În cel mai recent numǎr din revista Flacǎra lui Adrian Pǎunescu (an XII, nr. 28-29 (550-551), 20-26 iulie 2012), numǎr închinat lui Adrian Pǎunescu, la împlinirea a doi ani de când marele poet (nǎscut la 20 iulie 1943) nu-şi mai sǎrbǎtoreşte ziua de naştere, Alex Ştefǎnescu publicǎ un foarte interesant articol, Am iubit iubirea lui [a lui Adrian Pǎunescu] pentru România, din care citez: “Lui Adrian Pǎunescu nu-i pǎsa ce se crede despre dragostea lui. Nu-l interesa cum anume este interpretatǎ. Îşi iubea ţara cu pasiune, dramatic, dar nu pasiv-lamentuos (deşi uneori plângea când venea vorba de soarta românilor), ci energic şi eficient. Îşi iubea ţara fǎrǎ sǎ-i urascǎ în vreun fel pe neromâni.”
Tot azi, Doina mi-a trimis o poezie care circulǎ pe Internet şi care este semnatǎ “George de Podoleni”, textul fiind însoţit de un excelent videoclip, realizat de Cristian Gabriel Groman, pe un fond muzical de Gh. Zamfir (Doina de jale). Videoclipul dureazǎ 7 minute şi meritǎ ascultat, la adresa: http://youtu.be/dAngNNZLJCw
TARA de George de Podoleni
Spuneţi-mi, n-aţi văzut cumva o ţară?
Am fost plecat vreo patru ani pe-afară;
Azi am venit şi-o caut cu ardoare,
Dar n-o găsesc şi-n suflet rău mă doare.
O caut peste tot, am fost şi-n sate,
Ogoare plâng în buruieni lăsate,
Înspre păduri, potecile uitate
M-au rătăcit într-un pustiu de cioate.
Acasă poarta nu e zăvorâtă,
Căci mama tot mai iese şi se uită;
Atâta dor i-a mai rămas pe lume,
Feciorii să-i mai strige iar pe nume.
Moşneagul iese-n cale şi-o întreabă:
„Vine? La anul, cred! Acu-i la treabă,
La noi în ţară-i multă sărăcie.
Ştiu ei – că de-or veni, la ce să vie?!”
Spuneţi-mi, n-aţi văzut cumva o ţară
Cântată de poeţi odinioară,
Cu ochi de cer şi plină de verdeaţă?
Am fost şi-am căutat-o şi la piaţă.
Acolo nu era, de bună seamă,
Că prea o înjurau români de mamă;
Harbuzul, pătrunjelul, biata prună,
Erau culese parcă de pe Lună!
Chiar, voi nu aţi văzut pe jos o ţară,
Călcată în picioare şi murdară?
Ce-aveţi cu ea? Nimica nu vă cere,
Eu o declar singura mea avere!