Cunoscând activitatea mea literară, desfăşurată în paginile revistelor Echinox, Tribuna, Viata românească, România literară, Amfiteatru, Viaţa studenţeacă etc., din anii 1977-1982, profesorul Mircea Zaciu mi-a propus să fac o ediţie dintr-un scriitor interbelic, de care nu auzisem, Horia Bottea.
Cum s-au întâmplat, de fapt, lucrurile. Eminentul nostru dascăl, Mircea Zaciu, îi oferise această ediţie fostului său profesor de literatură română, de la Oradea, Zaharia Macovei, sau poate că acesta avusese ideea ediţiei, nu ştiu exact. Cert e faptul că Zaharia Macovei nu a făcut o ediţie la nivelul ştiinţific cerut, încât profesorul Zaciu a apelat la mine, mai întâi pentru prefaţă. Intrând în posesia dactilogramei cărţii, mi-am dat seama că textele nu sunt corect transcrise, deşi experienţa mea de editor era atunci abia la început, asa că a trebuit să mă implic şi în transcrierea textelor (operaţiune semnată de Zaharia Macovei şi de mine).
Titlurile din sumar au fost reorganizate astfel: I – poezii originale şi traduceri; II – schiţe şi pamflete; III – crochiuri literare. Secţiunea a III-a a fost divizată, la rându-i, în patru compartimente: crochiuri propriu-zise, portrete româneşti, portrete străine şi cronica franceză. În cadrul fiecărei secţiuni, textele au fost orânduite cronologic.
Răsfoind acum ediţia, la experienţa pe care o am, desigur că aş concepe altfel cartea. Ea nu are greşeli grave de editare, ci doar unele lipsuri cauzate de cenzura vremii. Redactor al cărţii a fost doamna Viorica Mării, sora scriitorului D.R. Popescu, care era căsătorită cu lingvistul Ion Mării, cu care ulterior voi fi coleg la Institutul de Lingvistică şi Istorie Literară “Sextil Puşcariu” din Cluj-Napoca. Îmi amintesc că i-am dus dactilograma la editură, dar nu am fost inspirat să îmi fac o copie cel puţin a sumarului, ca să văd ce texte vor fi eliminate. Ştiu sigur că un portret îi era dedicat filosofului Ion Petrovici, persoană indezirabilă atunci, fiindcă făcuse parte din Guvernul Ion Antonescu.
În Notă asupra ediţiei se scrie, între altele: “Schiţele şi pamfletele au fost preluate integral (din presa vremii sau din alte surse, n. I.R.), cu excepţia câtora cazuri, în care s-au suprimat unele pasaje, fără valoare literară, a căror lipsă nu impietează asupra întregului.” Nu ştiu dacă Zaharia Macovei sau redactorul cărţii a găsit această formulare eufemistică, pentru a eluda intervenţia cenzurii.
A doua observaţie interesantă este că pasajele eliminate sunt marcate cu trei puncte, nu prin croşete, cum ar fi fost normal (croşete care nu se mai puteau folosi, din moment ce, în martie 1977, cenzura din România a fost desfiinţată oficial. Un editor curajoşi, precum Victor Iova, a folosit croşetele, totuşi, în editarea opera lui Ion Agârbiceanu, detaliu care m-a ajutat enorm, când am editat eu însumi opera literară a scriitorului ardelean).
Confruntând unele textele din volumul editat cu cele publicate în reviste, mi-am dat seama că unele pasaje au fost eliminate fără mitov, altele din cauza cenzurii.
Horia Bottea a fost un autor preţuit de Tudor Arghezi, Geo Bogza, Ion Vinea sau Octav Şuluţiu, nu numai pentru talentul şi calităţile sale intelectuale, ci şi pentru atitudinea demnă şi caracterul său ireproşabil, sustras oricăror tranzacţii de conştiinţă.
Numele lui este cunoscut mai mult în ipostaza de “personaj literar” decât de scriitor, graţie lucrării lui Geo Bogza – O supă şaptezeci şi cinci de minute la Mizil: descinzând în oraşul hulit cândva de Caragiale, autorul Cărţii Oltului îi trimitea lui Horia Bottea, în “minutul 46”, o savuroasă telegramă, semnată “Caragealis”, cu convingerea că destinatarul ar face cel mai mult haz de o asemenea întâmplare, perpetuându-i astfel numele în posteritate.
Viitorul poet, pamfletar şi eseist s-a născut la 3 martie 1891, în oraşul Râmnicu-Vâlcea, ca fiu al lui Anton Bottea şi al Mariei (n. Zugrăvescu). Descindea dintr-o familie de fini cărturari, cu nume întâlnite în istoria culturii române, precum C. Bottea, lexicograf, sau A. Bottea, autorul unor lucrări de drept şi economie. Îşi face studiie liceale în oraşul natal, după care urmează Facultatea de Drept şi Facultatea de Litere şi Filosofie ale Universităţii din Bucureşti.
