Cartea mea, Un ardelean la Bucureşti (Editura Tribuna, Cluj-Napoca, 2011), are ca motto aceste cuvinte datorate marelui ziarist care a fost F. Brunea-Fox, cǎruia o doctorandǎ de-a mea îi va dedica o monografie.
E adevǎrat cǎ sunt realmente obsedat de prezenţa urmei (“Ilie Rad trǎieşte în respectul pentru civilizaţia urmei”, a scris Irina Petraş despre mine), de aici energia depusǎ la Asociaţia Românǎ de Istorie a Presei, de aici interviurile cu multe personalitǎţi, de aici preocuparea pentru Muzeul Naţional al Mass-Mediei etc. Iatǎ de ce nu puteam decât sǎ fiu foarte încântat de volumul Radiografia unui timp apus. [În loc de prefaţǎ: Ştefan Damian], Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2012, aparţinând cunoscutului ziarist clujean, Virgil Lazǎr, carte la a cǎrei festivitate de lansare am participat acum câteva zile. Spuneam atunci cǎ îl voi invita la cursul meu de istorie a presei, eveniment petrecut azi.
Îl ştiu de multǎ vreme pe domnul Virgil Lazǎr, cred cǎ înainte de 1989. Am colaborat la ziarul Tribuna Ardealului, pe care l-a scos între 1993-1995, directorul publicaţiei fiind Adrian Marino (care a comentat în termeni extrem de elogioşi revista Excelsior, pe care o editam atunci). La un moment dat am fost supǎrat pe domnia sa, pentru cǎ ar fi afirmat, despre Mǎnǎştur, cǎ este “cartierul ceapiştilor” (de la CAP = Cooperativa Agricolǎ de Producţie, pentru cei care nu ştiu ce înseamnǎ aceastǎ sigla). Dar supǎrarea mi-a trecut repede, cum mi se întâmplǎ de obicei.
Domnul Virgil Lazǎr a povestit puţinilor studenţi prezenţi la curs (ca de obicei!) nenumǎrate episoade amuzante, triste sau chiar dramatice din cariera de jurnalist a domniei sale, ne-a vorbit despre cǎlǎtoriile fǎcute în strǎinǎtate etc. Domnul Ioan L. Danciu, ziarist şi dânsul, care l-a însoţit, sponsorul cǎrţii, ne-a promis noi volume de mǎrturii ale invitatului, ceea ce ar fi deosebit de interesant şi important pentru jurnaliştii viitorului, obligaţi sǎ îşi cunoascǎ trecutul. Au fost destul de multe întrebǎri puse, ne-am fotografiat cu invitaţii, iar domnul Lazǎr a donat câteva exemplare din noua carte bibliotecii facultǎţii noastre.
Iatǎ, în continuare, o fişǎ de dicţionar a domnului Virgil Lazǎr, pe care am fǎcut-o pentru Dicţionarul jurnaliştilor şi publiciştilor clujeni, un proiect pe care nu l-am abandonat definitiv, ci l-am trecut doar pe “linie moartǎ”, dând prioritate altor imperative ştiinţifice şi literare (cum este scrisul zilnic pe acest blog, care îmi ia destul de mult timp). Aceastǎ fişǎ a fost preluatǎ într-o carte, fǎrǎ sǎ se citeze sursa şi autorul, dar vǎd cǎ plagiatul este un sport naţional la români!
Domnul Lazăr Virgil (prenumele la naştere: Vergil), s-a nǎscut la 17 mai 1931, comuna Laslea, judeţul Sibiu. Fiul lui Ieronim Lazăr, învăţător, şi al Anei (n. Babeţ), casnică. Cinci clase primare (1938-1943) la şcoala românească din comuna Laslea. Între 1943-1947, urmează ciclul inferior al Liceului “Principele Nicolae” din Sighişoara (actualmente Liceul Teoretic ”Mircea Eliade”), apoi ciclul inferior (1947-1950) la acelaşi liceu (a cărui denumire a fost schimbată, după plecarea regelui Mihai din ţară, în Liceul de Băieţi din Sighişoara). Ca elev de liceu în ciclul inferior, debutează cu o ştire în Tânărul muncitor (1948). Clasa a VIII-a (1950-1951), urmată la “fără frecvenţă”, şi bacalaureatul la Liceul “Gheorghe Lazăr” din Sibiu (din 15 mai 1950, se angajează, cu carte de muncă, la cotidianul România liberă). Refuză oferta de a pleca la studii în URSS (propunere făcută de lingvistul Dimitrie Macrea), ştiind că nu are un dosar bun, şi devine student, la “fără frecvenţă”, la Institutul Agronomic din Timişoara (1952-1957), păstrându-şi calitatea de corespondent salariat al României libere. Tema lucrării de licenţă: Studii biometrice la hibrizii de porumb “Pioneer”, introduşi pentru prima oară în ţară şi concluzii pentru realizarea de hibrizi în România. Colaborează neîntrerupt la România liberă (în ediţia de Transilvania-Banat, cu rubrica “Interviul săptămânii”, între 