Am aflat întâia oară de numele Petroniu Tănase din cartea lui Ion Brad, Muntele catârilor sau Ambasador la Sfântul Munte. În prefaţa cărţii, Ion Brad scria: „Părintele Petroniu (un prestigios teolog, care mai vieţuieşte şi azi acolo) reuşise, în bună măsură, să mobilizeze eforturile tuturor celor nou veniţi şi să oprească procesul de degradare a clădirilor (de la Schitul Prodromu, n. I.R.). Exista, deci, perspectiva ca acesta, cu concursul grecilor, să devină stareţul schitului, în locul vicleanului şi compromisului Veniamin Popa. Dar pentru aceasta era strict necesară şi urgentă trimiterea unui grup nou, de cel puţin 4-5 călugări tineri.” (Brad, 2013, p. 36-37).
Previziunea şi dorinţa Ambasadorului Ion Brad s-a adeverit, pentru că, în 1984, Petroniu Tănase a devenit stareţul Schitului Prodromu, funcţie în care a rămas până la plecarea sa la Domnul, în 2011, după ce a reuşit să facă din clădirile schitului o adevărată bijuterie, beneficiind, desigur, şi de sprijinul financiar al statului român.
Petroniu Tănase ș-a născut la 23 mai 6, în localitatea Farcașa, judeţul Neamț, fiind al șaptelea din cei opt copii ai familiei Ioan și Olimpia Tănase şi primind la botez numele de Petru. A plecat la Domnul în 22 februarie 2011, la Schitul Prodromu, unde a fost şi îngropat. Este considerat unul dintre cei mai mari duhovnici ortodocşi ai secolului al XX-lea. La propunerea Bisericii Ortodoxe Române, părintele Petroniu Tănase a fost propus spre canonizare Patriarhiei Ecumenice, alături de un alt duhovnic român din Muntele Athos, părintele Dionisie Ignat de la Colciu (†2004). Amândoi au fost canonizaţi de Patriarhia Ecumenică, în 2025, Petroniu Tănase cu titulatura „Sfântul Cuvios Petroniu Prodromitul”, având ca zi de pomenire 24 februarie.
Într-un volum semnat de Petre-Mihai Dolu, Dimensiunea filocalică a vieţii şi învăţăaturii Părintelui Petroniu Tănase. Cuvânt înainte de Ierodiacon Iustinian Stoica, de la Muntele Athos. Carte tipărită cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte IRINEU, Arhiepiscop al Alba Iuliei, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2023, există şi o biografie a Părintelui Petronu Tănase, redactată pe baza unor documnete de arhivă, unele total necunoscute până acuma, de unde vom prelua o parte din informaţiile de mai jos..
Astfel, aflăm că Petru, care visa să devină monah, a intrat, la vârsta de 14 ani, în obştea Mănăstirii Neamţ, condusă pe atunci de viitorul Patriarh, Nicodim Munteanu, unde s-a format duhovnicește şi unde a urmat cursurile Şcolii de cântăreți bisericești, din apropierea așezământului monahal. A urmat, timp de şapte ani (1935-1942), Seminarul monahal de la Mănăstirea Cernica, de lângă Bucureşti. După finalizarea studiilor preuniversitare și obținerea diplomei de bacalaureat – secţia ştiinţe –, la Liceul „Mihai Viteazul” din Bucuresti, se înscrie la Facultatea de Teologie şi la cea de Matematică (ultima frecventată doar un an). Este rechemat la Mănăstirea Neamț, fiind tuns în monahism la 14 august 1942, primind numele de Petroniu. Se reîntoarce la Bucureşti, pentru continuarea studiilor teologice universitare, pe care le termină cu diplomă de licenţă. De o inteligenţă sclipitoare, urmează, în paralel cu teologia, şi Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti, terminând ambele facultăti în 1943. La Bucureşti, intră în obştea Mănăstirii Antim. Aici s-a ocupat de biblioteca mănăstirii, pe care a pus-o în rânduială. Pentru a se putea întreţine pe perioada studiilor, se angajează la Cancelaria Sfântului Sinod BOR (1945-1947) şi la secretariatul Patriarhului Nicodim (1939-1948). În 1947 este hirotonit diacon, apoi preot la Catedrala Patriarhală, hirotesit protosinghel. A fost cântăreț și diacon slujitor al Catedralei „Sfântul Spiridon” – Nou din București, între anii 1943 și 1947, după cum a demonstrat Părintele Vlăduț Iulian Roșu, de la Catedrala Mitropolitană „Sf. Spiridon – Nou” din Capitală[1]. În 1950 a primit Catedra de Catehetică, Pedagogie şi Muzică, la Seminarul monahal de la Mănăstirea Neamţ. În 1952 este hirotesit duhovnic la Mănstrirea Slatina, primind ca ascultare conducerea şcolii monahale, iar în 1957 devie stareţ al acestei mănăstiri, până în naul 1959. Odată cu Decretul 410/1959, prin care au fost desfiinţate mănăstirile din România, Petroniu Tănase este obligat şi el să părăsească mănăstirea şi se va retrage în comuna Broşteni, din judeţul Suceava, unde avea o soră, la care a rămas până în anul 1961, an în care devine secretar la Casa de Pensii din Curtea de Argeş. În 1963 intră în obştea Mănăstirii Cernica, având dreptul de a sluji la altar.
