Teodor Tihan a plecat dintre noi foarte discret, aşa cum discret şi-a trăit întreaga sa viaţă. Îl vedeam foarte rar la Filiala Uniunii Scriitorilor sau la câte-o lansare de carte ori alt eveniment literar, dar părea mereu retras, în ultimii ani având şi unele probleme de sănătate. Îi cunoşteam numele din revistele literare, dar ne-am apropiat mai mult cu ocazia pregătirii antologiei Pagini transilvane (1993), editată de revista Steaua (al cărei redactor era), la care am colaborat şi eu cu un mic studiu. Când i-a apărut volumul de debut editorial, Apropierea de imaginar, m-a rugat să îi scriu o cronică la carte, ceea ce am şi făcut, în revista Familia (nr. 10, 1989). Momentul care a consolidat definitiv prietenia noastră a fost invitarea mea în comisia sa de doctorat (Perpessicius: viaţa şi opera. Studiu critic), coordonată de unul dintre dascălii săi preferaţi de la Filologia clujeană, V. Fanache, din comisie mai făcând parte profesorii Constantin Cubleşan şi Valentin Chifor, teză susţinută în 30 aprilie 2012. A fost o lucrare excepţională, scrisă la maturitate, după ce autorul publicase deja patru din volumele sale. E regretabil că, în virtutea unei exigenţe neobişnuite, autorul a tot amânat publicarea acesteia, din care ne-a oferit, totuşi, Viaţa lui Perpessicius (2016).
Nu ştiu cum a fost primit volumul, extrem de interesat şi bine documentat. Autorul îşi începe lucrarea cu un capitol în care este conturatǎ imaginea Brǎilei natale, localitate situatǎ la interferenţa mitului cu istoria, care a dat literaturii noastre nume celebre, chiar dacǎ ar fi sǎ mǎ refer doar la Mihail Sebastian sau Panait Istrati. Sunt analizaţi apoi anii adolescenţei şi ai studenţiei, ai tinereţii în general, vârstǎ marcatǎ de izbucnirea Primului Rǎzboi Mondial. Participant efectiv pe front, autorul este rǎnit la mâna dreaptǎ, pe care nu şi-o va mai putea folosi niciodatǎ pentru scris. Dar, ca şi Ion Jalea, care şi-a pierdut şi el o mânǎ pe front, fǎrǎ a renunţa din aceastǎ cauzǎ la sculpturǎ, Perpessicius face exerciţii cu mâna stângǎ, monografistul insistând pe acest detaliu biografic, cu consecinţe vizibile în destinul cǎrturarului. Dupǎ rǎzboi, Perpessicius lucreazǎ, ca profesor, în diverse şcoli din învǎţamântul preuniversitar, stabilindu-se, în cele din urmǎ, la Bucureşti, pentru a îmbrǎţişa cariera de scriitor, de critic literar, etape tratate de Teodor Tihan în capitole separate. Este o epocǎ zbuciumatǎ, care coincide cu instaurarea comunismului în România, în care compromisurile erau la ordinea zilei. Perpessicius se încadreazǎ cu rezerve în noul regim, fǎrǎ a face mari abateri de la principiile care îi guvernau viaţa.
Din opera lui Perpessicius, criticul ne-a mai oferit un excelent Pretext cehovian. Un jurnal inedit, marca Perpessicius (2014).
Sunt convins că Teodor Tihan mai avea multe proiecte literare, pe care nu a mai apucat să le finalizeze, fiindcă pentru el, vorba unui poet, “Prea scurt rǎgaz rǎstimpul verii are!”
Ilie Rad