Ieri, profesorul G.P. mi-a relatat un caz deosebit de amuzant. Cei care lucreazǎ în mediul universitar ştiu cǎ au obligaţia de a publica articole şi studii cotate ISI, adicǎ înregistrate în baze de date internaţionale. Desigur, şi aici românii au pervertit ideea generoasǎ de la care s-a plecat. Publicarea în reviste strǎine, de mare prestigiu, în limbi de circulaţie internaţionalǎ, cu impact asupra domeniului respectiv, este o cerinţǎ cât se poate de justificatǎ. Numai cǎ ideea a fost, cum spuneam, pervertitǎ, dupǎ bunul nostru obicei.
În urmǎ cu câţiva ani, am fost la Universitatea “Spiru Haret” din Bucureşti, pentru evaluarea unui anumit program. Am întâlnit acolo cadre didactice care aveau 4-5 articole ISI, dar numele lor îmi erau complet necunoscute. “Cum aţi reuşit sǎ publicaţi aceste articole?” “Simplu, plǎtim 500 de euro pentru fiecare articol!”, a fost rǎspunsul. Este clar cǎ absolutizarea acestei cerinţe, de a publica articole ISI, devine un scop în sine.
Aşadar, spunea profesorul G.P., colegul X, de la o renumitǎ universitate cu profil tehnic (unde articolele cu mai mulţi autori reprezintǎ regula, fiindcǎ acolo este vorba de lucrul în echipǎ), a tipǎrit un articol ISI, semnat, sǎ spunem, Ion Georgescu şi Boricel.
“Cine este acest Boricel?”, l-au întrebat colegii, curioşi sǎ afle numele celui de-al doilea autor, care reuşeşte sǎ publice articole cotate ISI.
“Boricel este câinele meu!”, a rǎspuns profesorul.
No comment!
* Primesc, graţie domnului Valeriu Râpeanu, revista Clipa (an V, nr. 30, ianuarie 2012), tipǎritǎ în excelente condiţii grafice şi având colaboratori tot unul şi unul: acad. Florin Constantiniu, acad. Vasile Tonoiu, acad. Rǎzvan Theodorescu, acad. Dan Berindei, acad. Alexandru Surdu, acad. Constantin Bǎlǎceanu-Stolnici, acad. Sabina Ispas, profesorii universitari Emil Constantinescu, Valeriu Râpeanu, Ioan Scurtu, Ilie Bǎdescu, Paul Dobrescu şi alţii. În acest numǎr debuteazǎ, ca poetǎ, Ana-Maria Pǎunescu, cu un grupaj de şase poeme, cele mai multe pe tema despǎrţirii de tatǎl ei, Adrian Pǎunescu. Transcriu poemul Crǎciun fǎrǎ tata:
Acest Crǎciun e-n doliu, e orfan,
Nu vreau nici brad, nimic nu va fi gata,
Refuz sǎ mǎ-ncadrez în ce-i normal,
Refuz sǎ fiu aceeaşi, fǎrǎ tata.
Peste o lunǎ, va fi ziua mea,
Din planuri, nu a rezistat nimica,
La 20 de ani mi-au mai rǎmas
Singurǎtatea, lacrima şi frica.
Retrospectiv şi, parcǎ, incorect,
Privesc în urmǎ, peste tragedie,
Din toamna asta, tata nu mai e
Şi nici Crǎciun nu poate sǎ mai fie.
19 noiembrie 2010