A făcut parte din gruparea „Rugului Aprins al Maicii Domnului”, alături de mari personalităţi religioase şi culturale din România. Sandu Tudor aduce la Mănăstirea Antim o icoană veche de la Muntele Athos, dedicată Rugului Aprins, în jurul căreia se va dezvolta tema viitoarei mişcări, din care fac parte personalităţi precum Sandu Tudor, Benedict Ghiuş, Roman Braga, Sofian Boghiu, Felix Dubneac, Arsenie Papacioc, Dumitru Stăniloae, Antonie Plămădeală, Alexandru Mironescu, Şerban Mironescu, Gheorghe Dabija, Vasile Voiculescu.
În 1948, „după moartea Patriarhului Nicodim Munteanu, survenită la 27 februarie 1948, noul Patriarh al României, Justinian (1948-1977), l-a numit profesor de pedagogie, catehetică și muzică la Seminarul Monahal de la Mănăstirea Neamț, părintele Petroniu întorcându-se, după 13 ani petrecuți în București, la mănăstirea sa de metanie.” (Ibidem).
În 1975 face un pelerinaj în Tara Sfântă, apoi merge în pelerinaj la Muntele Athos şi, fiind foarte impresionat de viața athonită, decide să plece definitiv acolo. În anul 1976 „i se încredinţează ascultarea de a forma un grup de cinci monahi, pentru a revigora situaţia Schitului românesc Prodromu, aflat în ruină, dar şi viaţa monahală românească din Muntele Athos.” (Ibidem, p. 25). La Schitul Prodromu va fi protosinghel, duhovnic și bibliotecar, apoi stareţ (din 1984), până la sfârşitul vieţii sale.
Era şi un context politic favorabil. În 1977 şi 1978, în urma eforturilor Ambasadorului României în Grecia şi Ambasador (neoficial) român la Muntele Athos, poetul Ion Brad (cel care organizase, în martie 1976, întâlnirea, la Atena, a trei monahi athoniţi cu Preşedintele Nicolae Ceauşescu, aflat în vizită oficială în Grecia), Patriarhia Română a trimis două grupuri de monahi tineri români, pentru a consolida Schitul românesc Prodromu. Petroniu Tănase a făcut parte din valul al doilea, din 1978, rămânând aici până la sfârşitul vieţii.
În 1993, „ca reprezentant al călugărilor români din Muntele Athos, este chemat de către Patriarhul Teoctist la prima vizită a Patriarhului Ecumenic Bartolomeu în România. Este singura ieşire, din cei 33 de ani petrecuţi în Sfântul Munte. La începutul lunii februarie [2011] se retrage din stăreţie, pe motiv de boală, la vârsta de 95 de ani. Este înlocuit ca stareţ de către ieromonahul Atanasie. După 81 de ani de vieţuire mănăstirească, la sfârşitul aceleiaşi luni, respectiv în data de 22 februarie, se mută la Domnul, fiind înmormântat în data de 24 februarie, în cimitirul Schitului românesc Prodromu, din Munteel Athos.” (Ibidem, p. 25).
