De când mă ştiu, Crăciunul l-am petrecut în familie. La început în familia din Nandra, iar apoi în cea din Cluj.
Acum 60 de ani, mă duceam la colindat în sat. În toate timpurile, în Ajunul Crăciunului, 2-3 copii ne organizam să mergem la colindat. De regulă, mă duceam la colindat cu Livu lu’ Filuc şi Vasile a lu’ Viorel, care erau de un leat cu mine. Prin anii ’60, în Nandra erau vreo 50 de case, aşezate pe două uliţe, aşa că dura ceva pȃnă terminam de colindat. Uneori, după ce terminam o uliţă, veneam cu traista acasă, pentru a deşerta pe pat darurile primite şi a porni apoi pe uliţa din sus. Trebuia să îi spun Mamei de la cine am primit fiecare dar. Ce model am găsit pentru Mama mea:
“Mamă-mea a fost pentru mine un model de cucernicie şi de binefaceri. M-am străduit, călcând pe urmele ei, să nu fac fapte rele, nici să nu le cuget, şi să trăiesc ca şi ea, simplu şi cumpătat, străin de luxul obişnuit al celor puternici.” (Marc Aureliu, Către sine însuşi. Studiu introductiv de V. Pârvan. Traducere din greceşte de Şt. Bezdechi. Cu o prefaţă de E. Bezdechi, Editura Vestala, Bucureşti, 1999, p. 40.
Repertoriul nostru de colinde, al copiilor, era destul de redus: O, ce veste minunată!, Trei crai de la răsărit, Domn, Domn să-nălţăm!, poate mai erau şi altele. Terminam colindatul cu o urare:
Rămâi gazdă sănătoasă,
Cu colinda mea frumoasă,
Şi cu naşterea lui Hristos,
Să vă fie de folos,
Jupâne gazdă!