*A nins splendid în prima parte a zilei. M-am uitat pe geam minute în şir, fascinat de dansul fulgilor de nea. Ce spectacol fascinant! Câţi oameni de pe planetǎ nu îl vǎd niciodatǎ! Ar trebuie sǎ ne bucurǎm mai mult de ceea ce avem şi sǎ nu ne plângem mereu de ceea ce ne lipseşte. Poate aici stǎ secretul fericirii.
Când eram profesor în învǎţǎmântul preuniversitar, îi întrebam pe copii: doi poeţi, Vasile Alecsandri, în secolul XIX, şi Lucian Blaga, în veacul XX, stau la geam şi privesc cum ninge. Alecsandri spune: “Fulgii zbor, plutesc prin are, ca un roi de fluturi albi/ rǎpi d egheaţa pe ai ţǎrii umeri dalbi”. Iar Blaga: “Cenuşa îngerilor arşi în ceruri/ Ne cade fulguind pe umeri şi pe case.” Care vesruri sunt mai frumoase? Dupǎ o clipǎ de tǎcere, cei mai mulţi ridicau meau cǎ vesrurile lui Blaga sunt pe lcoul I! Un poet modern, în comparaţie cu un poet clasic.
M-am dus la Biserica din Plopilor, de care, cum spuneam şi cu altǎ ocazie, mǎ leagǎ multe lucruri (aici am organizat şi parastasul de şase luni al Mamei). Lume nu prea multǎ, probabil şi din cauza vremii. Predica (“povestea”, cum spuneam eu în copilǎrie) a fost susţinutǎ de Parintele Profesor Alexandru Moraru, cadru didactic la Facultatea de Teologie din Cluj-Napoca, cu care sunt în excelente relaţii (este fratele fostei mele directoare da la Şcoala Nr. 11 din Cluj-Napoca şi tatǎl Sandei Moraru, asistentǎ la Facultatea de Litere, excelentǎ colaboratoare, cu studii şi recenzii, la simpozioanele noastre anuale de jurnalism). Profesorul Moraru şi-a început predica, pe tema Bunǎtatea lui Iisus vindecǎ rǎutatea sufletului pǎtimaş (a XXXII-a duminicǎ dupa Rusalii), plecând de la cuvintele “Bateţi şi vi se va deschide” (Marcu, 7:7), cuvinte care au dat şi titlul unui excelent roman semnat de Mihai Sin (Bate şi ţi se va deschide, Editura Cartea Româneascǎ, Bucureşti, 1978; ediţia a II-a, Editura Dacia XXI, Cluj-Napoca, 2010). Cel care bate mereu la poarta sufletelor noastre este Iisus Hristos. Uneori îl primim în casele noastre, alteori numai în tindǎ, îl ţinem la interfon sau spunem cǎ suntem ocupaţi. A fost o excelentǎ pledoarie pentru credinţa creştinǎ. Un îndemn pentru a fi mai buni, mai generoşi, mai sensibili la nevoile celorlalţi.
Dupǎ o astfel de predicǎ, te “încarci” cu duhul divin, care îţi ajunge, cel puţin pentru o sǎptǎmânǎ, sǎ îl reverşi asupra semenilor tǎi, sǎ fii “mai bun şi mai uman”, cum spunea Adrian Pǎunescu în ultima sa poezie.
*Dintr-un articol semnat de prof. dr. Ioan Corneanu şi av. Vasile Moiş, aflu cǎ Winston Curchill, cel mai cinic om al lumii, care ne-a lǎsat, dupǎ rǎzboi, pe mâna ruşilor, ar fi spus: “Un comunist este ca un crocodil: când deschide gura, nu ştii dacǎ încearcǎ sǎ zâmbeascǎ ori se pregǎteşte sǎ te mǎnânce.” Dar crocodilii zâmbesc? Acelaşi Churchill a interzis ancorarea vasului Struma în Egipt, iar acesta s-a scufundat, câteva sute de evrei pierzându-şi viaţa. Evreii nu îl condamnǎ, la fel ca şi pe Stalin, în timpul cǎruia un mare numǎr de evrei au fost ucişi. Antonescu, în schimb, este criminal de rǎzboi. Horthy, care a fost mai zelos decât Hitler în uciderea evreilor, este erou naţional. Ce judecatǎ a istoriei este aceasta? De ce nu sunt judecaţi oamenii cu aceeaşi unitate de mǎsurǎ?
Bucuria ninsorii
B