Cred, fără falsă modestie, că ideea mea cea mai valorosă, pe care am avut-o în facultate, a fost organizarea ciclului de conferinţe “Mărturia unei generaţii”. A fost a doua iniţiativă cu impact cultural, alături de Ars Amatoria, trupa de teatru a lui Ioan Groşan et comp.
M-am gândit iniţial că studenţii bucureşteni din toate timpurile avuseră ca profesori nume ilustre din istoria culturii române: Tudor Vianu, G. Călinescu, Şerban Cioculescu, din generaţia mai veche, Eugen Simion, Nicolae Manolescu, Paul Cornea ş.a., din generaţia nouă. E adevărat că şi noi aveam profesori renumiţi, precum Mircea Zaciu, Ion Pop (deveniţi după Revoluţie academicieni), Ion Vlad, Iosif Pervain, Ion Vartic, Marian Papahagi, Romulus Todoran, D.D Draşoveanu, V. Fanache, Mircea Muthu ş.a., dar eu voiam să mă asigur ca studenţii filologi clujeni să nu aibă nicio clipă sentimentul provinciei.
Pe de altă parte, aşa cum scriam într-un articol din Făclia, cerut de redactorul-şef al ziarului, Emilia Crişan, “această manifestare urmărea să aducă un sincer omagiu unei strălucite generaţii de cărturari, scriitori şi oameni de cultură, care au activat în perioada dintre cele duă războaie mondiale, dar şi după Eliberare, aducând servicii imense culturii noastre naţionale, prin vrednicia şi devotamentul cu care au slujit-o. Era, acesta, un act firesc al tuturor celor însetaţi de frumos şi adevăr, al tuturor celor care poartă în ei sentimentul înălţător al culturii. Am dorit să continuăm o frumoasă tradiţie a învăţământului românesc, prin care marii profesori ai unei facultăţi erau invitaţi să ţină cursuri sau conferinţe şi la celelalte universităţi din ţară. În cazul scriitorilor propriu-zişi, am dorit să realizăm un dialog pe marginea propriei lor opere, aşa cum făcuse cândva D. Caracostea, prin celebrele sale «mărturisiri literare», devenite astăzi documente extrem de preţioase pentru înţelegerea operei multor scriitori.
Faptul că iniţiativa aceasta a pornit din inima celor tineri, că este organizată de ei, desigur, cu ajutorul conducerii facultăţii, îi asigură un anumit farmec. Deşi se află la început de drum, acţiunea noastră s-a bucurat de succes şi aprecieri, nu numai din partea studenţilor, ci şi a publicului larg. […] Fiecare întâlnire ne-a prilejuit organizarea, împreună cu bibliotea facultăţii, a unei expoziţii de carte, ilustrativă pentru activitatea şi preocupările invitaţilor. De asemenea, prin înregistrarea conferinţelor şi a discuţiilor, am contribuit la îmbogăţirea Fonotecii de aur a facultăţii.”[1]
Ideea ca atare a ciclului de conferinţe s-a născut odată cu prelegerea profesorului Liviu Rusu, Locul romantismului românesc în cadrul romantismului european, pe care esteticianul a ţinut-o în Amfiteatrul “Eminescu” al Facultăţii de Filologie, la începutul lunii mai, 1977. În deschiderea acelei conferinţe, eu am spus, între altele, următoarele cuvinte:
„Stimaţi tovarăşi şi colegi,
Consiliul Asociaţiei Studenţilor Comunişti din facultatea noastră a luat hotărârea organizării anul ciclu de conferinţe, intitulat «Educarea patriotică a tineretului prin artă şi literatură»[2], în cadrul căruia vor fi invitate să conferenţieze cele mai de seamă personalităţi ale ştiinţei şi culturii româneşti.
