Cu Andreea Marin Bǎnicǎ, în cǎutarea “mǎrilor de sub pustiuri” (La Realitatea TV, în direct, la emisiunea “Trezeşte România!”)

Marele scriitor român, Dumitru Radu Popescu, are o povestire intitulatǎ Mǎri sub pustiuri, prezentǎ, înainte de 1989, în manualele noastre le limba şi literatura românǎ. Ideea centralǎ a acestei povestiri este cǎ existǎ în om forţe incalculabile, valori ascunse, energii incomensurabile, care se aflǎ în stare latentǎ şi aşteaptǎ împrejurǎrile potrivite pentru a ieşi la suprafaţǎ, pentru a fi puse în valoare.

Mi-am amintit de aceastǎ excelentǎ povestire, încǎrcatǎ cu valenţe simbolice, citind Trezeşte România! – manifest cǎtre români, semnat de Doamna (majuscula nu este întâmplǎtoare!) Andreea Marin Bǎnicǎ, din care citez doar un scurt fragment: “Trǎim într-o Românie în care oamenii valoroşi rǎmân adesea nevǎzuţi, neobservaţi, în favoarea personajelor controversate, vedete de o zi, pentru care existǎ întotdeauna <<spaţiu>> destul în presǎ, la tv etc., pe motiv cǎ <<fac audienţǎ>>, <<asta vrea publicul>>. Am fost întotdeauna de principiul cǎ publicul poate fi şi educat în spirit constructiv, poate fi învǎţat sǎ simtǎ şi sǎ foloseascǎ emoţia pozitivǎ, poate sǎ înţeleagǎ cǎ viaţa meritǎ a fi înzestratǎ, trǎita frumos şi demn pânǎ la capǎt, preţuita. […]

Din toate cele pe care l-am vǎzut, trǎit, simţit, adulmecat în acest fel, am înţeles un lucru important: minunile pe pǎmânt sunt înfaptuite de <<oameni-minune>>. Nu apar din senin. Existǎ oameni care au idei, nu doar pentru ei înşişi, ci şi pentru alţii, oameni potriviţi la locul potrivit, pe care însǎ nu ştim sǎ îi preţuim îndeajuns la noi acasǎ, nu îi valorizǎm aşa cum meritǎ, nu îi iubim, le punem piedici, îi invidiem în loc sǎ înţelegem calea potrivitǎ pentru a ne fi tuturor mai bine: sǎ îi remarcǎm, sǎ îi urmǎm, sǎ fim solidari cu ei, sǎ ne bucurǎm împreunǎ de finalitate. Ne uitǎm peste gardul vecinului, cǎutându-i pricina, mai degraba decât sǎ cǎutǎm sǎ facem mai bine ceva în propria curte. În schimb, ne mirǎm cu spor şi ne uitǎm cu veşnicǎ admiraţie la popoare mai avansate, de parcǎ le-ar fi picat din cer ceea ce au şi nici prin cap nu ne trece cǎ stǎ în puterea noastrǎ sǎ avem şi la noi acasǎ ceea ce vedem peste graniţe.

Se deruleaza sub ochii noştri, agresiv, la vedere, o Românie în care frivolitatea, şmecheria, violenţa, scandalul sunt ridicate la rang de virtute, de divertisment de calitate, iar a face ceva bun pare desuet şi e mereu pus la îndoialǎ (<<ei, are el un scop ascuns sǎ facǎ asta…>>), în consecinţǎ ţi se pun piedici la tot pasul, pentru cǎ ai o idee, pentru cǎ lupţi pentru ceva în care crezi, şi o faci la tine acasǎ, în loc sǎ alegi sǎ-ţi împlineşti mai uşor menirea peste hotare.”

Într-un asemenea context, Andreea Marin Bǎnicǎ a iniţiat emisiunea “Trezeşte România!”. Adicǎ exact atunci când noi, românii, aveam cel mai mult nevoie de ea.

Mulţi studenţi m-au întrebat cui se datoreazǎ faptul cǎ Andreea Marin Bǎnicǎ a ales facultatea noastrǎ în vederea primei filmǎri pentru aceastǎ emisiune. În anul 2007, i-am scris o scrisoare Doamnei Andrea Marin Bǎnicǎ (pe care o voi numi de acum încolo simplu, Andreea), pe adresa Televiziunii Române, prin care o invitam sǎ ţinǎ o conferinţǎ la Cluj. Cu ocazia acelei conferinţe, intitulate Statutul jurnalistului – o provocare în jungla în care trǎim, mi-am dat seama cǎ invitata mea era o perfecţionistǎ, cǎ era generoasǎ, bunǎ, punctualǎ, corectǎ, ca sǎ nu mai vorbesc de frumuseţe şi inteligenţǎ. Aşa a început colaborarea noastrǎ.

