Vineri dimineaţa, în 28 septembrie, m-a sunat poetul Horia Bădescu, să îmi comunice că marele nostru prieten comun, Aurel Sasu, a plecat dintre noi. Eram la Făgăraş, la un simpozion. Bănuiam că sfârşitul este aproape. Duminica trecută l-am vizitat la spital, împreunăcu Horia, dar nu am putut comunica nimic, fiindcă dormea. Îi dusesem o recenzie recentă la ultimul lui volum, intitulat, parca premonitoriu, Cum mor scriitorii români. Nu ştiu dacă a mai apucat să o citească.
Eram elev de liceu, când Aurel a venit la o întâlnire cu elevii, la Liceul din Luduş, într-o delegaţie a Editurii Dacia, la invitaţia mea. Ne-am împrietenit apoi, colaborând la Dicţionarul scriitorilor români, al cărui coordonator a fost, alături de Mircea Zaciu şi Marian Papahagi, şi ei plecaţi în lumea umbrelor. Am fost apoi colegi, timp de doi ani, la Institutul de Lingvistică şi Istorie Literară „Sextil Puşcariu”.
După ce a plecat de la Universitatea „Avram Iancu”, l-am invitat să vină la Catedra de Jurnalism a Universităţii „Babeş-Bolyai”, de unde s-a şi pensionat (deci nu a fost aici cadru didactic asociat, cum s-a scris în presă, ci titular). Graţie prestigiului său, am putut înfiinţa la facultate Şcoala Doctorală de Ştiinţe Politice şi ale Comunicării, a treia din România, cu acest profil.
A avut o foarte bună colaborare cu studenţii şi doctoranzii săi. Cat timp a lucrat la noi, a publicat împreună cu aceştia un Dicţionar al limbii de lemn, precum şi o ediţie din C. Fântâneru.
În ultimii ani a tipărit mai multe volume din arhiva Bartolomeu Anania, care i-a lăsat, prin testament, arhiva sa, pentru a fi valorificată adecvat.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!
Ilie Rad
P.S. În cele ce urmează, un mic articol despre activitatea publicistică a lui Aurel Sasu.
SASU Aurel, membru în Colegiul redacţional al revistei „Tabor”. N. 21 iulie 1943, com. Oarda de Sus, Jud. Alba. Critic şi istoric literar, eseist, traducător şi poet. Fiul lui Clement Sasu, muncitor, şi al Elenei (n. Munteanu), casnică. Clasele primare şi gimnaziale în localitatea natală. Clasele VIII-XI, corespunzând cu studiile liceale, sunt urmate la Şcoala Medie „Horia, Cloşca şi Crişan” din Alba Iulia (1957-1961), unde îşi ia şi bacalaureatul („Diploma de maturitate”). „În 1960, pentru intonarea unor cântece patriotice în incinta şcolii (Deşteaptă-te, române!, Marşul batalioanelor române), interzise în acesi ani, este exmatriculat, interogat şi anchetat, apoi prelucrat în adunări publice şi prezentat (împreună cu părinţii) drept un caz primejdios de deviere ideologică” – scrie autorul într-o prezentare de dicţionar. Licenţiat al Facultăţii de Filologie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj (1968), secţia română-franceză. Tema lucrării de licenţă: Emanoil Bucuţa, studiu monografic (cond. ştiinţific: lect. univ. dr. Mircea Curticeanu). Din acelaşi an lucrează la Institutul de Lingvistică şi Istorie Literară „Sextil Puşcariu” din Cluj-Napoca, secţia de istorie literară. Doctor în filologie al aceleiaşi universităţi (1974), cu teza Retorica ficţiunii. (conducător ştiinţific: prof. univ. dr. Iosif Pervain; membrii comisiei: Adrian Marino, Ion Vlad şi Eugen Todoran). Lector de limbă şi civilizaţie românească la University of Washington (1981-1982, Seatle, SUA), ca bursier Fulbright. Un alt stagiu de bursier Fulbright în Washington DC (1990), la Library of Congress; Resident Scholar (1991) la Multicultural History Society of Ontario (Toronto, Canada) şi Visiting Scholar (1993) la Northrop Frye Center, Victoria University (Toronto). Invitat al Centrului de Studii şi Documentare al Românilor Americani „Valerian D. Trifa” de la Jackson, Michigan, SUA (1996). Profesor universitar la Facultatea de Ştiinţe Umaniste a Universităţii „Avram Iancu” din Cluj-Napoca (din 2000; decan, 2000-2004). Cadru didactic asociat (2005-2007), apoi titular (din 2008) la Catedra de Jurnalism a Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comuncării, din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca. A debutat în Tribuna (1968), colaborând apoi la principalele reviste literare din ţară, cu studuii, articole şi cronici pe teme de literatură modernă şi contemporană. Participă la colocvii internaţionale de literatură (Anglia, SUA, Canada, Rusia, Polonia), unde susţine expuneri pe teme de literatură română şi universală. Pentru Romanul românesc în interviuri a fost distins cu Diploma de onoare a Ministerului Culturii, a revistei Manuscriptum şi a Muzeului Literaturii Române (1991). Premiul „Titu Maiorescu” al Academiei Române pe 1994, pentru vol. Cultura română în Statele Unite şi Canada. Premiul „Opera Magna” al Uniunii Scriitorilor (1995). Decorat cu Ordinul Naţional „Pentru Merit” în gradul de Cavaler (2002). Membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 1974).
