Cum mi-am cumpărat “Istoria” lui G. Călinescu, tipărită în Italia, de Iosif Constantin Drăgan

Când eram student, am asistat, la Cluj, la o conferinţă a lui Iosif Constantin Drăgan. Nu mai ştiu tema conferinţei, dar reţin două detalii: conferenţiarul era însoţit, în prezidiu, de autoritătile de partid locale şi judeţene (fiind în relaţii foarte bune cu Nicolae Ceauşescu, amfitrionului trebuia să i se acorde toată atenţia cuvenită). Îmi amintesc apoi că invitatul avea în faţă un mic reportofon, care i-a înregistrat conferinţa (probabil era un obicei al său ori se temea de răstălmăciri).

Aşa s-a născut ideea de a-l invita să conferenţieze în cadrul ciclului de conferinţe, Mărturia unei generaţii, acţiune iniţiată de mine la Facultatea de Filologie şi care era în plină desfăşurare. Invitatul mi-a confirmat printr-o scrisoare că este de acord să ţină o conferinţă, dar acest lucru nu s-a mai întâmplat.

Cu altă ocazie, Iosif Constantin Drăgan şi-a lansat o carte la Librăria Universităţii (de regulă, acolo se făceau toate lansările de carte), al cărei şef era socrul meu,  Ioan Vlas, care avea să primească, mulţi, buletinul Noi, tracii, tipărit în Italia.

Probabil că prin intermediul acestui buletin am aflat că Fundaţia Europeană Drăgan va tipări, într-o ediţie anastatică, celebra Istorie a literaturii române a lui G. Călinescu, apărută în 1941, lucrare care era mai mult citată decât citită, fiind pusă la Fondul secret (şi din cauza unei fotografii a lui Octavian Goga, în postura de prim-ministru, cu Generalul Ion Antonescu, în 1938), dar şi a prezenţei în sumarul faimoasei cărţi a unor scriitori care fugiseră din ţară, sub ameninţarea tăvălugului comunist, sau erau în închisori (Radu Gyr, Mircea Eliade, Eugen Ionescu ş.a.). În fine, mai era vorba şi de prefaţa cărţii, în care Călinescu vorbea despre Basarabia şi Bucovina.

Nu ştiu de ce, Istoria călinesciană s-a tipărit sub formă de fascicole, pe care doritorii le-au plătit sub forma unui abonament, iar după ce am primit toate fasciolele, le-am dus la o legătorie şi am obţinut monumentala carte (în 1982).

La 9 august 1980, în timp ce eu eram la Timişoara, socrul meu, Ioan Vlas, mi-a spus, la telefon, că a doua zi urma să ridice, de la poştă, fascicolele Istoriei călinesciene.

Peste doi ani, a reapărut¸în sfârşit, ediţia a doua, revăzută şi adăugită a Istoriei călinesciene, ediţie şi prefaţă de Al. Piru (Editura Minerva, Bucureşti, 1982). Comparând cele două ediţii, se poate vedea că ediţia Drăgan a înlocuit o fotografie a lui Geo Bogza cu o caricatură a acestuia (nu ştiu de ce, probabil cei doi au polemizat), iar ediţia Piru a eliminat poza lui Goga cu Antonescu.

În fine, am fost uimit de volumul lui Drăgan, Europa Phoenix (volumul III din serialul său, Prin Europa), pentru un lucru incredibil: el publicase aici Testamentul celebru al lui Petru cel Mare (pe care Federaţia Rusă, prin războiul din Ucraina, pare a-l actualiza). Tot aici am citit, pentru prima oară, despre faptul că ortodocşii folosesc aceeaşi linguriţă când iau Sfânta Împărtăşanie (problemă atât de dezbătută în perioada pandemiei).

În 2005, Iosif Constantin Drăgan a fost pe locul 2 în topul celor mai bogaţi români (avea afaceri cu petrol şi gaz). El rămâne în istoria culturii şi civilizaţiei române nu doar prin cărţile sale (de drept, memorii, de istorie – multe dedicate mareşalului Ion Antonescu şi civilizaţiei daco-trace), ci şi prin alte iniţiative. A întemeiat Universitatea Europeană “Drăgan”, de la Lugoj, a înfiinţat instituţii de presă (radio, TV, ziare), a făcut diverse donaţii unor unităţi româneşti de învăţământ, încă înainte de 1989 (instalaţii de tradus, de pildă). A finanţat construirea, lângă Orşova, a celei mai înalte sculpturi în piatră din Europa, înaltă de 55 de m şi lată de 25, înfăţişându-l pe Decebl.

La vârsta de 78 de ani, s-a căsătorit cu Daniela Veronica Guşe, fiica generalului Ştefan Guşe, fost şef de Stat Major al Armatei Române (1986-1989), cu un rol important în Revoluţia din 1989 (între altele, a refuzat ajutorul sovietic pentru restabilrea ordinei în ţară).

Am scris acest capitol şi ca un omagiu adus marelui om de afaceri şi om de cultură, ale cărui viaţa şi operă au căzut într-o nedreaptă uitare, deşi autorul a făcut atât de mult pentru posteritatea sa (şi-a comandat, încă în timpul vieţii, o statuie la Lugoj, oraşul său natal).