Raţiunea care ne-a determinat să organizăm această acţiune, inedită pentru organizaţia noastră şi, după câte cunoaştem, şi pentru facultate, se lasă uşor bănuită. Ea răspunde unor imperative ale prezentulul. Timpurile noastre impun eforturi sporite, mai ales din partea organizaţiilor de tineret, în direcţia cultivării şi creşterii sentimentului patriotic. Considerăm că acest nobil sentiment poate fi întărit nu prin lozinci şi lecţii abstracte asupra conceptului de patriotism, ci prin alte căi, mai sensibile, care ţin de latura conştiinţei. Ca studenţi filologi, am ales calea artei şi a literaturii, domenii în care am dobândit conştiinţa că reprezentăm ceva în patrimoniul literaturii universale.
Sântem deosebit de onoraţi ca începutul acţiunii noastre să-l constituie conferinţa prof. Liviu Rusu.
Fără îndoială, activitatea D-sale vă este cunoscută, încât aş putea fi dispensat de dificila sarcină de a v-o prezenta. Vreau, totuşi, să spun câteva cuvinte, mai ales pentru tinerii mei colegi, în preocupările cărora n-au intrat încă lucrările D-sale.”[3]
După ce titlul acţiunii a fost stabilizat (inspirat fiind din întâlnirile organnziate d eD. Caracostea, d ecare aminteam, ca şi de cartea lui Felix Aderca, din 1929, cu titlul Mărturia unei generaţii, am început demersurile pentru organizarea viitoarelor conferinţe. Mi-am dat seama că este greu să le cerem invitaţilor să depună efectiv o „mărturie”, în sensul unei profesiuni de credinţă. Mai la îndemână era o conferinţă specializată, pe o temă propusă de conferenţiar, ceea ce s-a şi întâmplat.
Am început cu prietenii lui Liviu Rusu (Edgar Papu, Poezia preeminesciană în istoria literaturii române, Ion Zamfirescu, O generaţie către altă generaţie), apoi m-am adresat altor personalităţi: Iorgu Iordan – Iorgu Iordan va sta de vorbă cu studenţii clujeni, Al. Rosetti, Curente şi tendinţe în lingvistica românească, Geo Bogza, D.D. Roşca, Anton Dumitriu – care nu au putut veni). S-a făcut la un moment dat observaţia că invit numai oameni foarte în vârstă, aşa că am deschis uşa şi unor intelectuali mai tineri (Ştefan Aug. Doinaş, Goethe şi filosofia „Mumelor”, Al. Paleologu, Abisalul Caragiale), în altă serie conferenţiind Bartolomeu Anania, Limba română – limbă sfântă, Constantin Ciopraga, Doi scriitori din exil: Vintilă Horia şi Ştefan Baciu, Nicolae Balotă, Parisul e o carte.
Mulţi scriitori sau oameni de cultură nu au putut veni, din diverse motive, cel mai frecvent fiind dificultatea deplasării (Geo Bogza, Ion Jalea, Ion Biberi, Anton Dumitriu, D.D. Roşca), dar şi din motive subiective (Constantin Noica spunea că această cultură a conferinţelor a făcut mult rău culturii române, în perioada interbelică, iar David Prodan mi-a transmis că din principiu nu ţine conferinţe publice), iar alţii pur şi simplu nu mi-au răspuns la scrisoare (Al. A. Philippide).
Trebuie să spun că, pe durata anilor noştri de studiu, au avut loc şi alte conferinţe, în afara ciclului „Mărturia unei generaţii”, susţinute de Paul Cornea, Aug. Z. N. Pop, Paul Alexandru Georgescu, I.C. Chiţimia, Solomon Marcus ş.a.
Toate conferinţele au fost înregistrate pe bandă magnetică, unele fiind transcrie şi publicate de mine, între timp. La cele mai multe, a participat şi a imortalizat evenimentul fotograful oficial al Universităţii, Ioan Felecan.
Conferinţele îşi constituiseră publicul lor, format în general din elita intelectuală a Clujului şi din studenţi, cum rezultă şi din fotografiile păstrate.
