În toamna anului 1996, aveam deja un an vechime la Universitate, când prietenul şi colegul meu de facultate, profesorul Dan. C. Stegăroiu, m-a întrebat dacă nu vreau să mă duc la Praga, la conferinţa AUDEM. Atunci nu ştiam ce înseamnă AUDEM (Alianţa Universităţilor pentru Democraţie) şi credeam că este numele vreunui SRL oarecare… Am răspuns imediat afirmativ, fiindcă tentaţia de a vedea „oraşul de aur” era foarte mare.
Am format o adevărată delegaţie, din care făceau parte: conf. univ. dr. Bazil Pârv, de la Facultatea de Matematică şi Informatică, asist. univ. Ciprian Tripon, prep. univ. Călin Hinţea, colegii lui Dan C. Stegăroiu. Am călătorit cu trenul şi am ajuns la Praga într-o frumoasă zi de noiembrie. Am fost cazaţi la fostul hotel al Partidului Comunist Cehoslovac, care era destul de modest în privinţa confortului. Ce m-a mirat însă era faptul că seara, înainte de culcare, găseam în lift fluturaşi cu „serviciile” unor persoane feminine, modă care în România încă nu apăruse sau poate nu ştiam eu de aşa ceva.
În orice caz, am fost aşa de impresionat de cele văzute şi trăite acolo, la Praga, încât, la întoarcere, am publicat câteva zeci de pagini în presa din România. Reţin două amănunte şocante pentru mine, care veneam dintr-o ţară comunistă: la banchetul oficial, consilierul preşedintelui ceh, Vaclav Havel, nu a fost servit în mod preferenţial de către chelneri, ci a stat la rând cu toţi participanţii. În altă zi, rectorul Universităţii Tehnice din Praga (o doamnă al cărei nume l-am uitat) a luat masa împreună cu mine şi cu Bazil Pârv. Nu avea, ca rector, o masă specială, rezervată în restaurant. În fine, să mai notez că toţi marii profesori participanţi la conferinţă, din SUA sau Anglia, se purtau cu noi, cei din est, foarte normal, ca şi când eram egalii lor. A fost prima lecţie de democraţie, pe care am învăţat-o. Ea mi-a dat foarte multă încredere în mine, în forţele mele. Am înţeles că pot fi un învingător. (Ulterior, aveam să constat, în SUA, că tocmai aceasta este filosofia în spiritul căreia sunt educaţi copiii americani.)
Cât timp am stat la Praga, am avut ocazia său dau o fugă pe la Institutul de Studii Romanice, unde am avut ocazia să o cunosc pe Doamna Libuše Valentová, romanistă şi românistă, cu care aveam să fac un amplu interviu.
La Praga am ascultat cu interes comunicarea unui profesor american despre Manifestul comunist al lui Marx. M-am dus la profesorul respectiv, l-am felicitat şi l-am rugat să-mi permită să public textul conferinţei sale în revista Reporter, pe care mă pregăteam să o editez. Extrem de amabil, profesorul a fost de acord. Am schimbat cărţi de vizită şi am aflat cum îl chema: John Ryder şi era decanul Facultăţii de Ştiinţe şi Arte de la SUNY Cortland (State University of New York College at Cortland). Era însoţit de prietenul său, distinsul profesor Henry Steck.
În 1997 am fost, graţie AUDEM-ului, la Varşovia, în 1998 la Nitra, în Slovacia, în 1999 – la Budapesta (unde am văzut, în holul Facultăţii de Ştiinţe Economice, statuia lui… Marx!), iar în 2001 – la Belgrad. După fiecare localitate vizitată, veneam acasă şi publicam în presă zeci de pagini. Aşa s-a născut prima mea carte, Peregrin prin Europa, conţinând impresii de călătorie din Praga, Varşovia, Budapesta etc. Prin articolele publicate, voiam să fac publicitate şi Universităţii mele, care îmi finanţase călătoria.
