Cezar Petrescu (1892-1961) reprezintǎ un caz foarte interesant în literatura românǎ, în privinţa adaptǎrii scriitorului la vremea în care trǎia.
În timpul dictaturii lui Carol al II-lea, Cezar Petrescu a condus ziarul România (2 iunie 1938-8 septembrie 1940), ca organ al Frontului Renaşterii Naţionale, partidul lui Carol al II-lea. Ziarul a avut şi un supliment, România literarǎ (1939-1940), înregimentat, desigur, aceluiaşi sistem politic. Cu toate acestea, dupǎ rǎzboi, autorul a fǎcut rapid „pactul cu diavolul”: „În timpul comunismului, acceptând cu voie sau de nevoie noua direcţionare a literaturii, Cezar Petrescu va îmbrǎca în haina prozei toate sloganele propagandistice ale regimului, ajungând unul din stâlpii realismului socialist în etapa lui stalinistǎ”, se scrie în Dicţionarul general al literaturii române, P/R, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2006, p. 205. Ca rǎsplatǎ pentru aceastǎ orientare politicǎ, va fi fǎcut academician, în 1955. Scrie o carte împreunǎ cu unul dintre cei mai zeloşi teoreticieni ai realismului socialist, Mihai Novicov (Nepoţii gornistului, 1952), traduce sau gireazǎ cu prestigiul sǎu numeroase lucrǎri din literatura rusǎ şi sovieticǎ. La tranzacţiile de conştiinţǎ pe care a trebuit sǎ le facǎ, s-au adǎugat numeroase drame personale (sinuciderea unicului sǎu fiu, condamnarea la închisoare pe viaţǎ a celei mai bune surori, fuga peste graniţǎ a celei de-a patra soţii).
În acest context, colaborarea lui la Scânteia mi se pare fireascǎ. Într-un interviu fǎcut cu profesorul Dumitru Micu, acesta îmi mǎrturisea: „După ce trecea pe sub toate furcile caudine redacţionale (redactor, redactor-şef de secţie, redactor-şef adjunct, redactor-şef), orice material de greutate mergea la amintita secţie a CC. Aceasta, ca de altfel şi cenzura de stat (Direcţia Presei), nu cruţa pe nimeni; erau cenzuraţi şi Sadoveanu, Arghezi, Călinescu. În articolele lui Cezar Petrescu se operau amputări şi adăugiri fără a i se cere încuviinţarea. Unora li se scriau articolele în redacţii; ei doar le semnau sau acceptau să fie semnaţi. Personal, am scris şi publicat sub semnătura lui Ralea şi a lui Athanasie Joja.”
Cred cǎ un asemenea caz de cenzurare, fǎrǎ a i se cere autorului încuviinţarea, îl reprezintǎ şi articolul despre Ciprian Porumbescu, publicat în Scânteia, la 2 octombrie 1953.
În 1953 se împlinea un secol de la naşterea compozitorului, iar regimul comunist a ţinut sǎ marcheze adecvat acest eveniment. Cezar Petrescu a scris din proprie iniţiativǎ sau i s-a cerut un articol ocazionat de centenarul naşterii compozitorului.
Graţie amabilitǎţii domnului Nestor Ignat, am intrat în posesia manuscrisului original al articolului. Ca de obicei, voi face o privire comparativǎ între ce s-a publicat în Scânteia, fatǎ de articolul iniţial: ce s-a adǎugat, ce s-a eliminat, ce s-a pǎstrat. În felul acesta, se pot vedea mecanismele cenzurii comuniste. O asemenea analizǎ este extrem de pretenţioasǎ, cerând compararea textelor, rigoare la transcriere etc. Dar meritǎ efortul.