Contribuţia mea la volumul anunţat anterior este următoarea: În testamentul redactat de Mitropolitul Bartolomeu, la vârsta de 88 de ani, se spune, între altele: „La cârma Mitropoliei îmi doresc un urmaş vrednic şi demn, credincios Bisericii Ortodoxe, responsabil, integru, adversar al coruptiei de orice fel şi sub orice formă, care să continue şi să desăvârşească ceea ce am început eu.”...
Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, la 75 de ani
La 24 Ianuarie 2024, Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a împlinit 75 de ani. Cu această ocazie, a fost lansat volumul Liturghie şi cultură. Perspective la timpul prezent. Volum omagial dedicat Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Andrei, la împlinirea a 75 de ani. Volum îngrijit şi cuvânt înainte de PS...
Flavia Şchiau (1935-2024)
Bunul meu prieten, Mihai Scridon, fiul profesorului Gavril Scridon, conducătoru meu de doctorat, mi-a dat azi un telefon şi mi-a spus că a murit Flavia Şchiau, soţia profesorului Octavian Şchiau. Am cunoscut-o în anul 1990, când am fost transferat la Liceul de Ştiinţe ale Naturii din Cluj-Napoca. Tocmai în acel an se pensiona. Dar am cunoscut-o mai bine când am publicat volumul de corespondenţă...
Profesorul universitar Ştefan Borbély, despre volumele mele de memorii
S‑a întâmplat ca în ultima vreme să fiu implicat indirect în mai multe eveni‑ mente legate de moştenirea literară a unor scriitori. A fost şi o anchetă a Răsunetului cultural bistriţean în această privinţă, unde am scris, între altele, că bunurile spirituale sunt „greu de plasat”, fiindcă există puţine instituţii care să le dorească, dar m‑am izbit de acest fenomen şi la prima mână, atunci când...
Academicianul Ion Pop, despre volumul de corespondenţă Lucian Blaga – Elena Daniello
Scrisori din „vara de noiembrie” Într-un interviu, Dorli Blaga, fiica poetului, a caracterizat relaţia lui cu Doamna Elena Daniello, medic stomatolog şi soţie de chirurg clujean cunoscut, drept o „amitié amoureuse”, – o „prietenie amoroasă”, aşadar una mai degrabă de natură spirituală. „Relaţia lui Lucian cu mama era, în primul rând, o mare uniune spirituală”...
O nouă poetă: Camelia Ion-Radu
Cu ocazia unei călătorii făcute în Peru, am aflat că Excelenţa Sa, Doamna Camelia Ion-Radu, ambasadoarea României în Republica Peru, Bolivia şi Ecuador, este şi o discretă, dar valoroasă poetă. Întors acasă, am citit cu interes şi plăcere volumul de poeme Expiraţie, cu desene foarte originale. Iată, spre exemplificare, un poem reprodus şi pe coperta a IV-a a volumului: „Eşti aşa de frumos acum...
O carte excepţională: Gabriel Gafiţa, Alternativă la fuga în Egipt
Preliminarii. Lucrând la o carte despre Peru, am citit cu o mică întârziere volumul Alternativă la fuga în Egipt, de Gabriel Gafiţa (Editura Nemira, Bucureşti, 2018). Deşi este o carte scrisă la Lima, în Peru, între 2017-2018, ea nu are nimic de-a face cu realitatea peruană sau cu realismul magic sud-american. Nici măcar povestirea intitulată Problema de la Lima, în care acţiunea se petrece într...
O calatorie in Peru. Cum a fost executat, de către conchistadorii spanioli, ultimul rege al incaşilor – Atahualpa
S-au scris multe cărţi despre viaţa incaşilor, cel mai mare imperiu din America Latină, care a existat circa 400 de ani. S-au scris, de asemenea, zeci de articole despre Atahualpa, ultimul rege incaş şi despre modul în care a fost executat acesta, de către conchistadorul Francisco Pizarro, cel care a învins şi cucerit Imperiul Incaş. Reproduicem, în continuare, un fragment din monografia Peru, a...
O călătorie în Peru. Spre jungla amazoniană (Sâmbătă, 21 octombrie 2023)
În vara anului 2023, când am plăit contravaloarea excursiei în Peru la Banca Transilvania, am scris pe odinul de plată exact ce reprezenta suma: Excursie în Peru şi în Jungla amazoniană. Funcţionara de la ghişeu a zâmbit văzând cuvântul junglă. Dar excursia chiar prevedea trei zile petrecute în jungla Amazonului! Azi ne-am sculat la ora 2,00, la 3 fiind dată plecarea. Vom merge spre Porto...
O călătorie în Peru. La Muntele Curcubeu (Vineri, 20 octombrie 2023)
Muntele Curcubeu ar putea fi a doua destinaţie turistică în Peru, după Machu Picchu, dar ea nu apare în toate ofertele companiilor de turism. E adevărat că munţi coloraţi mai există chiar în Peru (Palccoyo), prin Patagonia şi China, dar acesta este cel mai spectaculos. Am înnoptat la Hotelul Casa Andina, din Cusco, nu la Hotelul Casona Plaza, cum scria în program). Ne sculăm şi acum la ora 4...