Am aşteptat aproape douǎ sǎptǎmâni, practic de când a apǎrut afişul privind Concertul anual al Fundaţiei “Mitropolitul Bartolomeu”, acest important eveniment, care tinde sǎ devinǎ un reper cultural al Clujului. Am, fost şi anul trecut, la prima ediţie, al cǎrei program, din câte s-a spus atunci, a fost stabilit de însuşi Mitropolitul Bartolomeu, care spera sǎ apuce împlinirea vârstei de 90 de ani, eveniment care ar fi fost marcat de acel concert. N-a fost sǎ fie!
Un excepţional portret oficial al Mitropolitului, instalat pe scenǎ, îl fǎcea şi atunci, ca şi acum, foarte prezent. Concertul a fost deschis de ÎPS Andrei, care a vorbit foarte frumos despre vrednicul de pomenire Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu. Aşa cum avea sǎ remarce şi Teodor Baconsky, este un fapt destul de rar în lumea româneascǎ, minatǎ de atâtea pǎcate, ca un urmaş sǎ îşi cinsteascǎ predecesorul. În tot cazul, în lumea politicǎ aşa ceva este foarte rar, iar când se întâmplǎ, fenomenul este de scurtǎ duratǎ: de pildǎ, Ceauşescu a perpetuat memoria lui Dej doar câţiva ani, dupǎ care a trecut la condamnarea acestuia. De aceea m-a mirat gestul premierului Mihai Rǎzvan Ungureanu, care a evocat contribuţia preşedinţilor Ion Iliescu şi Emil Constantinescu la dezvoltarea relaţiilor româno-americane.
Ca şi anul trecut, concertul a început cu microrecitalul Coralei “Psalmodia Transylvanica”, dirijat de pr. Prof. Vasile Stanciu, cu participarea a douǎ artiste de marcǎ: soprana Florica Unguraş şi mezzosoprana Maria Pop.
A urmat apoi conferinţa lui Teodor Baconsky (îi scriu intenţionat aşa numele, nu Baconschi, cum a ordonat când era ministru de Externe), care a vorbit, vǎdit emoţionat (a solicitat un pahar de apǎ, apoi a cerut un rǎgaz de câteva minute şi permisiunea de a se aşeza pe scaun), despre personalitatea şi moştenirea Mitropolitului Bartolomeu Anania. Din cuvântul introductiv al pr. Bogdan Ivanov, administratorul Fundaţiei Bartolomeu şi organizatorul concertului anual, am înţeles cǎ Bartolomeu şi-a recunoscut doi “ucenici”: Radu Preda şi Teodor Baconsky (aceastǎ calitate de “ucenic” a lui Radu Preda a recunoscut-o Bartolomeu şi la o conferinţǎ publicǎ, la care am asistat şi eu, despre poezia religioasǎ româneasca). Baconsky a vorbit frumos despre Bartolomeu, subliniind personalitatea lui uriaşǎ, de om de culturǎ, de scriitor, de teolog. A spus cǎ, la ultima lor întâlnire, Mitropolitul i-a mǎrturisit, oarecum testamentar, cǎ a avut douǎ arme cu care a rǎzbit în viaţa: credinţa în Iisus Hristos şi muzica!
A urmat Concertul “De la Mozart la Suitele româneşti”, susţinut de Cvartetul Transilvan, format din: Gabriel Croitoru – vioara I; Nicuşor Silaghi – vioara a II-a; Marius Suǎrǎşan – violǎ; Vasile Jucan – violoncel (acesta fiind ales, recent, şi Rectorul Academiei de Muzicǎ “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca). A fost momentul culminant al serii. Este o încântare sǎ asculţi asemenea artişti profesionişti, care îmi par nişte supraoameni. Îmi vine greu sǎ cred cǎ şi ai au treabǎ cu finanţele, cu cheltuielile de bloc, cu revizia tehnicǎ a maşinii etc. Aşa credeam, în copilǎrie, şi despre preotul din sat, pe care îl vedeam deasupra oamenilor. Îmi amintesc ce şocat am fost când, în bisericǎ, venind cu cǎdelniţa printre oameni, i-am vǎzut … pantofii de om muritor! Repet, când vezi cǎ existǎ lângǎ tine asemenea artişti, parcǎ uiţi de toatǎ mizeria şi rǎutǎţile din jur.
Destul de multǎ lume la concert, feţe bisericeşti (inclusiv din Grecia, prezente la Cluj cu ocazia aducerii unei bucǎţi din crucea pe care a fost rǎstignit Mântuitorul), câţiva oameni politici, universitari şi alţii (Adrian Papahagi, fiul lui Marian Papahagi, a vorbit înainte, în spatele meu, cu Radu Preda, în germanǎ!). Regret cǎ nu a fost şi conducerea Universitǎţii noastre, care nu a figurat nici mǎcar printre sponsorii acţiunii, deşi Universitatea, prin Rectorul ei, face parte din Colegiul director al Fundaţiei.