Am participat la o foarte interesanta dezbatere privind exilul romanesc, invitat de domnul acad. Basarab Nicolescu.
Am spus doar câteva lucruri: editarea a patru numere din revista Excelsior, dedicate unor mari personalităţi ale exilului românesc: Mircea Eliade, Vintilă Horia, Ştefan Baciu şi Aron Cotruş, apărute la începutul anilor ’90, când exilul se întorcea acasă, cu paşi timizi. Revista Excelsior a avut, la un moment dat, tirajul de 24.000 de exemplare, o cifra cu adevărat astronomică pentru tirajele de azi ale revistelor de cultură!
a. În 1960, Academia Goncourt îi acordă scriitorului Vintilă Horia Premiul Goncourt, pentru romnaul Dumnezeu s-a nascut în exil. Autorităţile româneşti l-au trmis la Paris pe Mihail Ralea, ca să intervină pe lângă autorităţile româneşti să nu i se acorde acest premiu, datorită adeziunii scriitorului la mişcarea de dreapta. Iar Ralea şi-a atins obiectivul, pentru Academia Goncourt deşi nu i-a retras premiul, a suspendat ceremonia acordării acestuia, premiul fiind aşadar atribuit, dar nu decernat. Un scriitor maghiar, aflat la Paris, a spus atunci că maghiarii nu ar fi făcut aşa ceva faţă de un confrate de-al lor!
b. Tudor Vianu, într-o broşură intitulată Permanenţe ale literaturii române afirmă, între eltele, că “nu nexistă litretură română în afară de aceea care se scrie înauntrul graniţelor Republicii Polulare Romîne”, ştergând astfel, cu o trăsătură de condei, marile realizări literare ale exilului românesc. În aceeaşi broşură, Vianu mai spusese că “ar fi trebuit ca Maiorecsu să nu existe”.
c. Este de menţionat faptul că în aproape toate ţinuturile locuite de comunităţi româneşti, mai mari sau mici, au apăut publicaţii în limba română. Un loc special îl ocupă Franţa. Astfel, în Franţa înregistrãm prima publicaţie în anul 1850. Este vorba despre ziarul România viitoare (1850), apãrutã la Paris (într-un numãr unic), la 20 septembrie 1850, sub conducerea unui comitet format din C. Bãlcescu, D. Brãtianu, C. G. Florescu, Şt. Golescu, N. Golescu, G. Magheru, B. Mãlinescu, Nicolae Bãlcescu, C. A. Rosetti şi I. Voinescu. Revista aceasta este importantã fiindcã Bãlcescu a publicat aici faimosul sãu studiu, Mersul revoluţiei în istoria românilor, în care afirma, între altele, cã „unirea Munteniei cu Moldova e un lucru câştigat de toatã lumea. Deci România noastrã va exista”. De asemenea, tot aici apare poemul Cântarea României (fãrã semnãturã, atribuit ulterior lui Alecu Russo, dar cu o precuvântare de Nicolae Bãlcescu), precum şi alte texte semnate de V. Alecsandri, D. Bolintineanu, D. Brãtianu ş. a. (Hangiu, 1987, p. 300). La Paris au mai apărut: România viitoare (1850), Albumul pelerinilor români (1851), Republica Românǎ (1851), Buciumul (1857), Opiniunea (1857), Dacia viitoare (1883), Vestitorul (1940-19410, Viaţa studenţeascǎ (1934), Zalmoxis (1938-1939); Almanahul pribegilor români (1952-1966), Anotimpuri (1955), Caiete de dor (1951-1960), L’Ere Nouvelle (1893-1894), Ethos (1973-1986), Fiinţa româneascǎ (1963-1968), Junimea românǎ (1851), Limite (1969-1985), Luceafǎrul (1948-1949), Lupta. Le Combat (1983-1999), Lupta româneascǎ (1981-1983), România Mare (1919), Românul (1917), La Rumanie (1918-1919), Semne (1960-1963), La Transylvanie (1918-1919), Vatra (1950-1981), Asymetria (2000).