Noua emisiune, iniţiatǎ de Andreea la Realitatea TV, împreunǎ cu Fundaţia Preţuieşte Viaţa!, este conceputǎ dupǎ chipul şi asemǎnarea Andreei. Pentru mine şi pentru studenţii mei, prima ediţie a emisiunii a fost o excelentǎ lecţie de jurnalism, care a fǎcut cât zece seminarii la facultate. Am vǎzut o femeie super elegantǎ, în ciuda adaptǎrii vestimentaţiei la formatul emisunii (rochie neagǎ şi bluzǎ crem, pânǎ la baza gâtului), cu un corp parcǎ sculptat.

Emisiunea a fost expresia unui jurnalist profesioinist, care are în spate ani buni de televiziune (de ar fi sǎ amintesc doar emisunea “Surprize, surprize…”, care a durat aproape un deceniu). M-am convins de acest lucru încǎ în urmǎ cu cinci ani, când am realizat împreunǎ un interviu, pentru revista de culturǎ Tribuna (Andreea Marin Bănică: “Mă documentez foarte bine înainte de orice interviu, nu sufăr de autosuficienţă şi consider că în fiecare zi mai am câte ceva de învăţat”, în Tribuna, an V, nr. 112, 1-15 mai 2007, p. 30).

Andreea este un profesionist care stǎpâneşte perfect arta interviului, editorialului, a reportajului, a anchetei sociale – specii care şi-au dat mâna într-un mod firesc. Am vǎzut-o pe Andreea, pe platoul Realitǎţii TV, pe cât de sensibilǎ şi delicatǎ, pe atât de autoritarǎ. Dǎdea indicaţii de regie, fǎcea modificǎri de scenografie, solicita regizorului de platou focalizarea luminii pe un anumit obiectiv, controla sunetul şi imaginea – controla totul. Vǎzând câtǎ energie are aceastǎ femeie, de ce capacitate de concentrare dispune, ce nervi consumǎ pentru a ţine emisiunea în frâu, mai multe studente mi-au spus cǎ renunţǎ definitiv la ideea de a deveni moderatoare de televiziune. Nu s-ar putea ridica la înǎlţimea Andreei!

Mulţi au fǎcut comparaţie între aceastǎ emisiune şi o alta, de la acelaşi post de televiziune. Nici nu vreau sǎ fac comparaţii. Diferenţa dintre ele este enormǎ. Ca diferenţa dintre manele şi muzica simfonicǎ, Andreea regǎsindu-se, evident, în muzica simfonicǎ (asocierea ei cu Alexandru Tomescu, artistul care cântǎ la o vioarǎ Stradivarius, nu este întâmplǎtoare). Din câte mi-am dat seama, dupǎ aceastǎ primǎ emisiune, Andreea are capacitatea de a mobiliza masele, de a genera speranţe în sufletele noastre obosite de mizeria şi corupţia din jur, de nepǎsarea unora şi egoismul altora. Credeam cǎ numai tinerii sunt receptivi la o idee nouǎ şi generoasǎ, dar vǎd cǎ şi maturii vibreazǎ pe aceeaşi lungime de undǎ.

Andreea a înţeles principiul creştin (“Dǎruind vei dobândi!”), dar şi cel filosofic, dupǎ care o bucurie nu poate fi mare cu adevǎrat, dacǎ nu este împǎrtǎşitǎ şi altora. Andreea înţelege cǎ pe pǎmânt este loc pentru fiecare, indiferent de domeniul de manifestare. Andreea îmi confirmǎ încǎ o datǎ teoria mea privind legea compensaţiei (“Eu am trǎit şi vârful, şi prǎpastia! ”, scrie Andreea în manifestul adresat românilor.)

Îmi place de Andreea pentru cǎ împǎrtǎşeşte aceleaşi valori ca şi mine – simplitate, generozitate, bunǎtate, cinste, omenie, cultul familiei şi al prieteniei, spirit de sacrificiu – valori despre care Tudor Vianu spunea cǎ alcǎtuiesc “idealul clasic al omului”.

Am în plan sǎ scriu cândva o carte intitulatǎ Viaţa ca un dar! Filosofia ei va fi aceeaşi ca a emisiunii Trezeşte România!

Mulţumesc, Andreea!