Ziua de naştere a lui Mihai şi Tudor!

Cu Mihai si Tudor, mai 2006

           Azi este ziua lui Mihai şi a lui Tudor. Caz destul de rar, cei doi fraţi sunt nǎscuţi în aceeaşi lunǎ şi aceeaşi zi, la o diferenţǎ de patru ani. Mihai (împreunǎ cu Linda) a venit special din Spania, unde stǎ câteva luni, pentru a fi împreunǎ de ziua lor şi a mea.

          Mǎ bucurǎ foarte mult relaţia dintre cei doi fraţi, la fel de bunǎ ca relaţia dintre mine şi fratele meu, Nicuşor. Apreciez asta cu atât mai mult cu cât azi, cum se ştie, tineretul s-a îndepǎrtat mult de valorile tradiţionale ale familiei.

          Le-am dus fotografii regǎsite, de acum cateva decenii, de care s-au bucurat sincer.

          * ”Dacǎ ai un prieten de miere, nu încerca sǎ îl mǎnânci tot!”. Vorbele acestea aparţin lui Anton Pann şi au pentru mine valoare de principiu. Nu-mi pace sǎ abuzez de relaţiile foarte bune pe care le am cu unii oameni. Cât timp Emil Boc a fost primar, nu am apelat la el pentru rezolvarea vreunei probleme, chit cǎ aveam probleme pe care mi le doream rezolvate.

          Mǎ cunosc foarte bine cu viitorul Rector al UBB, acad. Ioan-Aurel Pop, cǎruia nu-i voi cere nimic: nici avansǎri, nici premii, nici distincţii, nici aprobǎri pentru plecǎri în strǎinǎtate. Tocmai pentru cǎ îmi place proverbul lui Anton Pann.

          * Un site a fǎcut un sondaj privind alegerea viitorului rector. Iatǎ întrebǎrile şi rezultatele:

          1. UBB ar trebui sǎ fie condusǎ ca şi pâna acum: 0%.

          2. UBB a fost condusǎ bine pe ansamblu, însǎ unele aspecte ar trebui sǎ fie revizuite: 13,28%.

          3. Modul în care UBB a fost condusǎ ar trebui schimbat radical: 86,72%.

          Ce frustrant trebuie sǎ fie rezultatele acestui sondaj, pentru cei care au condus UBB timp de patru mandate!

Zbor spre Bucureşti (Marţi, 21 februarie 2012)

 

          Cum joi trebuie sǎ fiu la minister, la CNATDCU, fiind membru al Comisiei de Sociologie, Ştiinţe Politice şi Administrative, am venit la Bucureşti cu douǎ zile mai devreme, pentru o documentare la Biblioteca Academiei Române şi pentru întâlniri şi interviuri cu câteva personalitǎţi. Zbor extrem de reconfortant cu avionul. E prima oarǎ când vǎd pǎmântul ţǎrii îmbrǎcat în mantia albǎ. Doar pâlcurile de pǎduri contrasteazǎ, pe alocuri, cu albul imaculat al peisajului.

          La Biblioteca Academiei intru destul de repede în posesia unei legitimaţii provizorii. În sala de lecturǎ “Ion Bianu”, îl vǎd pe Ion Cristoiu, în fundul sǎlii. Mǎ intersectez pe coridor cu un “nemuritor”, academicianul Rǎzvan Theodorescu. Apoi mǎ vǎd cu alţi cunoscuţi: Zoltan Rostaş, vechi echinoxist, Mihaela Albu şi Dan Anghelescu, criticul Ioan Adam, care tocmai definitiva comunicarea pentru Congresul de la Chişinǎu – Duiliu Zamfirescu şi Basarabia.

          Aşa cum mǎ aşteptam, nu am avut norocul de a consulta colecţia revistei Azi, din 1940, fiindcǎ aceasta se aflǎ într-un depozit deschis doar pânǎ la ora 14,00. Nu-i nimic, voi veni mâine.

          Îl sun pe domnul Nestor Ignat şi stabilim o întâlnire pentru ora 17,30.

          Am petrecut aproape douǎ ore cu domnul Nestor Ignat, de faţǎ fiind şi fiul domniei sale, Nestor Florin Ignat, fost redactor la Contemporanul. Domnul Ignat se reface greu dupǎ ce, în decembrie, a avut un accident în care şi-a fracturat mâna dreaptǎ. Nu este de acord sǎ publicǎm împreunǎ volumul Cenzura prin adǎugire, întrucât crede cǎ astfel şi-ar ataca foştii colegi de redacţie. Dar eu nu vreau sǎ atac pe nimeni prin aceastǎ carte, vreau doar sǎ publicǎm nişte documente, pentru a devoala mecanismele cenzurii comuniste. Dar este de acord sǎ îmi punǎ la dispoziţie şi alte materiale din arhiva domniei sale. Va fi un câştig real pentru istoria literarǎ.

          În drum spre hotel, mi-am cumpǎrat dintr-o librǎrie volumul Ion Iliescu, Fragmente de viaţǎ şi de istrie trǎitǎ, Editura Litera Internaţional, Bucureşti, 2011, de care am nevoie pentru întâlnirea cu fostul preşedinte al României, din luna mai. Regǎsesc aici interviul extrem de obedient luat de Nicolae Manolescu preşedintelui şi publicat în România literarǎ. Nicolae Manolescu fǎcuse parte din delegaţia oficialǎ care l-a însoţit pe preşedinte în vizita din Statele Unite.

