În cunoscuta lui lucrare, Sate şi preoţi din Ardeal (Institutul de Arte Grafice „Carol Göbl, Bucureşti, 1902), Nicolae Iorga aducea un sincer omagiu preoţilor din satele ardelene, care, în ciuda vitregiilor istorice, politice şi sociale, au ţinut nestinsă flacăra identităţii naţionale, a limbii române, a tradiţiilor şi obiceiurilor noastre strămoşesţi.
Asemenea omagii trebuie aduse şi altor generaţii de preoţi, care, în condiţii vitrege, dar de altă natură, şi-au făcut datoria de apostoli ai neamului românesc. Între aceşti preoţi trebuie amintit şi Ilie V. Iacobescu, preot în satul meu natal, Nandra, mai bine de două de cenii, respectiv între anii 1954-1975, de la a cărui naştere s-au împlinit, anul trecut, 100 de ani.
S-a născut la Iaşi, la 19 iulie 1925, ca fiu al Gherghinei şi al lui Vasile Iacobescu. Studii primare, gimnaziale şi liceale la Iaşi, după care urmează, simultan, Institutul Teologic Ortodox de Grad Universitar din Bucureşti (pe care îl termină cu media 10 (zece) şi calificativul „Excepţional”) şi Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti (1944-1948), optând pentru profesia de preot. La 25 februarie 1956, se căsătoreşte cu Anica Botorea, învăţătoare, din satul Petrilaca, jud. Alba, în urma căsătoriei rezultând doi băieţi: Florin Corneliu (1957-2022) şi Ilie Sorin (n. 1961), acesta din urmă stabilit în Italia, după 1990. După aboslvire, lucrează ca preot în satul Bărboşi, din jud. Sibiu (1948-1954), după care se transferă, la cerere, în comuna Aţintiş, din jud. Mureş (având ca Filie satul Nandra) (1954-1975), după care se transferă la Parohia din Uioara de Jos, jud. Alba (1975-1982). După un stagiu de doar trei luni, la Parohia din Nima Râciului, comuna Râciu, jud. Mureş (1.04.1982-1.07.1982), se pensionează. A trecut la Domnul în anul 1993.
În arhiva preotului Iacobescu (la care am avut acces prin generozitatea fiului acestuia, violoncelistul Sorin Iacobescu, căruia îi aducem mulţumiri şi pe această cale) se găseşte o foarte bogată corespondenţă, care depune mărturie despre anvergura intelectuală a preotului Iacobescu, despre profunda sa implicare în viaţa Bisericii. Amintesc doar câteva nume de ierarhi şi mari teologi, aflaţi în corespondenţă cu preotul Iacobescu: Episcop dr. Visarion V. Aştilean-Răşinăreanu, Episcop vicar al Mitropoliei Ardealului, fost Episcop al Aradului; Preot prof. univ. dr. Ene Branişte, profesor la Institutul Teologic Ortodox din Bucureşti; prof. Mihail Coropciuc, prof. dr. Eugen Neculau, prof. dr. Ilie Gheorghiţă, Protopop stavrofor Traian Belaşcu, vicar arhiepiscopesc; pr. Dumitru Soare, consilier patriarhal; prof. univ. dr. Theodor M. Popescu, prof. univ. dr. Nicolae Baron, prof. univ. dr. Nicolae Chiţescu – cadre didactie la Institutul Teologic de Grad Universitar din Bucureşti.
Cele mai valoroase scrisori mi se par cele primite de la fostul său profesor, Ene Branişte. Astfel, într-o scrisoare din 31. III. 1953, profesorul îi spunea că unul dintre studiile pe care i le-a trimis, spre publicare, a fost apreciat pentru „ordinea sistematică a planului şi, mai ales, prin tonul lui viu, cald şi înflăcărat, străbătut de dragostea adevărată pentru Biserica în care ne-am născut şi pe care o slujim. E o admirabilă apologie a Ortodoxiei, din punctul de vedere al rolului ei istoric şi social.”
Cu altă ocazie, îi scrie: „Sunt bucuros să văd că ţi-ai păstrat agerimea de spirit şi preocupările cărturăreşti, de care ai dat dovadă în facultate.”
Într-o altă scrisoare, profesorul Branişte ridică şi problema cenzurii, care, evident, exista şi în publicaţiile religioase. „N-am putut spune acolo tot ce se putea spune – i se confesează profesorul Branişte – şi, mai ales, aşa cum trebuie spus, cu privire la obiectul recenziei mele” (era vorba de o recenzie la ultima ediţie a Liturghierului, recenzie pe care o făcuse teologul bucureştean).
Când s-a trecut la redactarea noului Tipic, preotul Iacobescu a făcut propuneri concrete, pentru ameliorarea unor regulamente din acest Tipic, ceea ce arată implicarea sa profundă în viaţa Bisericii. De altfel, profesorul Branişte l-a informat că a remis o scrisoare de-a sa Patriarhului Justinian Marina, dovadă a importanţei problemelor ridicate de tânărul preot Ilie V. Iacobescu.
Preotul Ilie Iacobescu citea literatură de specialitate (inclusiv în limbi străine), fiind un adevărat poliglot, vorbind limbile germană, franceză, italiană, greacă şi idiş), pe care o comenta în scrisori. Voia să facă un doctorat în teologie, dar era prea departe de Bucureşti, de aceea i se sugerează să îşi caute un transfer, într-o localitate mai aproape de Capitală, pentru a se putea ocupa de elaborarea tezei, lucru care, din păcate, nu s-a petrecut.