Mediatizarea se făcea prin afişe tipizate, tipărite pe cheltuiala Consiliului UASC pe Universitate, care erau puse în puncte de mare circulaţie (în vitrinele celor două librării mari din Cluj-Napoca, Universităţii şi „George Coşbuc”). Interesant că afişele erau completate, la Casa de Cultură a Studenţilor, de către pictorul Gavril Ladiu, care era angajatul instituţiei şi care a devenit cunoscut în decembrie 1989, în timpul Revoluţiei clujene, când a căzut sub rafalele gloanţelor, alături de Călin Nemeş, în faţa Librăriei Universităţii.
Se publica o mică ştire şi în Făclia, care putea fi preluată de studiourile locale sau centrale de radio. Prezentarea tuturor invitaţilor era făcută de către mine, înainte invitatul fiind primit la Decanatul facultăţii.
Cu unele dintre personalităţile invitate (D.D. Roşca, Iorgu Iordan, Ion Jalea, Edgar Papu, Bartolomeu Anania, Nicolae Balotă) am făcut ample interviuri sau am întreţinut o valoroasă corespondenţă.
Unii autori şi-au publicat conferinţele respective în volume proprii. Alexandru Paleologu, de pildă, în cartea sa, Despre lucrurile cu adevărat importante (Editura Polirom, Iaşi, 1997; ediţia a doua, 1998), a inclus şi conferinţa sa de la Cluj, transcrisă de mine şi publicată iniţial în revista Excelsior, conferinţă intitulată Abisalul Caragiale, fără a se face, în ediţia a doua, menţiunile de rigoare. Dar aceasta este o altă poveste).
Trebuie să mai spun că la toate conferinţele am fost ajutat de Doina (n. Vlas), cu care mă logodisem, apoi mă căsătorisem, în 1978.
Aştept să am răgazul necesar, pentru a publica un volum cu titlu Mărturia unei generaţii, în care să reunesc toate conferinţele ţinute, interviurile şi corespondenţa purtată, plus un set de fotografii, care vor constitui un volum extrem de valoros.
Acţiunea a avut reverberaţii şi în cariera mea ulterioară. După ce am devenit şeful Catedrei de Jurnalism, am iniţiat ciclul de conferinţe „Convorbirile de la Cluj”, după modelul celor din ciclul „Mărturia unei generaţii”, la care au participat nume importante ale culturii şi jurnalisticii din România: Alex Ştefănescu, Petru Popescu, George Pruteanu, Stelian Tănase, Octavian Paler, Andrei Pleşu, Horia Roman Patapievici, Dan C. Mihăilescu, Sever Voinescu, Adriana Săftoiu, Robert Turcescu, Mircea Toma, Alessandra Stoicescu, Andreea Esca, Andreea Marin, Anamaria Beligan, Adelin Petrişor, Lucian Mândruţă, Cosmin Stan, Teodor Paleologu, Teodor Baconschi ş.a.
În 2013, când a luat fiinţă Colegiul Studenţesc de Performanţă Academică, din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai”, al cărui director am fost numit, prin dispoziţia Rectorului, acad. Ioan-Aurel Pop, am continuat seria conferinţelor, avându-i între invitaţi pe acad. Ionel Haiduc, acad. Ioan-Aurel Pop, acad. Basarab Nicolescu, acad. Octavian Popescu, acad. Ioan Bolovan, acad. Eugen Simion, acad. Nicolae Manolescu, acad. Ana Blandiana, acad Maya Simionescu, Ion Bocşa, Mircea Cărtărescu, Mircea Dinescu şi alţii.
Cu adevărat s-a adeverit vorba poetului Lucian Blaga, din poezia Risipei se dedă florarul: “Orice-nceput se vrea fecund!”
[1] Ilie Radu-Nandra, Mărturia unei generaţii, în Făclia, anul XXXV, nr. 9986, 5 ian. 1979, p. 2.
[2] Ulterior, conferinţele au fost organizate sub genericul Mărturia unei generaţii.
[3] Cf. Scrisori către Liviu Rusu. Ediţie îngrijită, prefaţă, notă supra ediţiei şi indice de nume de Ilie Rad, Editura Şcoala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2020, p. 519-520.