Ancheta “Răsunetul cultural”. Momentul debutului în presă

“Primul meu text publicat în Luceafărul a apărut în 1970, la începutul verii, la o rubrică înfiinţată special pentru mine, «Comentarii critice», care ocupa coloana din dreapta, de pe pagina a doua a revistei, de sus şi până jos. Eram pe bulevardul 1 Mai, în dreptul unui bloc, care peste patruzeci de ani avea să însemne ceva în viaţa mea, dar care pe atunci mi se părea banal. Soarele strălucea pe cer, proaspăt, încă neobosit de propria-i dogoare. Am cumpărat revista de la un chioşc, care era şi tutungerie, am  deschis-o şi am simţit o bucurie fără margini. Textul meu era acolo! Mai  publicasem până atunci, sporadic, dar tocmai caracterul de eveniment al apariţiilor le făcea nesemnificative. Acum era vorba de primul episod al unei colaborări de  lungă durată, de o consacrare a scrisului meu ca profesie. Ce fericit eram! Aveam  sufletul plin de lumină. Acel moment nu pot să-l uit. Şi totul se datora generozităţii profesorului meu, care îi vorbise despre mine cu entuziasm  lui Ştefan Bănulescu,  redactorul-şef de atunci al revistei Luceafărul. Aşa se explică de ce Nicolae  Manolescu a rămas în mintea mea asociat pentru totdeauna cu fericirea trăită de mine atunci. (A mai fost ulterior un moment la fel de frumos: în 1977, când a scris o cronică la volumul meu de debut, intitulată Un debut remarcabil.) Numele lui are pentru mine, definitiv, un fel de luminiscenţă.” (din vol. Ioana Revnic, Convorbiri cu Alex Ştefanescu)