„Fiind om prin excelentă de rugaciune – scrie Părintele Mitropolit, Ioachim Jantă –, dar şi de cultură vastă, Părintele Petroniu avea o judecată cu adevarat duhovnicească, lipsită de orice extremă. El îşi cunoştea prea bine chemarea sa de monah ortodox şi o trăia din plin, încât nu simţea nevoia de a se angaja în polemici sterile pe teme de ecumenism sau de altă natură, care pot tulbura pacea Bisericii. Aceasta nu însemna că era străin de problemele vieţii, ci că vedea rolul monahului în susţinerea lumii prin rugăciune şi asceză, nu prin mijloace lumeşti. L-am cunoscut şi în momente de mare durere sufletească, tocmai pentru că unii monahi preferau, în locul rugăciunii, critica şi polemica după duhul lumesc.”[2]
Părintele Petroniu Tănase a publicat numeroase articole şi studii cu profil teologic, a dat numeroase interviuri și a scris mai multe cărți: Ușile pocăinței. Meditații duhovnicești la vremea Triodului, Editura Trinitas, Iași 1994; ediţia a 2-a, Editura Trinitas, Iaşi, 2002; Icoane Smerite din Sfânta Ortodoxie românească, Schitul Prodromu, Muntele Athos, 2002; Bine ești cuvântat, Doamne!, meditații, Editura Bizantină, Bucureşti, 2004; Antipa Dinescu; Petroniu Tănase, Prodromu: schitul românesc din Sf. Munte Athos şi icoanele sale făcătoare de minuni. Ediţie îngrijită de Răzvan Codrescu, Editura Christiana, Bucureşti, 2004; Chemarea Sfintei Ortodoxii, Editura Bizantină, Bucureşti, 2006.
A tradus mai multe lucrări: Neofit Kavsokalivitul; Sfântul Nicodim Aghioritul, Carte folositoare de suflet despre deasa împărtăşire cu preacuratele lui Hristos Taine. [Traducerea] Petroniu Tănase, Editura Orthodoxos Kypseli, Tesalonic, 1992; ediţia a III-a, Editura Reîntreirea, Alba Iulia, 2017; Întâmplări minunate din vremea noastră, culese şi traduse din diferite cărţi publicate în limba greacă, de Petroniu Tănase. Cuvânt înainte de Visarion Răşinăreanu, Editura Anastasis, Sibiu, 2004; ediţia a II-a, Editura Anastasis, Sibiu, 2010; Viaţa şi învăţăturile Sfîntului Ierarh Nifon. Traducere de Petroniu Tănase, Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor, Roman, 1993; ediţia a II-a, Editura Anastasia, Bucureşti, 2002; Un episcop ascet: viaţa şi învăţăturile Sfântului Ierarh Nifon. Traducere de Petroniu Tănase, ediţia a 2-a, Mănăstirea Sihăstria, Vânători, 2004; ediţia a IV-a, cu titlul Viaţa şi învăţăturile Sfântului Ierarh Nifon al Constanţianei, Mănăstrirea Sihăstria, Vânătorui, 2013; Vedenia despre Înfricoşătoarea Judecată. [Text tradus din limba greacă de Petroniu Tănase], Editura Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, Suceava, 2017; / Sfântul Nicodim Aghioritul; Neofit Kavsokalivitul, Carte folositoare de suflet despre deasa împărtăşire cu preacuratele lui Hristos taine. Traducere de Petroniu Tănase; ediţia a III-a, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2017.
Alte lucrări: Sensul desăvărşirii în monahism: florilegiu duhovnicesc, alcătuit de Ignatie Monahul; cu trei cuvinte însoţitoare ale Petroniu Tănase, Sofian Boghiu, Ioan G. Coman, Editura Anastasia, Bucureşti, 1999.
Există deja două lucări scrise despre viata şi activitatea Părintelui Petroniu Tănase: Constantin Coman, Părintele Petroniu de la Prodromu, Editura Bizantină, Bucureşti, 2015, şi cartea amintită deja, semnată de Petre-Mihai Dolu, Dimensiunea filocalică a vieţii şi învăţăaturii Părintelui Petroniu Tănase. Cuvânt înainte de Ierodiacon Iustinian Stoica, de la Muntele Athos. Carte tipărită cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte IRINEU, Arhiepiscop al Alba Iuliei, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2023,
Să vedem cum a fost perceput acest om excepţional de către contemporanii lui.