*
Din amplul proiect de realizare a unui corpus al interviurilor din cultura română, repartizat pe genuri literare, S. a publicat (împreună cu Mariana Vartic) două componente substanţiale: Romanul românesc în interviuri (1985-1991), în opt volume, şi Dramaturgia românească în interviuri, în patru volume (1995-1996), urmând a se realiza demersuri similare pentru poezie şi critica literară. Dacă Romanul românesc în interviuri îşi propune să fie o veritabilă panoramă a genului, incitantă şi subiectivă, „o aventură a conştiinţei romaneşti şi a evoluţiei genului în manifestarea sa intimă”, Dramaturgia românească în interviuri urmăreşte „să restituie actualităţii un foarte bogat material documentar din presa cotidiană şi din revistele de specialitate, în măsură să definească nu numai contextul social-istoric şi ideologic, să pună în lumină filiaţii sau să prezinte procesul intim de elaborare a operelor, ci şi – dat fiind specificul literaturii dramatice – să ofere date privind viaţa scenică a acestora, premii, distribuţii, jocul actorilor, succese sau eşecuri”. Parte componentă a unei trilogii (Cultura românească în Statele Unite şi Canada, I, Presa; II, Nostalgia românească – 1993; III, Societăţi culturale, 2002), vol. Presa este precedat de o amplă confesiune a autorului, privind aventura sa americană, începută în anul 1981, după care ni se oferă „întreaga informaţie privind începuturile, istoria şi scopul presei românilor din America şi Canada”. Publicaţiile (peste 180) sunt prezentate în ordine alfabetică, la fel ca într-un dicţionar, la fiecare publicaţie reproducându-se şi articolul-program, unde acesta a existat. Se indică, la final, şi locul unde poate fi găsită colecţia publicaţiei, anii disponibili, de la prima revistă, Curierul româno-american, din 1900, până la Lumea nouă, din 1989, an care a fost, pentru autor, „o frontieră de program, de speranţă şi de aşteptare”. Conceput după „modelul camilpetrescian al textelor paralele”, vol. Strategia disperării (1999) surprinde începutul şi desfăşurarea celor 42 de zile ale războiului din Irak (1999), evenimente pe care autorul le trăieşte în Statele Unite şi pe care le consemnează „aşa cum le-a văzut (mediatizate) şi le-a judecat într-un context mai larg politic şi militar”. În paralel cu evenimentele zilnice, ni se oferă ecouri din lecturile autorului, prezentate în titluri cu rezonanţă biblică („Şi a fost seară şi a fost dimineaţa: ziua a şaptea”, de exemplu). Este un jurnal condensat, de trăire intensă a realităţii, replică la „atâtea memoriale copiate după manualele de turism, sufocate de cifre şi superlative”, cum scria autorul însuşi în altă parte. Breviter (2003), subintitulată „întâlniri cu mine însumi” (o aluzie la jurnalul împăratului-filosof, Marc Aureliu, Către mine însumi), este o carte despre iubire (în înţeles creştin), despre singurătate, suferinţă, moarte, îndoială, laşitate, exasperare, speranţă, uitare etc. Pretextele tabletelor pot fi dintre cele mai diverse: o călătorie cu trenul, o ştire din ziare sau de la TV, o întâmplare din tramvai, din metroul parizian, american sau canadian, lectura unei cărţi (mai ales americane), un telefon, o vizită inopinată a cuiva, un film, un concert de orgă, un consult medical etc. Tabletele sale vorbesc astfel despre agonia sufletului contemporan, despre instalarea urâtului, a frivolităţii, a vulgarităţii în viaţa noastră, despre mortificarea spirituală, fragilitatea principiilor morale, despre SIDA, despre cultura de manele sau cultura McWorld, despre subcultura de masă etc. Toate textele deschid calea gândului supus îndoielii şi a interogaţiei născute din anomalia faptului cotidian. Două ar putea fi sursele publicisticii lui S., practicată în paginile celor mai importante reviste literare din România: cultura şi (i)realitatea imediată. Prima e prezentă în abordarea cu prioritate a dialogului între idei, între paradigme ale moralităţii şi ipoteze ale simulacrului. Sugestive sunt, în acest sens, articolele polemice cu Vasile Florescu, pe tema retoricii literare româneşti. Antologia de articole din Breviter deschide calea gândului supus îndoielii şi a interogaţiei născute din anomalia faptului ca atare. În ambele volume, jurnalismul este un recurs la justiţiar şi la forme de restituţie ale adevărului (inclusiv documentar, ca în cazul replicii din Tribuna, la adresa modului de lucru al lui Dan Fornade, autorul unei lucrări enciclopedice). Comună eseului memorialistic, interviului sau articolului de atitudine e provocarea bunului simţ ca mod de a fi şi a conştiinţei ca implicare în reabilitarea modelelor de comuniune socială. Diverse, tratate în registru pamfletar sau liric, subiectele alese de S. sunt, în general, pretexte ale unor subtile exerciţii de morală practică şi de intransigentă pedagogie politică. În cele mai bune pagini ale sale, publicistica sa este o imperativă, dar elegantă evadare din rigorile criticii şi ale istoriei literare.
