Arhivăoctombrie 2018

O scrisoare de la Profesorul Paul Cornea

Acum mai bine de un an, am primit de la Profesorul Paul Cornea mesajul care urmeaza, via email. Îl reproduc nu pentru mine, ci pentru Profesorul însuşi, pentru a vedea ce fel de om a fost, ce calităţi morale, umane şi intelectuale avea. (I.R.)   Dragă domnule Rad,       Țin să-ți mulțumesc pentru trimiterea ultimului număr al Revistei române de istorie a presei. Ca și cele pe care le-am...

Paul Cornea (1923-2018)

Am citit în Observator cultural: “Anunțăm cu deosebită tristețe stingerea din viață, duminică, 7 octombrie 2018, la vârsta de 94 de ani, a reputatului istoric, critic literar și teoretician Paul Cornea. Ne alăturăm, astfel, tuturor celor care deplâng dispariția celui care a fost profesorul Paul Cornea.”             Rândurile de faţã doresc sã aducã un modest omagiu uneia din cunoscutele...

Liviu Rusu, aşa cum l-am cunoscut

Am participat azi, la Filiala din Cluj a Uniunii Scriitorilor, la o frumoasă manifestare, dedicate profesorului Vasile Voia, la împlinirea vârstei de 80 de ani. Cu această ocazie, s-au lansat două volume: Intersecţii comparatiste contemporane. Studii dedicate profesorului VASILE VOIA. Volum coordonat de Mihaela Ursa, Editura Şcoala Aredeleană, Cluj-Napoca, 2018, şi Vasile Voia, Liviu Rusu. Adevăr...

Mihail Friedman, omul care a văzut inima lui Sadoveanu

          „Întâlnirea cu Mihail Friedman va fi pentru Dvs. o revelaţie!”, m-a asigurat domnul Cristian Botez, ataşat cultural al Ambasadei României în Federaţia Rusă. Şi aşa a fost. Ne-am dat întâlnire în staţia de metrou Universitatea, la „capătul de sus al elevatorului”, cum a precizat viitorul meu prieten. Primul lucru care m-a şocat la domnia sa, înainte de a-i cunoaşte blândeţea şi bunătatea...

Întâlnire cu Virgil Ianţu

Luni, 8 octombrie, Virgil Ianţu continuă seria întâlnirilor cu studenţii pasionaţi de concursurile de cultură generală din marile centre universitare ale ţării. Gazda „Câştigă România!“ se va întâlni în Amfiteatrul 101, între orele 12:00-14:00, cu studenţii  Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării din Universitatea „Babeş-Bolyai”, din Cluj-Napoca, mulți dintre ei...

Bicentenarul naşterii lui Aron Pumnul (1818-1866) şi Ion Codru Drăguşanu (1818-1884)

După apariţia volumului meu, Călătorii prin Ţară (Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2017), eram ferm hotărât să nu mai scriu reportaje şi însemnări de călătorie, pe marginea unor evenimente culturale şi ştiinţifice, la care am participat. Sunt obligat să fac o excepţie, pentru că emoţiile, trăirile şi surprizele de care am avut parte recent merită consemnate, merită să fie...