Citesc cu întârziere un editorial al lui Augustin Buzura, Teama de “subistorie”, publicat în revista Cultura, din 9 decembrie 2010: “În realitate, cum bine spunea Gherea în Neoiobagia: <<Cea mai mare revoluţie în România ar fi aplicarea legilor>>“. Nu ştiam de aceastǎ afirmaţie a lui Gherea, dar ştiu cǎ am spus şi am scris de mai multe ori cǎ una din cauzele înapoierii României este nu numai caracterul politizat al legilor, care le face sǎ nu reziste decât câţiva ani, ci mai ales faptul cǎ legile existente nu se aplicǎ. Nici chiar legea ortograficǎ, de care mǎ izbesc zilnic, nu se aplicǎ în mod consecvent, de cǎtre toatǎ lumea. Bine spunea profesorul Ştefan Cazimir: Dupǎ Revoluţia din 1989, mai rǎmǎsese în România un singur domeniu în care se pǎstra ordinea şi disciplina: ortografia. Graţie “reformei” ortografice a Academiei Române, din 1992, s-a instaurat şi aici haosul şi bunul plac. Acum fiecare scrie cum vrea.
Discuţii foarte confortabile la consultaţii. O studentǎ vrea sǎ scrie o lucrare despre Retragerea Armatei Roşii din România, reflectatǎ în presǎ. Cristina Borşan a venit tocmai de la Bistriţa, pentru a discuta cu mine un subiect de care sǎ se ocupe. Deşi este doar în anul I, vrea sǎ se “implice”, sǎ scrie ceva. I-am sugerat douǎ subiecte: Publicistica lui Miron Radu Paraschivescu (inclusiv volumul sǎu de memorii, Jurnalul unui cobai, tipărit în 1994 la Editura Dacia din Cluj-Napoca, după ce ediţia princeps apăruse la Paris, în 1976, cu titlul Journal d’un hérétique), al doilea subiect fiind Imaginea turcului în cultura românǎ, plecând de la picturile lui Grigorescu (tabloul Prizonieri turci, de exemplu, degajând înţelegere în faţa suferinţei umane), trecând prin Take, Ianke şi Cadîr şi ajungând la articolele din presa actualǎ, despre turcii care fac afaceri în România.