La fiecare conferinţă AUDEM mă revedeam cu John Ryder şi cu Henry Steck. M-am împrietenit cu ei. I-am invitat la Cluj-Napoca, la Universitatea „Babeş-Bolyai”. John a fost în 1999 (venind amândoi de la Nitra), iar în 1999 a venit, de la Budapesta, împreună cu Henry Steck. Au ţinut la Cluj mai multe conferinţe şi seminarii, au fost la noi acasă. În 2000, cei doi prieteni m-au invitat la Universitatea lor. Vizita în America a fost pentru mine o provocare extraordinară, pe care am materializat-o în cartea America din Cortland (2020), în acelaşi an apărtând şi versiunea în limba engleză.
AUDEM a fost înfiinţată la Budapesta, în 1990, actul de înfiinţare fiind semnat, din partea Universităţii clujene, de către acad. Ionel Haiduc, rectorul Universităţii. Conform statutului, alianţa avea membri plini, membri asociaţi şi membri de onoare. De-a lungul celor 25 de ani de existenţă, AUDEM şi-a organizat conferinţele anuale în următoarele localităţi: Budapesta (1990), Bratislava (1991), Cracovia (1992), Budapesta (1993), Praga (1994), Budapesta (1995), Praga (1996), Varşovia (1997), Nitra (Slovacia, 1998), Budapesta (1999), Sofia (2000), Belgrad (2001), Timişoara (2002), Vilnius (2003), Pécs (2004), Yalta (2005), Katowice (2006), Cluj-Napoca (2007), Baku (2008), Bursa (Turcia, 2009), Pécs (Ungaria, 2010), Dubrovnik (2011), Kielce (Polonia, 2012), conferinţa din 2013 fiind planificată la Universitatea din Sarajevo. La Sarajevo am întâlnit-o pe Svetlana Broz, una dintre nepoatele lui Tito, cu care am făcut un amplu interviu. Ultima conferinţă, cu nr. 25, din 2014, a avut loc la Skopje, în Republica Macedonia. Peste un an, în 2015, AUDEM se va închide, tocmai când îşi serba jubileul unui sfert de veac de existenţă. De unde se vede că orice lucru de pe lumea aceasta are un început şi un sfârşit.
Una dintre cele mai fascinante conferinţe a fost cea organizată la Yalta, în Crimeea, care nu fusese anexată încă de Federaţia Rusă. Am vizitat atunci inclusiv palatul în care a avut loc întâlnirea celor trei mari lideri (Churchill, Stalin şi Roosevelt), unde am putut face numeroase fotografii.
AUDEM a tipărit 14 volume cu lucrările diverselor conferinţe anuale (Perspectives in Higher Education Reform), nr. 13-14 fiind tipărit la Cluj, la Editura Accent, graţie eforturilor mele.
Tot în 2007, am tipărit o foaie volantă a conferinţei, iar o studentă de-a mea şi-a făcut lucrarea de licenţă cu istoria AUDEM.
Din 1996, am fost la toate conferinţele anuale, cu excepţia anului 2000, când mă aflam în SUA. De asemenea, prin intervenţia mea, am lămurit bordul AUDEM ca următoarea conferinţă, din 2007, să aibă loc în România, la Cluj-Napoca, fiindcă, în 2007, România a devenit ţară membră a Uniunii Europene.
Dacă nu era AUDEM, poate eu nu aş fi avut ocazia să călătoresc în atâtea ţări europene şi mai ales în Statele Unite. De aceea contactul cu AUDEM a fost unul fundamental în viaţa mea. Cum în ultimii ani am fost şi reprezentantul UBB în bordul alianţei, am avut ocazia să călătoresc de două ori în aceeaşi localitate (Baku, Pécs, Kielce), prima oară pentru a vedea detaliile organizării conferinţei.
De aceea, la desfiinţare, în 2015, am scris articolul Good-Bye AUDEM! At AUDEM I Learned My First Lesson of Democracy…