Este ultima zi petrecutǎ la Calpe (deocamdatǎ, sper). Ne-am fǎcut bagajele şi ne-am pregǎtit de plecare. Am cǎlǎtorit de la Calpe la Valencia cu un autocar confortabil al Companiei ALSA, care ne-a dus pânǎ la autogara din Valencia, de unde am luat un taxi pânǎ la aeroport. Avantajul de a merge cu autobusul este cǎ vezi mult mai multe decât din viteza automobilului (de avion nici nu mai discutǎm). Practic, autostrada merge paralel cu ţǎrmul Golfului Valencia. Trecem prin multe localitǎţi, unele nefiind mǎcar menţionate pe harta pe care o avem la îndemânǎ, altele mai cunoscute: Moraira, Cap de la Nau, Xàbia (Jávea), Denia, Oliva, Gandia, Cullera, Sueca, Torrent, Valencia.
Lângǎ staţia din Benissa, de pildǎ, privirile îmi sunt atrase de culorile drapelului românesc, postate pe o firmǎ a unui magazin, La Dunǎrea, profilat pe mezeluri. Din pǎcate, în geam un afiş vǎzut în ferestrele multor blocuri din Spania: Se alquila (= Se închiriazǎ; alteori vedem Se vende = Se vinde). Pe traseu sunt multe magazine de ceramicǎ, gresie, faianţǎ – materiale care au devenit cunoscute în toatǎ lumea. Multe terenuri pustii, livezi de portocali sau de lǎmâi, abandonate, cu pomii netǎiaţi sau uscaţi. În fiecare livadǎ activǎ, se gǎsesc inele ca de fântânǎ, din beton. Am crezut cǎ sunt chiar fântâni, dar apoi am observat cǎ au altǎ destinaţie: doar acolo se pot arde crengile uscate ale pomilot tǎiaţi (doar crengile, fiindcǎ trunchiurile se taie în bucǎţi mici şi se folosesc pentru încǎlzit, lemnul de foc fiind foarte scump, din cauza raritǎţii pǎdurilor).
În localitatea Denia, vedem un crematoriu uman în plin centrul oraşului (am scris despre protestele clujenilor împotriva construirii unui crematoriu uman în Mǎnǎştur).
Localitatea Oliva se leagǎ de o poveste pe care ne-a spus-o Nelu: ciobanii din zonǎ i-au scris regelui Spaniei, Juan Carlos I, cǎ, din cauza construirii autostrǎzii, nu mai pot traversa câmpurile aşa cum o fǎceau înainte. Iar regele a intervenit şi a gǎsit soluţia: când vor sǎ treacǎ, periodic, este chematǎ poliţia, care opreşte circulaţia în anumite puncte! Iatǎ respectul pentru toate categoriile de cetǎţeni şi pentru doleanţele lor! (La puţin timp dupǎ ce s-a construt autostrada Gilǎu-Turda, presa a scris despre o iniţiativǎ a ciobanilor români: fǎrǎ sǎ întrebe pe nimeni, au rupt, pe o porţiune, gardul de protecţie al autostrǎzii şi au avansat cu turmele pe asfaltul proaspǎt turnat, punând în pericol atât viaţa celor care treceau în vitezǎ cu maşinile, cât şi a nevinovatelor mioare!) Nelu ne mai spunea cǎ s-ar putea sǎ zǎrim, pe drum, un semn de circulaţie care indicǎ trecerea de… oi, dar, din pǎcate, nu am avut norocul de a le vedea!
De cum ne apropiam de Valencia, pe marginea şoselei îşi fǎceau apariţia “fetiţele vesele”, aflate în timpul… serviciului! Îmbrǎcate provocator, stǎteau pe un scaun de plastic, în aşteptarea clienţilor. În câte-un loc, se vedea doar scaunul gol, semn cǎ prorietara era la “produs”, ca sǎ folosesc un termen argotic. Între multele lucruri care m-au uimit în Spania, au fost şi acestea: cum este posibil ca o ţarǎ catolicǎ sǎ permitǎ liberalizarea prostituţiei şi cum este posibil ca Spania sǎ fie una dintre primele ţǎri din Europa, care au legalizat cǎsǎtoria între homosexuali? În fine, apropo de catolicism, mǎ aşteptam ca fiecare localitate sǎ aibǎ cel puţin o bisericǎ, dacǎ nu o catedralǎ, care sǎ domine localitatea, prin înǎlţimea şi grandoare. Nu am vǎzut aşa ceva, de la geamul autocarului (în schimb, în localitatea Oliva, am zǎrit turlele unei moschei).
În fine, sǎ spun cǎ, de câte ori mǎ aflu în strǎinǎtate, îmi aduc aminte de cuvintele cu care marele meu profesor, Mircea Zaciu, îşi încheia celebrele Teritorii: simt cǎ timpul meu nu este aici, cǎ acasǎ mǎ aşteaptǎ alte lucruri, mai aproape de veşnicie.