Scriam ieri cǎ domnişoara Anca Prisǎcariu, vicepreşedintǎ a Asociaţiei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România, mi-a spus ca, în cinstea ediţiei din acest an a Galei Profesorului Bologna, care va avea loc la Iaşi, în prima parte a lunii mai, vor sǎ tipǎreascǎ şi o revistǎ, un fel de foaie volantǎ, cum se tipǎreau pe vremuri. M-a rugat sǎ scriu un mic text. Iatǎ-l:...
Prefaţa la interviurile lui Ion Lǎncrǎnjan
Am finalizat prefaţa la volumul de interviuri acordate de Ion Lǎncrǎnjan, o ediţie pe care o fac împreunǎ cu o eminentǎ studentǎ, Daniela Bolog, care a fǎcut liceul la Baia de Arieş, acolo unde şi Mama a studiat câteva luni. Aş vrea sǎ mǎ duc în aceastǎ localitate! Deja am fost avertizat cǎ m-am bǎgat într-un subiect foarte controversat. Nu mǎ intereseazǎ acest aspect...
Broasca ţestoasǎ de pe stâlp şi politicienii
Pe Internet circulǎ urmǎtoarea poveste, care mi-a plǎcut foarte mult: Ţestoasa de pe stâlp Un tânăr mergea pe jos printr-un sat şi, la un moment dat, decide să ia o pauză. Se aşează pe o bancă, unde se afla un om mai în vârstă şi încep, firesc, să vorbească despre ţară, guvern, despre legiuitori şi cei asemenea lor. Domnul îi spune tânǎrului: – Eu îi compar...
Titanicul – 100 de ani de la dezastru
Ieri, în ziua de Paşti, s-au împlinit 100 de ani de la scufundarea vasului Titanic, cea mai mare, mai luxoasǎ şi, se spunea, mai sigurǎ navǎ de croazierǎ a epocii (“inscufundabilǎ ”), care a plecat, la 10 aprilie 1912, din portul Southampton, din Anglia, spre New York. În 14 aprilie se ciocneşte de un aisberg şi se scufundǎ dupǎ circa trei ore, la 15 aprilie 1912. Mor 1514 din cei 2224 de oameni...
Ziua de Paşti
Sǎrbǎtoare frumoasǎ de Paşti. Ieri searǎ am fost la Biserica “Sf. Petru şi Pavel”, la înviere, iar azi am ascultat, tot acolo, pastorala Mitropolitului Andrei, foarte sugestivǎ. Ideea centralǎ a fost cǎ lumea de azi este dominatǎ de durere şi înstristare, din care creştinul se poate smulge prin speranţa pe care o are în Dumnezeu. Amintirea sǎrbǎtorii de Paşti a copilǎriei...
“Iartǎ-i, Doamne, cǎ nu ştiu ce fac!”
De multe ori, în viaţǎ, citez aceste cuvinte, pe care le consider cele mai profunde pe care le-am auzit vreodatǎ! Este vorba de cuvintele pe care Iisus le-a spus pe cruce, în timp ce era batjocoririt şi umilit, strǎpuns cu suliţa de un soldat. Mântuitorul nu numai cǎ nu a rǎspuns la rǎul care i se fǎcea cu rǎu, ci S-a rugat Tatǎlui Ceresc, implorându-L sǎ-i ierte pe cei ce-L omorau: “Iartǎ...
Ilie Rad “traieşte în respectul pentru civilizaţia urmei”
Gǎsesc pe internet un comentariu al domnului C. Stǎnescu, publicat în revista Cultura, din 19 ianuarie 2012, pe marginea primului numǎr din acest an, din România literarǎ, în care domnia sa scrie: “Sunt, mai întâi, Însemnarile unui om de rând, prezentate de neobositul cercetator Ilie Rad, cel ce <<traieste în respectul pentru civilizaţia urmei>>, cum l-a numit Irina Petraş...
Perle de la bacalaureat
În prima zi a revenirii mele acasǎ, verificându-mi zecile de mesaje sosite prin e-mail, dau şi de acest mesaj de la profesorul Mihai Miron, preşedintele Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, trimis mai multor colegi din UZP. Culegerea perlelor de la bacalaureat nu este o noutate. Nici enormitatea celor scrise nu ne mai surprinde. Nu toţi candidaţii la bacalaureat au...
Din nou acasǎ, mai aproape de veşnicie
Este ultima zi petrecutǎ la Calpe (deocamdatǎ, sper). Ne-am fǎcut bagajele şi ne-am pregǎtit de plecare. Am cǎlǎtorit de la Calpe la Valencia cu un autocar confortabil al Companiei ALSA, care ne-a dus pânǎ la autogara din Valencia, de unde am luat un taxi pânǎ la aeroport. Avantajul de a merge cu autobusul este cǎ vezi mult mai multe decât din viteza automobilului (de avion nici nu mai...
La Alicante
Cum Nelu are astazi liber de la serviciu, ne propune sǎ mergem, cu douǎ maşini, la Alicante (în catalanǎ: Alacant), capitala provinciei Alicante, din marea comunitate autonomǎ valencianǎ, însemnat port la Marea Mediteranǎ, ca şi Barcelona sau Valencia, şi unde existǎ o mare comunitate româneascǎ, având peste 12.000 de români (într-adevǎr, pe stradǎ am auzit adesea vorbindu-se româneşte). Cetatea...