În 2021, am publicat monografia satului Nandra, în care un capitol consistent este dedicat Bisericii din sat (Doina Rad; Ilie Rad, Nandra. Un sat care aluneca-n uitare. File din monografia şi din „romanul” satului. Prefaţă de Acad. Ioan-Aurel Pop, Preşedintele Academiei Române. La 710 ani de la prima atestare documentară, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2021), astfel încât am aflat multe informaţii privind activitatea preotului Ilie V. Iacobescu.
O problemă importantă în viaţa Bisericii din Nandra, a preotului Ilie V. Iacobescu şi a Consiliului Parohial, în intervalul 1955-1965, a fost situaţia Casei Parohiale din sat. În procesul verbal din 20 mai 1962, citim următoarele cuvinte, cu aprecieri foarte dure la adresa autorităţilor laice comuniste: „P.c. preot preşedinte (al Consiliului Parohial, n. ns.), luând cuvântul, arată că situaţia în care se găseşte Casa Parohială este deplorabilă. Pe lângă faptul că imobilul în cauză e foarte vechi, din 1880, şi zidul e din pământ, de câţiva ani încoace, precis din 1950, de când Casa Parohială a fost ocupată de Cooperativa de Consum din Bichiş – cu filiala Nandra –, s-a adăugat şi lipsa de grijă condamnabilă a conducătorilor cooperativei din Bichiş, care n-au plătit în toţi anii cât au folosit casa niciun leu chirie, n-au făcut nicio reparaţie la casă, nici de mică însemnătate, ca de pildă văruit în interior etc. şi ceea ce merită toată indignarea noastră pentru cei vinovaţi, în decurs de atâţia ani (12, n. ns.), au deteriorat casa, lăsând-o acum într-o stare extrem de slabă şi dărăpănată, cu cerdacul lipsă, cu ţigle lipsă, cu pereţii distruşi în interior şi exterior.” (Ibidem, p. 105).
La 19 februarie 1956, Consiliul Parohial a fost convocat pentru stabilirea „salarului lunar din fonduri proprii ale Filiei Nandra, pentru preotul deservant al Filiei”. Este interesant cum justifică preotul Iacobescu, cu argumente din Biblie, solicitarea de stabilire a unui salariu, din partea Filiei Nandra. „Luând cuvântul, p.c. preot preşedinte arată că fiecare sfinţit slujitor al Altarului, după cuvântul Domnului, este lucrător al Său şi «vredinic este lucrătorul de plata sa» (Matei, 10,10), iar Sfântul Apostol Pavel arată că «aşa a rânduit Domnul, pentru cei ce propovăduiesc Evanghelia, ca din Evanghelie să se hrănească» (I Corinteni, 9,14). Pentru îndeplinirea acestei porunci evanghelice şi apostolice, cât şi pentru arătarea dragostei credincioşilor faţă de păstorul lor şi pentru a arăta vădit preţuirea ce-o dau muncii sale preoţeşti, p.c. preot Ilie V. Iacobescu cere Consiliului Parohial să stabilească un salar lunar din fondurile proprii Filiei Nandra.” Salariul stabilit, conform regulamentelor bisericeşti în vigoare, era de 160 de lei lunar, jumătate din salariul avut de preotul Iacobescu la Parohia Aţintiş, şi anume de 335 de lei. Procesul-verbal din 16 martie 1957 este semnat de următorii năndreni: Oniţiu Gligor, Damian Lenuţa, Brudan Alexandru, Brudan Aurel, Boldea Partenie, Brudan Onisie şi Cozma Casian.
Ultimul proces-verbal din registrul amintit este din 17 iulie 1966 şi se referă la alegerea membrilor comisiei de inventariere. Preotul Ilie V. Iacobescu face referire la Odinul nr. 231, din 22.06.1966, al Oficiului Protopopesc Ortodox Român Luduş, prin care se dau dispoziţii pentru efectuarea lucrărilor de inventariere. Comisia aleasă este formată din: Preot paroh Ilie V. Iacobescu, în calitate de preşedinte al comisiei, şi Brudan Aurel şi Iacob Viorel, ca membri. Aceasta a fost, de fapt, ultima inventariere a bunurilor Bisericii din Nandra, făcută cu responsabilitate şi în mod profesionist, calităti pe care nu le-am mai găsit în documentele ulterioare de inventar.
Preotul Ilie V. Iacobescu putea deveni un teolog strălucit şi merita o carieră universitară. Dar a preferat să ramână lângă parohienii săi de la ţară. Cazul acesta îmi aminteşte de Aron Pumnul, marele dascăl al lui Eminescu, de la Cernăuţi. Invitat la Universitatea din Iaşi, întemeiată de Domnitorul Cuza, în 1860, Aron Pumnul a dat următorul răspuns: „N-am primit, nici nu primesc, deşi aici (la Cernăuţi, n. I.R.) am o leafă foarte mică, fiindcă trebuinţa cere să rămân încă cu tinerimea română bucovineană, ca să o deştept din amorţeala şi letargia în care se află cufundată.”
Cunoscând anvergura intelectuală şi morală a preotului Ilie V. Iacobescu, aş fi bucuros, dacă s-ar găsi un tânăr student teolog, care să facă o monografie consacrată acestui preot vrednic, precum şi o ediţie cu toată corespondenţa sa. Ar avea la dispoziţie toată arhiva preotului Ilie V. Iacobescu, precum şi ajutorul fiului acestuia, Sorin Iacobescu.