Încă din primul an de liceu, orizontul meu de lectură şi cultură devenea tot mai extins. De pildă, din banii obţinuiţi la colindat, la Craciunul anului 1970, mi-am făcut un abonament la Scânteia tineretului. Am început să citesc presa literară (sub influenţa colegului Ioan Bucşa, deja familiarizat cu aceasta), respectiv România literară şi Luceafărul. În paralel, continuam să citesc revista Cutezătorii, de care fusesem atât de ataşat în gimnaziu, dar şi România liberă, Magazin istoric, Tânărul leninist sau Magazin, publicaţia din urmă având un caracter de cultură generală, care corespundea spiritului meu dornic de cunoaştere. Voiam cu ardoare, să ajung o personalitate, exact ca şi adolescentul miop din romanul omonim al lui Mircea Eliade.
Probabil că în coloanele săptămânalului Magazin am citit legenda privind recompensa cerută regelui de inventatorul şahului. Pe Internet există tot felul de variante ale legendei, conform căreia inventatorul ar fi cerut un bob de grâu pentru prima pătrățică a tablei de șah, 2 boabe pentru a doua, 4 boabe pentru a treia, 8 pentru a patra pătrățică… și aşa mai departe, până ce toate cele 64 de pătrate ale tablei vor fi fost acoperite de grâu.
În realitate, inventatorul a cerut altfel răsplata: un bob de grâu pentru prima pătrățică a tablei de șah, 2 boabe pentru a doua, 4 boabe pentru a treia, 16 pentru a patra pătrățică, 256 pentru a cincea pătrăţică etc., până la cea de-a 64-a pătrăţică a tablei de şah, cu alte cuvinte nu dublul pătrăţelei anterioare, ci suma la pătrat a acesteia, ceea ce schimbă radical datele problemei (în loc să ia 32 de boabe, de exemplu, pentru a cincea pătrăţică (16 + 16 = 32), a cerut 16 x 16 = 256). În orice caz, regele a crezut că grâul cerut intră într-un sac, dar realitatea era alta: tot grâul din imperiu nu ajungea pentru plata solicitată de inventator!
Atunci regele a cerut sfatul unui matematician al curţii sale, care l-a scos din încurcătură pe rege. Acesta i-a propus inventatorului să vină el însuşi la curte şi să îşi numere boabele de grâu pe care le ceruse. “Chiar dacă Sessa (numele inventatorului, n. I.R.) număra câte un bob pe secundă, fără întrerupere, ar fi putut să strângă în 6 luni abia 1 m3 de grâu, iar în 10 ani 20 m3 de grâu. În orice caz, brahmanul nu ar fi terminat de numărat boabele ce le-a cerut nici în 100.000 de ani.”
Dacă ar fi cerut doar dublul numărului de boabe din căsuţa anterioară (adică 2n64), suma boabelor ar fi fost următoarea: 18.446.744.073.709.551.616, care se citeşte astfel: 18 trilioane, 446 biliarde, 744 bilioane, 73 miliarde, 709 milioane, 551 mii, 615.
La 4 septembrie 1971, îmi propusesem ca, timp de 40 de zile, să socotesc, manual, numărul boabelor de grâu primite de inventatorul şahului, operaţiune care trebuia să se finalizeze la 14 octombrie 1971. Dar mi-am îndeplinit planul mai repede (eram contemporan cu planurile cincinale comuniste, făcute ín patru ani şi jumătate!”).
La 26 septembrie 1971, scriam că am terminat culcului şi ajunsesem la o anumită sumă. Din păcate, nu mi-am notat în jurnal cifra respectivă şi nu am păstrat nici foile pe care am făcut calculele aferente, pentru a vedea travaliul la care m-am supus de bună voie.
Ca să fiu sigur că am calculat corect, am trimis rezultatul obţinut redacţiei săptămânalului Magazin, care, în 4 martie 1972 (anul XVI, nr. 752, sâmbătă, 4 martie 1972, p. 20) mi-a dat următorul răspuns:
“Radu Ilie, elev, Lic. Nr. 1, Luduş. Problema ridicată este într-adevăr interesantă. Se pare că valoarea calculată personal este cea corectă. În diverse publicaţii, pot apărea şi alte valori numerice, fie pentru că nu se urmăreşte o mărime riguroasă, deci eventual recurgându-se la o «rotunjire» a valorii finale, fie pentru că sânt posibile şi unele greşeli, existente chiar în materialele originale, datorate autorilor sau tiparului. Calcularea exacta şi rapidă a numărului în cauză s-ar putea face în prezent cu un calculator electronic, de pildă la Institutul de Matematică din Bucureşti.”
Nu am mai scris institutului respectiv, probabil satisfăcut că aveam o confirmare a faptului că suma calculată de mine era cea corectă.
Dar dacă inventatorul ar fi cerut suma la pătrat?
P.S. Dacă cineva deţine informaţii despre această problemă, rog să mă contacteze.