A debutat cu un eseu despre Alfred de Musset şi George Sand în Junimea (1909) din Râmnicu-Vâlcea, colaborând apoi la un mare număr de reviste ale timpului: România ilustrată (1912-1913), a lui Ion Rusu-Abrudeanu, Cronica (1915-1916) lui Tudor Arghezi şi Gala Galaction, Chemarea (Iaşi, 1918) a lui Ion Vinea, Hiena (1919), Cuvântul liber (1919-1924) al lui Eugen Filotti, unde îşi publică răsunătoarea sa demisie din magistratură, Bilete de papagal (1928-1938) ale vechiului său prieten, Tudor Arghezi, Strada (1932-1936), editată la Câmpina de Al. Tudor-Miu, Pâmântul (Călăraşi, 1932-1934), al lui Eugen Cialâc, Convorbiri literare (1935-1936), conduse de Al. Ţzigara-Samurcaş, Lanuri (1936-1937), scoase la Mediaş de George Popa şi Mihai Axente, Symposion (Cluj, 1938-1939), Tribuna literară (1941) şi Claviaturi (1941-1943), ultimele două apărute la Braşov, sub conducerea lui Octav Şuluţiu, respectiv Gherghinescu Vania, precum şi la alte publicaţii.
Pe la mijlocul perioadei interbelice, înainte ca istoria să devină cumplită şi neiertătoare, Horia Bottea se întâlnea, la Câmpina, cu câţiva oameni “foarte deosebiţi ca fire şi ca atitudine faţă de societate” (Geo Bogza), dar pe care îi lega un destin comun, aşezat sub semnul poeziei: Geo Bogza, Constantin Stelian, Al. Tudor-Miu şi Simion Stolnicul, ulterior scriitorul legând prietenii cu Octav Şuluţiu, Gherghinescu Vania ş.a. A funcţionat ca magistrat în diferite oraşe ale ţării, despre care vorbeşte în proza sa ironico-satirică: Buzău, Pătârlagele, Iaşi, Cluj, Oradea, Câmpina, Ocna Sibiului şi Braşov.
S-a stins din viaţă la 22 iunie 1948, la Braşov.
Regret că, în perioada elaborării ediţiei, nu am solicitat o fotografie din partea familiei (care păstra cele patru scrisori de la Tudor Arghezi), nici realizatorii colecţiei “Restituiri” neavând ideea de a insera fotografiile autorilor publicaţi în colecţie, astfel că posteritatea nu cunoşte chipul scriitorului.
Câteva cuvinte despre colecţia “Restituiri” a Editurii Dacia. Din câte îmi amintesc, Mircea Zaciu ar fi spus într-un interviu că numele colecţiei i-a fost inspirat de un carton, aflat la intrarea în sala de lectură a profesorilor, de la BCU, care indica locul unde trebuie restituite cărţile. Coperta colecţiei a fost concepută de graficianul Vasile Pop Silaghi, fiecare ediţie din colecţie având o altă culoare. Colecţia a început în 1972 şi a continuat până în 1985, când profesorul Zaciu a plecat în Germania. În acest interval, au fost tipărite 80 de numere din colecţie, incluzând cărţi mai puţin cunoscute ale unor autori mari (Blaga, Arghezi, Iorga, Ibrăileanu, Agârbiceanu, Hortensia Papadat-Bengescu, Cipariu, Hasdeu, Pârvan, Camil Petrescu, Lovinescu, Goga, Slavici ş.a.), dar şi opere ale unor autori mai puţin cunoscuţi: Ioachim Botez, Oscar Lemnaru, Francisc Hosssu-Longin, Peter Neagoe, Ioan Droc, Emanoil Bucuţa, Septimiu Bucur (originar din satul Gâmbuţ, unde eu am urmat clasa a V-a), Constantin Fântâneru, Teodor Scorţescu, Teofil Frâncu, Ioan Timuş, Virgil Oniţiu şi alţii. De remarcat că multe ediţii au fost făcute de foşti studenţi ai profesorului Zaciu, care abia teminaseră facultatea: Ion Simuţ, Radu G. Ţeposu, Gheorghe Perian, Ilie Rad sau colegi de catedră (Mircea Muthu, Ion Pop, Aurel Sasu, Doina Curticăpeanu, Maria Protase, Ion ŞEuleanu, Valentin Taşcu, Sergiu Pavel Dan ş.a.), Zaciu însuşi îngrijind şi prefaţând ediţia Peisagii, a lui Nicolae Iorga.
Acesta a fost debutul meu editorial, care mi-a adus o mare bucurie. În fond, şi Mircea Eliade (iertată să-mi fie trimiterea) a debutat cu ediţia Bogdan Petriceicu Hasdeu, Scrieri literare, morale şi politice. Ediţie critică, cu note şi variante, de Mircea Eliade, Fundaţia pentru Literatură şi Artă „Regele Carol II”, Bucureşti, 1937.
Ştiu că, între cei care au recenzat cartea, s-a numărat Doamna Rodica Zafiu, eminenta lingvistă de azi.
Foarte interesante informaţii despre colecţia Restituiri şi despre Horia Bottea, despre care eu nu am auzit.
Mi-a plăcut mult prezentarea. Un debut editorial cu adevărat promiţător.