*Am scris, acum câteva zile, despre faptul reprobabil ca, la un an de la “plecarea în altǎ galaxie” (Mircea Eliade) a Mitropolitului Bartolomeu, în semn de “omagiu”, actualii ierarhi ortodocşi pun la cale divizarea Mitropoliei Clujului. Dǎdeam atunci un citat dintr-o intervenţie a lui Radu Preda, teolog excepţional, “ucenic” al lui Bartolomeu, cum l-a numit însuşi Mitropolitul. Azi, în portalul Ora de Cluj, Radu Preda, care este şi titularul Departamentului de Teologie Socială de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a UBB, deci are şi o funcţie oficialǎ, ceea ce dǎ cuvântului sǎu şi mai multǎ greutate, publicǎ un articol foarte dur, intitulat Urmaşii separatişti ai Mitropolitului, articol care are urmǎtoarea dedicaţie: “În amintirea Mitropolitului Bartolomeu, la un an de la începutul cǎlǎtoriei spre Împǎrǎţia lui Dumnezeu”.
Iatǎ un fragment din acest articol formidabil:
“Iată de ce punerea sub semnul întrebării a existenţei Mitropoliei Clujului este nu doar un atac la adresa memoriei vrednicului de pomenire Mitropolit Bartolomeu, dar mai ales un gest profund anti-pastoral. Principial, echilibrarea din punct de vedere teritorial a celor două mitropolii ardeleneşti este o dorință până la un punct legitimă. Ceea ce este mai puțin de înţeles este modul cum se produce o asemenea reaşezare, grăbită şi evident marcată de presiunea plăcerii necamuflate de a plăti unele poliţe. Abia instalat la Alba Iulia, după două decenii de vicariat la Cluj, bucurându-se de respectul constant al Mitropolitului Bartolomeu, fapt rar în raporturile dintre titulari și vicari, Arhiepiscopul Irineu se precipită spre Sibiu. Gestul lui este cu atât mai inoportun, cu cât cel pe care l-a moștenit a fost, tot timp de două decenii, arhipăstor în orașul unirii. Din orice unghi am privi situația, ÎPS Irineu confirmă <<vocația>> ereziarhă, faptul că este în posesia unui depozit inepuizabil de resentimente și frustrări. Figură tristă, incapabil să întrețină raporturi firești, umane, cu cei din jur, acest ierarh ilustrează dramatic patologia aferentă inter-regnului episcopatului de mâna a doua.
Și mai greu de înțeles, la limita inacceptabilului, este dorința, deja consemnată printr-o decizie a Adunării Eparhiale, a Episcopiei Oradiei, de a intra în jurisdicția Mitropoliei Ardealului de la Sibiu. Motorul acestei mișcări este episcopul Sofroniu, încurajat la vremea sa de însuși Mitropolitul Bartolomeu. Cum recunoștința este tradusă în termeni vindicativi, același Sofroniu, având în comun cu Irineu porniri ereziarhe similare, nu va pregeta să muște mâna care l-a hrănit. Prin acțiunile lui, el este inventatorul traseismului mitropolitan. Ambițios fără idealuri și luptător fără miză, vlădica Sofroniu întruchipează abjecția carieristică a parvenitului intelectual și spiritual, cultivând compensatoriu un delirant cult al personalității. Așa cum Irineu nu a pregetat să maculeze memoria Mitropolitului Bartolomeu, de a cărui longevitate era disperat (sic!), Sofroniu nu a pregetat să își alunge înaintașul, episcopul Ioan Mihălțan, din reședință. Priveliștea celor doi este, într-adevăr, tristă. Nu ai cum să nu te amărăști văzând cum oameni chemați să propovăduiască Evanghelia sfârșesc prin a fi caricatura modelului de păstor și copia din ce în ce mai fidelă a lupului.” Fǎrǎ comentarii!
*Un mesaj de la studenta C.B., cu care am avut un curs la ID. Îl dau nu pentru elogiul pe care mi-l aduce şi pentru interesul arǎtat jurnalului postat pe blogul meu, ci pentru cǎ mesajul acesta aratǎ cǎ nu este chiar totul pierdut pentru culturǎ, cǎ existǎ tineri care mai cred în valorile care au tutelat generaţia mea (reproduc mesajul cu diacritice): “Bunǎ ziua!
Mǎ bucur cǎ mi-aţi trimis link-ul şi vǎ mulţumesc pentru emoţiile care le-am avut când am citit unele post-uri. M-am pierdut timp de o orǎ printre versuri frumoase, printre fulgi de zǎpadǎ şi printre oamenii frumoşi pe care îi amintiţi. Nici nu ştiu cum a trecut timpul. De fapt, aşa cum trece şi atunci când vǎ ascult la cursuri. Mult prea repede!
Aţi spus la curs despre cǎrţi care trebuie uneori recitite. Se pare cǎ este cazul sǎ recitesc Nebunul şi floarea (carte de Romulus Guga, n. I.R.), pe care am citit-o cu ceva ani în urmǎ, dar mi s-a mai pomenit de ea, nu mai ştiu în ce context, acum vreo sǎptǎmânǎ; şi aţi pomenit-o şi dumneavoastrǎ, în postarea din 11.01.2012. Cum nimic nu e întâmplǎtor, cred cǎ trebuie sǎ o iau la recitit imediat dupǎ sesiune. Sunt curioasǎ ce voi descoperi de aceastǎ datǎ.
Vǎ mulţumesc încǎ o data!
O zi deosebitǎ!
Cu stimǎ, […]”.
*Doamna Ionela Stanciu, de la România literarǎ, mǎ anunţǎ cǎ articolul meu despre un eseu al lui Petru Dumitriu, scris la moartea lui Stalin (din care cenzura a eliminat peste 90%, modificând inclusiv un Sonet al lui Shakespeare, pentru a se potrivi cu momentul morţii “tǎtucului”), va apǎrea în nr. 6 al revistei. Meritǎ citit!
*A. a fǎcut un gest de mare demnitate, demisionând din poziţia pe care o are. Nu era lumea ei. O cunosc destul de bine. A pierdut aici, va câştiga în altǎ parte.
Cutremur în Ortodoxia clujeanǎ
C