2003-2006), dar şi la Drapelul roşu din Timişoara (rubrica “Cutia cu scrisori”), Magazin internaţional (rubrica “Bioagricultura în actualitate”, 2002-2004), Tribuna Ardealului (rubrica “Blitz”, 1993-1995), Magazin, Radio Timişoara, Scrisul bănăţean, Familia, Transilvania, Steaua, Tribuna, la ziare locale din Timişoara, Oradea Sibiu, la Radio ”Europa liberă (după 1989). În calitate de corespondent al României libere, a “acoperit” judeţul Târnava Mare (1950), regiunea Sibiu (1951-1952), regiunea Banat (1952-1965), regiuna Crişana (1965-1969), judeţul Sibiu (1979-1978), judeţul Cluj (1978-2000; din 2000, rămâne colaborator cu contract al României libere, până în prezent, fiind unul dintre puţinii jurnalişti români care a lucrat, o jumătate de veac – 1950-1999 –, la aceeaşi instituţie de presă). A publicat reportaje de pe marile şantiere, precum cele de pe Dunăre, Lotru, Someş etc., interviuri, anchete economice, iar după 1989, a iniţiat pagina culturală din editia regională a României libere, publicând aici cronici de spectacole, cronici din expoziţii, recenzii, interviuri cu mari personalităţi politice, culturale, ştiinţifice etc. (o parte din aceste interviuri au fost preluate de cei intervievaţi în volume proprii: Andrei Marga, Teodor Tanco (Basarabia, numele tău e Maria, 1992; 1994), Iosif Zegreanu, Revoluţionarii clujeni – mit sau realitate? (2005). Dupa 1989, s-a aliniat grupului de ziarişti Petre Mihai Băcanu, Anton Uncu şi Florin Creangă de la România liberă, contribuind la crearea noii serii a ziarului, eliberată de ideologia comunistă şi continuând tradiţia cotidianului fondat, în 1877, de August Treboniu Laurian. În noua sa formulă, România liberă a fost, după 1989, primul ziar privatizat din România. Recunoscându-i-se meritele, adunarea generală l-a ales, timp de 8 ani, membru în Consiliul de Administraţie al noii firme, Societatea “R”, care editează România liberă şi suplimentele sale. A publicat, în Evenimentul zilei şi în Ziua de Cluj, peste 60 de episoade dintr-un volum memorialistic. A contribuit decisiv la reapariţia, între 1993-1995, a cotidianului de orientare democratică, Tribuna Ardealului, unde a fost redactor-şef, director fiind Adrian Marino, iar redactori-şefi adjuncţi, la înfiinţare, scriitorii Radu Mareş şi Ioan Muşlea. Ziarul a dus o campanie dură împotriva fenomenului Caritas de la Cluj. Membru al Asociaţiei Ziariştilor din România. A mai semnat cu pseudonimele V. Lăsleanu, V. Arbore, V. Sibianu, V. Sighişoreanu. A fost preşedinte al Filialei Cluj a Alianţei Civice (1994-1995), vicepreşedinte al Organizaţiei Judeţene Cluj a Convenţiei Democratice (1995). Director executiv al Fundaţiei Culturale “Tribuna Ardealului”. Pentru activitatea jurnalistică a primit mai multe distincţii şi medalii, oferite prin decrete ale Consiliului de Stat: “Ordinul Muncii” cl. III-a (1961); “În cinstea încheierii colectivizării agriculturii” (1962); “A XX-a aniversare a Eliberării Patriei” (1964); “A 50-a aniversare a PCR” (1971); “25 de ani de la proclamarea Republicii” (1972); “30 de ani de la eliberarea patriei de sub dominaţia fascistă”.
Lucrări publicate: Laboratoarele recoltelor bogate, Editura Politică, Bucureşti, 1961; Uteciştii colectivei, Editura Politică, Bucureşti, 1963; Tinerii mecanizatori, Editura Politică, Bucureşti, 1964; Universitatea “Babeş-Bolyai”, azi, album ilustrat, Editura Presa Universitră Clujeană, Cluj-Napoca, 2002; Jurnalul Facultăţii de Studii Europene (coordonator), vol. I, Editura Fundaţiei pentru Studii Europene (EFES), Cluj-Napoca, 2002; Laslea. În pragul a 700 de ani de existenţă. Postfaţă de Andrei Negru, Editura Tipotrib, Cluj, 2003.
Referinţe critice: Marin Oprea, în Clujeni ai secolului 20, dicţionar esenţial, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2000, p. 179; Lia Valendorfean, în România liberă, 28 ianuarie 2003; Ilie Rad, în Învăţământul jurnalistic clujean, an II, nr. 7, martie 2007, p. 7; Oana Popiţiu, Povestea unui gazetar veteran, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2011.