apă, la inundaţiile din vară (profesorul Pop avea o camera în clădirea veche a liceului, mai aproape de Mureş, care fusese inundată). Mi-a mai dat volumul Construcţie şi lectură, de Silvian Iosifescu, care a fost o lectură grea pentru mine. Tot acum citeam Cântecul Nibelungilor, Cântec pentru oastea lui Igor şi Iliada (în proza), ample poeme studiate în şcoală. La recomandarea profesorului Pop am mai citit capitole din Tudor Vianu, Despre stil şi arta literară, respectiv Garabet Ibrăileanu, Scriitori români şi străini, Dacii de Hadrian Daicoviciu, dar şi Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, de Camil Petrescu, sau Pădurea nebună a lui Zaharia Stancu. La un moment dat, am consemnat în jurnal că “vreau să citesc în 22 de limbi” (de ce tocmai 22, nu aş putea explica).
În trimestrul al II-lea, Mama mi-a căutat o gazdă şi a găsit-o la Kertisz neni, o femeie singură, văduvă probabil, care locuia undeva în apropierea gării. Aveam o cameră cu două paturi, pentru mine şi mai marele meu coleg, Ilie Iurian, care era în anul IV şi se pregătea de bacalaureat. Fiindcă făcusem medie de bursă, în primul trimestru, masa o serveam acum la cantina liceului. La difuzor, ascultam vocile lui Zaharia Stancu şi Marin Preda, scriitorii cei mai mediatizaţi ai momentului. În 15 ianuarie 1971, probabil în cinstea lui Eminescu, am luat parte la întâlnirea cu Mihai Sin, Dan Culcer, doi scriitori maghiari şi Romulus Guga. Am participat la prima olimpiadă de literatură, faza judeţeană, unde am primit tema Ideea de libertate socială şi naţională în operele studiate în şcoală – o temă adaptată climatului politic al epocii. Participam la cor (deşi eram şi sunt afon în continuare), la şedinţele UTC, la serbările şcolare dedicate unor evenimente. Am făcut chiar şi o excursie la Cheile Turzii, organizată de profesorul de geografie, Liviu Raţiu, o alta, avându-l iniţiator şi organizator pe prof. Iosif Pop, având destinaţia Prislop, Hordou etc. Prin iulie, participasem la o acţiune de muncă voluntară în sat, respectiv la treieratul grâului, iar ca recompensă am avut o excursie gratuită la Sovata (15 august 1971). Am publicat în monografie o poză realizată atunci, cu grupul de copii care eram.
Erau la modă atunci concursurile de cultură generală (organizate de Scânteia tineterului sau de UTC), pe baza unor buletine care ne erau repartizate nouă, elevilor, mi se pare contra cost, tentante prin premiile anunţate (cărţi, stilouri Pelikan, dar mai ales un televizor). Am participat la un astfel de concurs, cu tema România în circuitul mondial al valorilor materiale şi spirituale, dar nu m-am numărat între cei 33 de fericiţi câştigători ai acestui concurs, din judeţul Mureş.
Pe lângă astea, erau concursurile locale, gen “Cine știe câștigă”, organizate la Internat și la Clubul Sindicatelor pe oraş, la care am participat alături de Ioan Oprinca, Crinişor Răchită, Iovu Roiban, poate au mai fost şi alţii, concursuri care ne-au stimulat interesul pentru cultura generală.
În iulie 1971, graţie sprijinului oferit de Doamna dirigintă Susana Coman (care ţinea foarte mult la mine şi pentru că soţul, Emil Coman, avea rădăcini în Nandra), am participat, gratuit, la tabăra de instruire UTC de la Lăpuşna, unde am câsţigat locul I la un concurs de creaţie literară, cu povestirea Prima sărutare (titlu păşunist, dar specific vârstei), pe care aveam să o trimit la revista Tribuna, răspunzându-mi, oarecum încurajator, la “Poşta redacţiei”, prozatorul Dan Rebreanu: “Deocamdată proza ta îmi spune că ai început într-adevăr să diferenţiezi şoaptele vântului şi seismele uşoare ale inimii şi, cu toată compoziţia cam şcolărească, meticulos ordonată, se mai păstrează în ea ceva din febra nopţii nedormite, după «primul sărut». Aştept şi altceva.”[1] Tot atunci am participat şi la concursul de recitări, cu poezia Odă ostaşilor români, de Vasile Alecsandri, dar nu am luat niciun premiu.
Jurnalul din acest an consemnează ideea unor pseudonime pe care le voi folosi mai târziu (I.R. Delia, Romulus Cătană-Pandele), participarea mea la Cercul de creaţie al liceului, iniţiat şi condus de profesorul Iosif Pop, unde am prezentat o povestire pe tema pricoliciului, apreciată doar ca tematică, nu şi ca realizare.
La 6 august a fost şi la Nandra o eclipsă de lună, numită “întunecime”, care a creat mare spaimă între consătenii mei, unii spunând că aceasta este un semn că vine sfârşitul lumii. Ne uitam la eclipsă prin cioburi de sticlă, afumate. Ne amintim că tot la 6 august, dar 1945, bomba atomică cunoscută ca “Little Boy” a fost aruncată deasupra orașului japonez Hiroshima, iar trei zile mai târziu, la 9 august 1945, cea de-a doua bombă atomică, lansată asupra oraşului Nagasaki. Desigur, coincidenţa datei lansării primei bombe atomice cu data “întunecimii” este aboslut întâmplătoare.
Vara am aflat că prietenul meu (mai mare cu trei ani decât mine), I.P., cu care mergeam adesea la film, la Bichiş, nu a reuşit la admitere, la Politehnica din Timişoara. A intrat în toamnă, la Hidrotehnică, pe locurile rămase, hidrotehnica fiind o specialitate mai puțin căutată! Dar în Nandra conta doar faptul că a intrat la facultate “cu loc”!
A fost pentru mine un semnal, că trebuie să învăţ mai mult, pentru a putea intra la facultate, visul cel mai mare al anilor mei de liceu.
[1] Dan Rebreanu, Poşta redacţiei, în Tribuna, anul XV, nr. 34 (761), 26 aug. 1971, p. 15.