Părintele Sofian Boghiu: „Părintele Petroniu: „…minte clară, curat la suflet și la trup, om de jertfă deplină. Uită de el pentru binele obștii. Tipul îmbunătățit al călugărului athonit. Foarte cunoscut, iubit și respectat în tot Sfântul Munte. Bun gospodar, econom fără să fie zgârcit, om de cultură, citește mult, reține tot. Îi plac florile și tot ce este frumos. Vorbește și scrie în franceză și greacă, colaborează la revista Sfântului Munte. Are o deosebită simplitate și multă distincție în chip și în vorbă. Ochii mari, pătrunzători, părul și barba neatinse de foarfecă, îmbrăcămintea simplă, uzată, dar curată și bine așezată pe trupul lui înalt, sprinten, deprins cu nevoința, cu postul, metaniile și cumpătarea în toate…” (Arhim. Sofian Boghiu, Jurnal, Editura Bizantină, Bucureşti, 2019, p. 314)
ÎPS Părintele Serafim Joantă, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord: „Pe Părintele Petroniu Tănase l-am cunoscut încă de când vieţuia în Mănăstirea Sihăstria, prin anii 60-70, până când Sfinţia sa a plecat la Muntele Athos, în 1978, împreună cu un alt grup de părinţi. Dar mi-l amintesc foarte bine pe când vieţuia la Mănăstria Sihăstria, unde conducea strana, având o voce deosebită (a avut o problemă de auz încă de pe atunci, pe care a avut-o până la sfârşitul vieţii, dar totuşi cunoştea strana). Auzisem că era un monah foarte cult, că studiase şi Teologia, şi Facultatea de Istorie şi Litere. Fusese secretar lal Patriarhului Nicodim o vreme.
L-am cunoscut foarte bine după ce s-a dus la Muntele Athos. În 1983 am făcut prima mea vizită la Muntele Athos şi m-am apropiat de dânsul foarte mult. Situaţia Schitului Prodromu era dramatică, aproape o ruină. Eu, la vremea respectivă, trăiam în Franţa, la Institutul Teologic Ortodox „Saint-Serge” din Paris şi am făcut şi eu ce am putut. I-am rugat pe mulţi să trimită ajutoare la Athos. Părintele Petroniu avea foarte multe cunoştinţe în străinătate, în America, în tot Occidentul şi a primit, încetul cu încetul, ajutoare foarte multe, de la românii din diaspora, din străinătate.
L-am cunoscut mai bine după 1983 şi apoi l-am frecventat de 3-4 ori la Muntele Athos. Cu Părintele Petroniu am avut foarte multe discuţii, pentru că era un om deosebit de cult, smerit. Avea multe, multe daruri de la Dumnezeu.
Părintele era un om de rugăciune prin excelenţă şi un iubitor al Liturghiei şi al slujbelor bisericeşti. N-a lipsit omul acesta de la o slujbă – nu mai vorbesc de Liturghie, de Vecernie, Utrenie, Priveghere – n-a lipsit. Era primul la slujbă. El, stareţul Mănăstirii, de când s-a dus la Athos. Nu ştiu daca ştia înainte limba greacă, dar a învăţat-o foarte repede, iar personalitatea lui a fost imediat cunoscută în tot Muntele Athos. Şi nu numai în Muntele Athos, ci şi în Grecia. Veneau creştini din Grecia, laici, care auziseră despre evlavia lui, despre cuvântul lui, veneau şi se spovedeau la el sau îl ascultau cu drag. Părintele Petroniu a avut o strălucire deosebită în Muntele Athos, în primul rând, ca şi în Grecia, nu mai vorbesc de România şi, aş zice, poate mai mult decât în România, în diaspora românească. Românii din diaspora, intelectualii, ştiind că este el însuşi un intelectual şi călugăr în acelaşi timp, îl apreciau foarte mult.
Îmi amintesc ce frumos scria Părintele, caligrafic, de-o frumuseţe rară. N-am mai văzut scrisori aşa de frumos caligrafiate şi cu un conţinut deosebit.”
