Aflat în trecere prin Cluj, cunoscutul critic literar, Dan Culcer, care trǎieşte acum la Paris, a ţinut o conferinţǎ (Cenzurǎ şi literaturǎ), la Facultatea de Litere, în organizarea Cercului Eranos, condus de profesorul Ştefan Borbély. Am ţinut sǎ fiu prezent nu doar din stimǎ faţa de Dan Culcer (care a colaborat, cu interesante şi documentate studii, la douǎ volume coordonate de mine), ci şi pentru cǎ Ştefan Borbély, care a avut gentileţea de a propune şi prezentarea volumului Cenzura în România (Editura Tribuna, Cluj-Napoca, 2012), coordonat de mine.
Aşa cum mǎ aşteptam, a fost lume puţinǎ în Sala „D. Popovici” a Literelor clujene. Vreo şase studenti, plus Radu Mareş şi Virgil Stanciu (care au plecat la puţin timp dupǎ începerea conferinţei), cǎrora li s-a adǎugat Ion Pop (dar nici domnia sa nu a stat pânǎ la final).
Domnul Dan Culcer îşi va susţine în curând doctoratul la Târgu Mureş, cu o tezǎ dedicatǎ cenzurii, aşa cǎ tot ceea ce a spus, a spus în cunoştinţǎ de cauzǎ. A devoalat o parte importantǎ din mecanismele cenzurii comuniste, oferindu-ne numeroase exemple, extrase din arhivele cercetate. Foarte frumos a vorbit, despre cartea coordonatǎ de mine, Ştefan Borbély, dupǎ care eu am fǎcut doar câteva precizǎri, arǎtând prin ce anume se particularizeazǎ aceastǎ carte, faţǎ de cele peste douǎzeci de volume, care s-au scris despre cenzura comunistǎ.
*Ajuns acasǎ, am gǎsit în cutia poştalǎ o altǎ scrisoare de la domnul Ion Brad, fost ambasador, timp de nouǎ ani, al României în Grecia. Ca de obicei, scrisoarea are valoare literarǎ, fiindcǎ vine de la un mare scriitor, aşa cǎ îmi permit sǎ o reproduc mai jos:
„Bucureşti, 10 mai 2012
Dragǎ Domnule Ilie Rad,
Îţi mulţumesc şi te felicit pentru volumul Ion Lǎncrǎnjan. Memoria lui îl merita! Citindu-l, am aflat multe lucruri pe care nu le cunoşteam sau nu le apreciam la adevǎrata lor valoare. Mai ales lupta lui pentru Transilvania, în problemele care continuǎ şi astǎzi. De asemenea, îţi mulţumesc pentru cǎ ai inserat şi numele meu printre cele 100, care pot deveni obiect de studiu literar şi jurnalistic. Regret cǎ nu m-am gândit mai întâi la D-ta pentru publicarea volumului meu de interviuri. Dar, dupǎ câte am înteles din explicaţiile voastre, cred cǎ s-ar preta la alcǎtuirea unei cǎrţi din scrisorile şi documentele primite de mine, timp de 60 de ani, de la cei mai mulţi dintre scriitorii enumeraţi pânǎ la 100, începând cu Agârbiceanu, Cǎlinescu, Arghezi, de la Mircea Zaciu (o carte întreagǎ), pânǎ la cei de azi – Blandiana şi alţii.
Toate aceste documente se aflǎ la Biblioteca Judeţeanǎ „O. Goga”, în fondul donat de mine, îmbogǎţit cu încǎ 3 saci de documente noi, aflate în drum spre Cluj.
O studentǎ de-a d-tale, cum este Daniela Bolog, ar putea face o asemenea excursie documentarǎ în universul acestor documente, la care noi doi am putea adǎuga un amplu interviu despre tot ce crezi d-ta cǎ meritǎ sǎ discutǎm. Dupǎ ce vei parcurge recentul volum de interviuri, vei putea aprecia mai realist sugestia mea de colaborare viitoare.
Apropiindu-mǎ, azi-mâine, de 83 de ani, bucurându-mǎ încǎ de o bunǎ colaborare între cap şi mâna care scrie, am putea sǎ ne grǎbim încet, spre o nouǎ carte.
Ce zici?
Aşteptând veşti noi de la d-ta, îţi mulţumesc pentru toate şi te îmbrǎţişez ardeleneşte,
Ion Brad”
Desigur, de multǎ vreme voiam sǎ fac un interviu cu poetul Ion Brad, mai ales pentru a lǎmuri situaţia delicatǎ a intervenţiei pe care a fǎcut-o în anii 80, la organnele superioare de partid, pentru a opri tipǎrirea Dicţionarului coordonat de marele sǎu prieten, Mircea Zaciu. Sper sǎ putem scrie şi cartea, şi interviul.
*Seara, la Antena 3, am vǎzut un excepţional interviu fǎcut de Mihai Gâdea cu José Carreras. Îi pot ierta reporterului multe pǎcate (între care şi a acela cǎ a fǎcut o emisiune despre suferinţa şi momentul tragic prin care a trecut colegul sǎu de breaslǎ, Şerban Huidu, ca sǎ nu mai vorbesc despre lipsa de obiectivitate pe care o are în multe din emisiunile sale), pentru privilegiul de a asista şi noi, telespectatorii, la acest interviu dat în exclusivitate pentru români. Ce frumos a vorbit marele tenor spaniol despre soliştii români cu care a colaborat de-a lungul anilor, Angela Gheorghiu (care a şi intervenit, telefonic, în timpul interviului) sau Ileana Cotrubaş.
Nu mi-a plǎcut în interviu faptul cǎ reporterul a insistat prea mult pe victoria tenorului în lupta sa cu leucemia. O întrebare ar fi fost suficientǎ. De asemenea, am sesizat o carenţǎ de documentare a lui Mihai Gâdea, deşi a declarat cǎ s-a documentat trei zile pentru acest interviu: “V-aţi întrebat vreodata mama, mama care a insistat sǎ luaţi lecţii de canto, cât de departe şi-ar fi dorit sǎ ajungeţi? Pentru cǎ, de la momentul în care o mamǎ pledeazǎ pentru ca fiul sǎ ia lecţii de canto, lecţii costisitoare, probabil are un vis. Ar fi visat vreodatǎ sǎ câştigaţi definitiv, pentru totdeauna, milioane, miliarde de inimi pe planetǎ? Aţi întrebat-o vreodata?”, l-a întrebat Mihai Gâdea pe invitatul sǎu.
Dupǎ ce a ascultat traducerea întrebǎrii, ezitând puţin, celebrul tenor a rǎspuns: <<Bine… din pǎcate, am pierdut-o pe mama, când aveam 18 ani>>”.
Un bun exemplu pentru studenţii jurnalişti, în legǎturǎ cu importanţa documentǎrii.