Citesc din când în când, în variantǎ on-line, revista Însemnǎri ieşene (revistǎ întemeiatǎ, la 1 ianuarie 1936, de cǎtre Mihail Sadoveanu, George Topîrceanu şi Grigore T. Popa), care apare acum în seria a III-a, avându-l ca redactor-şef pe Al. Dobrescu.
L-am cunoscut pe Al. Dobrescu la Cluj-Napoca, acum 4 sau 5 ani. Îi ştiam numele din studenţie, el având aura unui critic literar “temut”, cel puţin aşa lǎsa sǎ se înţeleagǎ din cele trei volume de Foiletoane, apǎrute în intervalul 1979-1986.
În 2007 a publicat volumul Corsarii minţii. Istoria ilustratǎ a plagiatului la români (Editura Em. Olis, Iaşi). În 2007 sau în 2008, autorul a fǎcut un turneu prin ţarǎ , pentru “promovarea cǎrţii”, cum se spune astǎzi. Cum şi eu eram interesat de problema plagiatului în literaturǎ (am abordat doar tangenţial problema în volumul meu, Stilisticǎ şi mass-media. Aspecte ale experienţei jurnalistice. Prefaţǎ de Prof. univ. dr. G. Gruiţǎ, Editura Excelsior, Cluj-Napoca, 1999, dar am dezvoltat-o în cursul de mai târziu, Stilistica textului jurnalistic), l-am invitat sǎ îşi lanseze cartea chiar la noi, la facultate. Cartea i-a fost prezentatǎ de Aurel Sasu. Îmi amintesc cǎ ne promitea cǎ va aduce cercetarea plagiatului “la zi” şi cǎ vom fi îngroziţi de ce vom citi: cum s-a plagiat “într-o veselire”, mai ales din autori strǎini, plagiatorii români crezând cǎ nu vor fi prinşi niciodatǎ! Nu ştiu dacǎ acest al doilea volum a fost scris sau nu. În orice caz, chiar dacǎ a fost scris, nu a fost publicat. Ştiu cǎ, dupǎ lansare, ne-am dus la Restaurantul Aroma, un fel de Heuriger al Clujului, unde am petrecut o searǎ minunatǎ, am evocat figuri din lumea literarǎ, am recitat poezii, am comentat realitǎţile politice ale zilei. Atunci am aflat cǎ Sandu Dobrescu ar fi deschis la Iaşi un atelier de ”Reparaţii literare”. Adicǎ te duceai cu un articol, cu un poem, cu o recenzie, mǎ rog, cu ce aveai, şi el, ca orice negustor, îţi repara materialul, fǎcându-l publicabil. Nu ştiu dacǎ nǎstruşnica idee a fost vreodatǎ aplicatǎ, dar “proiectul” ca atare mi se pare ingenios.
În orice caz, revenind la numǎrul pe care mi l-a trimis Sandu Dobrescu azi (datat 4 aprilie 2012), gǎsesc în el materiale multe, variate şi interesante. M-a amuzat, cum era de aşteptat, articolul lui Ioan Groşan, O minune: fotbalul rural (înţeleg cǎ are o rubricǎ permanentǎ, numitǎ, în stilul sǎu ludic, “Pinalty”), care pleacǎ de la urmǎtoarea constatare: “Gazeta sporturilor din 9 martie a.c. a avut ideea sǎ facǎ o incursiune în Divizia D a fotbalului nostru, acolo unde sunt durere şi întristare şi scrâşnire a dinţilor şi a tibiilor, şi terenuri cu verdeaţǎ, unele chiar în pantǎ. S-a dat astfel peste echipe de-a dreptul suprarealiste, gen Ajax Botoroga, Udinese Uda Clocociov, Construct Malu Spart, Flacǎra Flǎmânzi, Pobeda Dudeştii Vechi, Benfica Ileanda, Avântul Pietroiu, Arsenal Bucovǎţ, Real Andrid, Brişca Sarasǎu, Viteazu Mihai Viteazu etc. etc.” Meritǎ citit tot articolul!