PS Părinte Sofian Braşoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului:
„L-am cunoscut în 1999. Practic atunci mersesem cu o bursă de studii la Tesalonic, iar înainte de Crăciun am mers la Athos, să stau acolo toată vacanţa de Crăciun.
Atunci l-am cunoscut şi pe Părintele Petroniu, care mi-a fost şi prezentat, de către un alt părinte modest, de la noi, de la mănăstire, de la Sâmbăta, plecat cu câţiva ani înainte la Athos şi care îşi luase ca sarcină să aibă grijă de Părintele stareţ Petroniu. Acesta era un părinte care iubea slujbele, un părinte foarte sever cu sine însuşi. Ştiam că era un om cult, el fusese un bun cântăreţ bisericesc şi era un mare ascet. Practic mi-a fost pus în atenţie, imediat ce am ajuns la Athos, faptul că Părintele stă doar în picioare la sfintele slujbe, deşi era undeva în jurul vârstei de 80 de ani, poate chiar trecut la vremea aceea, dar care stătea de la început şi până la sfârşit doar în picioare. Se mai ţinea cu o mână de strană, se mai apleca, atât cât putea de mult, dar stătea în picioare, ceea ce, uneori, îi expunea pe ceilalţi părinţi, care voiau să mai stea şi jos, fiindcă nu puteau, cei mai tineri mai ales, să ţină ritmul cu dânsul la această îndelungă stare, de stat în picioare, chiar dacă nici lui nu îi era uşor, findcă i se umflau picioarele (aveau apă) în ultimii ani, îi era greu, dar îşi asuma asceza asta.
PS Părinte Siluan, Episcopul ortodox al românilor din Italia: „Pe Părintele Petroniu îl ştiam dinainte. L-am întâlnit prima oară în 1993, deci acum 30 de ani, vara, după ce terminasem Facultatea de Teologie, la sfinţirea mănăstirii şi a aşezământului, care se ctitoriseră de ÎPS de vrednică pomenire, Antonie, Mitropolitul Ardealului, la Sâmbăta de Sus. Citisem despre Părintele Petroniu şî chiar mă gândeam ce-aş da eu să întâlnesc un părinte din Athos. Şi când l-am văzut, l-am reunoscut imediat. Era în cortegiul celor care veniseră acolo, la sfinţire, unde era prezent şi Sanctitatea Sa, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu al Constantinopolului, care era cu ÎPS Antonie al Ardealului la sfinţire. Mi-aduc aminte că m-am dus şi am luat binecuvântare de la dânsul şi am fost foarte bucuros şi impresionat să îl întâlnesc, să-l cunosc. L-am găsit şi l-am reîntâlnit. Fiind plecat, în anul 2000, într-un pelerinaj organizat de Arhiepiscopia de la Paris, în frunte cu ÎPS Părintele Arhiepiscop de atunci, Mitropolitul de acum, Iosif, şi un grup de pelerini, şi clerici, şi mireni de la Paris. Şi-am poposit câteva zile la Prodromu şi-atunci am avut ocazia să vorbim, apoi am reveit, şi în 2001, şi în 2004 am revenit la Prodromu şi de fiecare dată am vorbit mai îndelung. Părintele Petroniu chiar solicita să-mi spună anumite lucruri mai personale, ca-ntr-o spovedanie, nu a mea faţă de el, ci a lui faţă de mine, ca arhiereu.
În tot timpul acesta am constatat că am de-a face cu un părinte şi iubitor de viaţă monastică şi de nevoinţă. Şi tot aşa, ca o stare în care rânduiala şi nevoinţa şi slujbele şi toate erau ceva de la sine înţeles, erau ceva care făcea parte din viaţa dânsului. “
(Transcrierea emisiunii „Părintele Petroniu Tănase – un ascet erudit”, transmisă la TrinitasTV. Editor de imagine: Felicia Cobzaru. Grafica: Cătălin Neda, Cătălin Stănescu. Operator şi imagine: Dragoş Ianoşi, Mircea Constantinescu. Redactor-şef: Pr. George Anicoloaiei. Reporter şi producător: Răzvan Mihai Clipici).
[1] Documente inedite: Părintele Petroniu Tănase, cântăreț și diacon al Catedralei „Sf. Spiridon – Nou” | Doxologia. Data accesării: 27 ian. 2026.