La 16 mai se împlinesc 100 de ani de la naşterea lui Gavril Scridon, filolog eminent şi dascãl apreciat de toate generaţiile de studenţi de la Facultatea de Litere a Universităţii clujene, reprezentant de marcã al şcolii clujene de criticã şi istorie literarã, pe care a ilustrat-o prin numeroase volume de studii, ediţii critice, antologii etc. A fost fiul lui Vasile Scridon şi al Ioanei (n. Iloaie), ţărani. Urmează şcoala primară în satul natal (1929-1933), apoi opt clase la Liceul Grăniceresc “George Coşbuc” din Năsăud (1933-1941). Îşi continuă studiile la Universitatea “Ferenc József” din Cluj (1941-1944), luându-şi licenţa (în filologie modernă: franceză, română şi estetică) la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universitãţii “Regele Ferdinand I” (1946). A funcţionat în învăţământul liceal şi gimnazial din Năsăud (1944-1948), Sângeorz-Băi (1948-1950) şi Cluj (1950-1952); din 1952, conf. univ. la Universitatea Maghiarã „Bolyai”, apoi, din 1959, prof. la Universitatea „Babeş-Bolyai” din acelaşi oraş. A condus, timp de 12 ani (1973-1985), Catedra de literatură română, comparată şi teorie literară de la Facultatea de Filologie din Cluj. Prin cumul de funcţii, a fost redactor al revistei Tribuna (1957-1959), cercetător la Institutul de Lingvistică şi Istorie Literară al Academiei R.P.R. (1953-1954), şef de catedră la Institutul Medico-Farmaceutic din Tg. Mureş (1959-1964, la Catedra de limba română şi limbi străine), decan şi şef de catedră la Institutul Pedagogic de Trei Ani din Tg. Mureş (1960-1967). Lector de limba şi literatura română la Universitatea “Ludwig Maximilian” din München (1968-1970). Un nou stagiu în străinătate, în calitate de profesor oaspete (“vendégprofesszor”), la Universitatea “Eötvös Loránd” din Budapesta, Catedra de filologie română, timp de 9 ani (1982-1991), unde a predat cursuri de limbă, stilistică, istoria literaturii române din sec.XIX şi cursuri speciale consacrate poeţilor M. Eminescu şi G. Coşbuc. A debutat în ziarul Tribuna Ardealului (1941), cu articolul de folclor Obiceiul „Cununei” pe valea Someşului Mare, iar editorial cu vol. Pagini despre G. Cosbuc (1957). Dr. în filologie (1968) cu teza Ecouri literare universale în poezia lui Coşbuc.
A publicat volumele: Pagini despre Coşbuc. Contribuţii la cunoaşterea vieţii şi operei poetului, 1957; George Cosbuc – Bibliografie (în colab. cu Ioan Domşa), 1965; George Coşbuc şi pãmântul natal, Cluj, 1966; ed. a II-a, Bistriţa, 1973; Liviu Rebreanu pe plaiuri nãsãudene, Cluj, 1967; Ecouri literare universale în poezia lui Coşbuc, Bucureşti, 1969; George Coşbuc în locurile anilor de ucenicie, Bistriţa, 1975; Liviu Rebreanu între „Oameni de pe Someş”, Bistriţa, 1976; Postum i-a apărut Viaţa lui George Coşbuc. Pref. de Ion Vlad, Cluj‑Napoca, 2003 (ediţia a II-a, 2016). Este autorul importantei Istorii a literaturii maghiare din România (1996).
A îngrijit ediţia criticã G. Coşbuc (Opere, I-IV, 1966-1982). A fost preşedintele Filialei Cluj a Societăţii de Ştiinţe Filo logice din România (1978-1991), etapă care a coincis cu perioada de glorie a filialei. Colaborãri la Tribuna, Steaua, Gazeta literarã, Sãptãmâna etc. Iniţiator şi redactor principal al buletinului Pro Didactica (cu studii şi în limba maghiară), destinat, în primul rând, perfecţionării cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar, buletin din care au apărut cinci volume. Pentru activitatea sa literară şi ştiinţifică a fost ales membru titular al Uniunii Scriitorilor din România, membru al Societăţii Internaţionale de Filologie Maghiară, cu sediul la Budapesta, membru extraordinar al Uniunii Scriitorilor Maghiari (cu sediul tot la Budapesta).
Profesorul Gavril Scridon a fost un om extrem de modest şi de generos. Într-un moment aniversar, ignorându-şi realizările ştiinţifice şi literare, profesorul şi-a terminat alocuţiunea cu patru versuri dintr-o poezie a lui Octavian Goga: ”Şi cum, sub tâmpla mea fierbinte, / O lume veche-mi reînvie, / Nu câte-au fost îmi vin în minte, / Ci câte-ar fi putut sã fie.”
Se ştie cã, deşi era titularul cursului Eminescu de la Facultatea de Litere, a cedat acest curs inegalabilei Ioana Em. Petrescu. Aş vrea sã ştiu câţi magiştri (care ţin cu dinţii la fotoliile şi la funcţiile lor trecãtoare, împiedicând astfel avansarea unor tineri de valoare), mai sunt în stare de asemenea gesturi sublime?
Prin lucrãrile sale, Gavril Scridon se înscrie în galeria istoricilor lirerari elogiaţi de G. Cãlinescu în monumentala sa Istorie…, a cãror muncã, „onestã mai totdeauna, câteodatã excelentã”, formeazã temelia pe care se înalţã opera criticã „durabilã şi esenţialã”.