Întâlnire cu Doamna Leontina Beniuc (Miercuri, 22 februarie 2012)

 

           La ora 10,00, întâlnire cu Doamna Leontina Beniuc, cea de-a doua soţie a poetului Mihai Beniuc. Locuieşte într-un bloc situat pe str. Sf. Vineri, construit exact pe locul unde a fost Biserica Sf. Vineri, demolatǎ de Ceauşescu în 1987. I-am dus un buchte d eflori, de care s-a bucurat, dar mi-a spus cǎ, dacǎ ştia cǎ îi voi duce flori, mi-ar fi spus sǎ nu-iduc, fiindcǎ îî plac florile în grǎdinǎ, în mediul lor natural. Îmi amintesc cǎ nici lui Adrian Pǎunescu nu îi plǎceau florile, duse de ziua lui. Iar eu i-am dus, în iulie 2010, douǎ buchete de flori!

          Doamna Leontina Beniuc s-a mutat aici la câţiva ani de la moartea poetului, din cauza frigului care exista în casa din Cartierul Primǎverii. Îmi spune cǎ tot aici, în acest bloc, a locuit cândva familia unui important lider politic actual, a cǎrui soţie s-a sinucis, aruncându-se de la etajul VIII. Cum nu a murit în urma impactului, soţul a dovedit o devoţiune fǎrǎ margini, îngrijindu-şi soţia pâna la sfârşitul vieţii acesteia. Nici dânsa nu a fost ocolitǎ de drame. În 1992 i-a murit unul din cei doi fii, Victor Niţelea, jurnalist de anvergurǎ (mi-a şi dat un volum de articole al acestuia, elogios salutate, pe coperta IV, de Fǎnuş Neagu). Înainte îi murise soţul, mare personalitate în domeniul industriei de medicamente, fǎrǎ sǎ fi fost membru de partid. Cum dânsa lucra la Uniunea Scriitorilor, la Relaţii Externe, s-a aflat în relaţii excelente cu familia Beniuc. Se vizitau reciproc. Mi-am spus apoi cum a murit Emma Beniuc (sinucidere cu medicamente) şi poetul însuşi. Acesta a lǎsat prin testament sǎ nu fie îngropat cu preot, iar la cap sǎ nu i se punǎ cruce. De asemenea, a dorit ca urna cu cenuşa funerarǎ a Emmei sǎ fie pusǎ în sicriu, la picioarele lui. Ambele dorinţe i-au fost respectate. Mi-a mai vorbit de dificultǎţile avute în procurarea marmurei pentru mormânt, fiindcǎ toatǎ marmura mergea la casa Poporului. Cu ajutorul unor evrei (care, desigur, s-au descurcat şi acum), a fǎcut totuşi rost, aşa încât mormântul este frealizat dupǎ dorinţa poetului.

          S-a cǎsǎtorit cu Beniuc în anul 1981. Beniuc era un om extrem de generos, ajutându-şi cu bani rudele. Voia sǎ facǎ o casǎ memorialǎ din casa pǎrinteascǎ de la Sebiş, dar fratele sǎu, dupǎ ce a vǎzut casa trecutǎ pe numele sǎu, a demolat-o imediat. Debarcarea de la conducerea Uniunii Scriitorilor a avut la bazǎ faptul cǎ el, Beniuc, fiind membru în comitetul care fǎcea propuneri pentru Premiul de Stat, a fost de pǎrere cǎ Lica Gheorghiu nu trebuie sǎ ia acest premiu, fiind încǎ tânǎrǎ. Mihnea Gheorghiu i-a raportat acest lucru lui Dej şi de aici consecinţele.

          Relaţiile poetului cu Blaga au fost foarte bune. Desigur, între ei erau deosebiri de concepţii politice. Beniuc a vrut sǎ îl protejeze pe Blaga de Ben Corlaciu, care se lǎuda cǎ îi va fi ginere. Accentele antiblagiene din romanul Pe muchie de cuţit sunt mult exagerate. (Toate aceste lucruri le ştiam din nvolumul memorialistic.) Este nemulţumitǎ de faptul cǎ Muzeul Naţional al Literaturii Române, întemeiat sub preşedinţia lui Mihai Beniuc, nu a catadicsit sǎ organizeze mǎcar o searǎ de poezie dedicatǎ fondatorului instituţiei. Mǎ rog, tipicǎ ingratitudine româneasca!

          Este de acord cu editarea volumului sǎu memorialistic, la Editura Polirom, şi se bucurǎ cǎ fac ceva pentru memoria poetului. Şi-ar dori editatǎ sau reeditaǎ o antologie din creaţia poeticǎ a lui Beniuc.

          Îmi oferǎ, la plecare, volumul Cântece şi descântece de pierzanie, apǎrut la Editura Eminescu, în 1998, marea majoritate a poeziilor fiind anticeauşiste (datate ca atare începând din anul 1982)

 

Mergi sus