Opera. I. Agârbiceanu, Meditaţie în septembrie. Publicistică literară. Ediţie îngrijită de ~. Cuvânt înainte de Mircea Zaciu, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1971; Romanul românesc în interviuri. O istorie autobiografică. Antologie, sinteze bibliografice şi indice de nume de ~ şi Mariana Vartic. I (partea I-II), Editura Minerva, Bucureşti, 1985; II (partea I-II), Editura Minerva, Bucureşti, 1986; III (partea I-II), Editura Minerva, Bucureşti, 1988; IV (partea I-II), Editura Minerva, Bucureşti, 1991; Eugen Ionescu, Război cu toată lumea. Publicistică românească. Ediţie îngrijită şi bibliografie de Mariana Vartic şi ~, I-II, Editura Humanitas, Bucureşti, 1992; Dramaturgia românească în interviuri: o istorie autobiografică. Antologie, text îngrijit, sinteze bibliografice şi indici de ~ şi Mariana Vartic, I-IV, Editura Minerva, Bucureşti, 1995-1996; Cultura română în Statele Unite şi Canada. I, Presa, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1993; Breviter. Întâlniri cu mine însumi, eseuri, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2003;
Referinţe. În volume: Al. Călinescu, Biblioteci deschise, 1986; Clujeni ai secolului 20…, p. 288; M. Zaciu, M. Papahagi, A. Sasu (coord.), Dicţionarul esenţial al scriitorilor români, p. 741-743; Irina Petraş, Panorama criticii literare româneşti…, p. 562-565; Idem, Cărţi de ieri şi de azi, 2007, p. 290-292; Dicţionarul general al literaturii române, vol. S-V, p.; Clujul literar 1900-2005, p. 118; Cuvinte…, p. 553-554; Aurel Sasu, Dicţionarul biografic…, p. 520-522; Dan Fornade, Personalităţi clujene…, p. 544-545. În periodice: Mircea Popa, în Tribuna, nr. 39, 1972; Al. Andriescu, în Cronica, nr. 33, 1976; Radu G. Ţeposu, în Echinox, nr. 11-12, 1976; Eugen Todoran, în Orizont, nr. 40, 1976; Mihai Dinu Gheorghiu, în România literară, nr. 4, 1977; Petru Poantă, în Echinox, nr. 10-12, 1978; Radu G. Ţeposu, în Contemporanul, nr. 51, 1978; Dan Mănucă, în Convorbiri literare, nr. 1, 1979; Irina Petraş, în Steaua, nr. 2, 1979; Zaharia Sângeorzan, în Viaţa românească, nr. 9, 1980; Mircea Muthu, în România literară, nr. 2, 1981; Marian Papahagi, în Steaua, nr. 9, 1985; Al. Piru, în Flacăra, nr. 5, 1985; Ion Vlad, în Tribuna, nr. 34, 1985; Dan Mănucă, în Convorbiri literare, nr. 9, 1998; Ion Vlad, în Steaua, nr. 11, 1988; Gheorghe Grigurcu, în Viaţa românească, nr. 8, 1989; Florin Mihăilescu, în Steaua, nr. 10-11, 1994; Andreea Deciu, în România literară, nr. 31, 1994; Zigu Ornea, în România literară, nr. 9, 1994; Gelu Neamţu, în Tribuna, nr. 29, 2003; Ilie Rad, în Cuvântul românesc (Canada), nr. 329, oct. 2004; Ştefan Manasia, în Tribuna, nr. 39, 2004; Ilie Rad, Aurel Sasu, în Învăţământul jurnalistic clujean, nr. 13, nov. 2007.